Cum asortam culorile? (II)

Pentru a intelege culorile, ar trebui sa plecam de la informatiile cele mai de baza. Prima se refera la asezarea acestora, pe o asa numita „roata a culorilor„. Roata va poate ajuta sa vizualizati mai bine felul in care nuantele decurg unele din celelalte, precum si unele din principiile care urmeaza.

Toate culorile, nuantele, tonurile pe care le ochiul le percepe pleaca de la 3 culori primare: rosu, galben si albastru. La acestea se adauga factori de luminozitate si de intunecare, care reflecta intensitate sau gradul de estompare al nuantei (cat de aprinsa sau inchisa este o nuanta sau cat de deschisa sau laptoasa).

Daca la cele trei nuante de baza adaugam luminozitate (adica alb) sau intunecare (negru sau gri), avem deja o paleta care, plecand de la cele 3 culori primare, ajunge de la roz bonbon, galben pai si bleu ciel, la rosu sangeriu, galben solar si albastru lapislazuli.

Cand amestecam cate doua din cele 3 culori de baza, le creem pe cele secundare. Portocaliul se naste din combinatia de galben cu rosu. Verdele rezulta din unirea albastrului cu galben, iar movul din amestecul de rosu cu albastru.

Fiecare din aceste 3 culori are o relatie armonioasa cu cea originala. Cu alte cuvinte, aceste combinatii de culori sunt o reteta sigura – portocaliul va arata superb langa galben si rosu; verdele va straluci langa galben sau albastru, iar violetul este evidentiat fie de rosu, fie de albastru. Combinatiile pot fi rafinate si in functie de intensitatea nuantelor (nu este obligatoriu sa fie toate la fel de luminoase sau aprinse).

Culorile tertiare apar din combinarea unei nuante secundare cu o culoare primara – de pilda, din combinarea rosului cu portocaliu apare vermillionul, din amestecarea albastrului cu verde se naste cyanul, indigoul se naste din combinarea albastrului cu movul si tot asa.

Culorile asemanatoare, care par sa decurga una din cealalta – galben, galben mustar, oranj intens, terracota, ruginiu – creeaza combinatii foarte armonioase, numite analoge.

Culorile complementare sau contrastante sunt situate vis-a-vis pe roata culorilor si se numesc asa pentru ca, puse unele langa celelalte, par sa se intensifice reciproc.

Verdele este complementarul rosului, de aceea pe rafturile supermarketurilor rosiile si capsunile par mai intens colorate daca li se pastreaza coditele verzi, trandafirii rosii par sangerii daca au frunze de feriga drept fundal, iar brazii par verzi mai mult timp atunci cand sunt impodobiti cu globuri rosii.

Portocaliul este complementarul albastrului, iar galbenul al violetului.

Pana sa va obisnuiti sa vedeti aceste combinatii in vestimentatie, exersati-va ochiul in supermarket, intr-o parfumerie sau intr-o florarie, privind buchetele de flori.

Acelasi principiu – al culorilor complementare – este folosit atunci cand roscatelor le este recomandata purtarea nuantelor de verde. Totusi, pentru ca nuantele de par roscat sunt mai apropiate de portocaliu, roscatele vor fi la mai bine puse in valoare de un verde marin sau de un turcoaz.

Aceleasi principii sunt folosite si in machiaj, dar pentru efectul complet opus. De exemplu, cearcanele inchise la culoare, violete, sunt sterse de un anticearcan cu nuanta galbena, iar cuperoza, urmele de acnee sau petele rosii ale tenului sunt estompate de un corector cu tenta verzuie.

Cand sunt folosite la intensitatea lor maxima, nuantele complementare pot crea combinatii de-a dreptul dramatice, teatrale iar unele pot fi percepute ca stridente, tipatoare. Persoanele extrovertite, cu personalitati puternice sunt atrase de acest gen de combinatii cromatice pentru ca, in general, sunt scheme indraznete.

Anumite combinatii sunt mai placute ochiului cand una sau ambele nuante sunt estompate – un trandafiriu inchis si un verde smarald sunt mai usor de suportat decat acelasi roz si un verde turcoaz. Intensitatea combinarii a doua sau mai multe nuante complementare scade atunci cand folosim nuante sau umbre ale acelor culori originale – in locul unui portocaliu intens, un oranj terracota sau un verde marin in locul unui verde intens.

Culorile intense sau puternic contrastante sunt temperate cand li se alatura nuante neutre (gri deschis, grej/ nisipiu, bejuri), iar combinatiile devin mai bogate. De exemplu, un galben verzui poate fi discordant alaturi de un roz ciclam, dar cand li se adauga un gri mediu, neutru, combinatia devine interesanta.

Combinatiile complementare pot fi frumoase si usor de purtat, dar pot avea un efect de bumerang. Daca, de pilda, ai un ten care se inroseste usor sau care are cuperoza, purtarea unei esarfe sau a unui top verde intens (smarald) va intensifica aceasta problema. In schimb, un top verde deschis (light moss) sau inchis (verde padure) va avea un efect mai placut. In cazul in care dantura nu iti este perfecta alba, un ruj rosu rece o va face sa para mai ingalbenita sau va scoate in evidenta petele pe care le ai pe dinti (si care altfel nu ar fi observabile). In mod similar, o oja de unghii violeta purtata de cineva cu pielea foarte alba va crea senzatia ca mainile sunt muncite, inrosite sau inghetate de frig.

Pe masura ce vedeti aceste combinatii de culori si regulile insotitoare, ar fi interesant sa va ganditi la culorile complementare voua, aflate in propria paleta cromatica. Care sunt cele care va ajuta sa va faceti remarcate, sa iesiti din fundal? Si nu spuneti negru, ca nu e adevarat…

Ochii albastri sunt pusi in valoare de marouri, rozuri calde, oranjuri si corai. Ochii verzi sunt infrumusetati de visiniu, rosuri si rozuri. Ochii caprui deschis sunt cameleonici, se pot schimba si reflecta foarte multe din nuantele purtate. Culorile complementare sunt foarte de efect in acest caz, pentru ca va pot ajuta sa modificati usor culoarea ochilor.

Femeile cu parul saten, ciocolatiu si brunet sunt puse in valoare de nuante de verde, in special de verdele marin. Daca esti blonda, nuantele de mov te vor face sa pari si mai blonda. Parul negru este nuantat in apropierea culorilor foarte intense sau a albului, care creeaza un contrast interesant.