La cererea publicului, saga dresurilor continua (partea I)

Inainte de a citi mai departe, va rog nu intrati in panica.

Nu va voi spune sa renuntati la dresurile negre opace – la urma urmei, suntem deja in sezonul rece, ciorapii peste 40 DEN si in culori inchise sunt de rigueur (plus ca pregatesc un articol dedicat lor in intregime, partea a II-a a acestei saga). N-am sa va indemn nici sa dati foc perechilor colorate de ciorapi (desi… nu, hai sa trecem peste asta). Voi incerca insa sa va conving ca, dincolo de relatia de lunga durata cu perechile negre si dincolo de optiunile simplissime pe care ne bazam de la o toamna la alta, exista un mic univers al acestor hai-sa-le-spunem accesorii: cei plasa, cu ochiuri fine sau colorati, cei ajurati, cei cu dantelarii si modele, cei cu fir de lurex, cei grosi tricotati, plus un curcubeu al culorilor inchise care inlocuiesc minunat negrul (bleumarin, visiniu, verde masliniu, gri antracit).

Da, schimbarea e la picioarele noastre, scuze pentru jocul intentionat si evident de cuvinte, nu m-am putut abtine! Din ce in ce mai multe branduri ofera, de-a lungul toamnei si iernii, nenumarate optiuni de dresuri, celebritati mici si mari colaboreaza cu branduri pentru a-si lansa editii limitate de ciorapi, pana si lumea modei – cunoscuta pentru reticenta la purtarea ciorapilor, indiferent de anotimp – a devenit mai receptiva, ii accepta si flirteaza cu ideea de styling alternativ.

De curand am purtat un dres cu ochiuri-plasa fine, cu o pereche de culottes si botine. De-a lungul zilei am primit trei complimente diferite, toate din partea unor femei. Sa fiu sincera, nu imi aduc aminte vreun alt moment in care cineva sa imi fi complimentat ciorapii, dar in fine… Intr-o intalnire, doamna cu care discutam si-a exprimat admiratia fata de „curajul meu stilistic”, s-a uitat apoi catre proprii ciorapi negri opaci si a declarat: „Cu toate astea, nu ma vad renuntand vreodata la ei…”

Daca pe doamna respectiva nu o pot convinge, iata totusi sase idei pentru cele care s-au saturat sa isi umple sertarele doar cu dresuri negre.

Combinatia #1: ciorapi plasa  sau fagure + culottes

Este un bun exemplu de tinuta care ar fi omorata prin alegerea unei perechi de dresuri groase negre. Privirea nu ar putea face diferenta intre tivul fustei-pantalon si ciorapi. Un argument in plus este ca permite purtarea de culottes (sau a oricarei perechi de pantaloni cropped) de-a lungul intregii ierni. Personal, ce imi place la aceasta juxtapunere este dansul dintre androginia fustei-pantalon si nota de seductie a dresului plasa sau tip fagure. O pereche de botine cu varf ascutit si toc fin ajuta, daca vreti sa plusati cu seductia; daca nu, merg niste ghete Chelsea , bocanci scurti tip Dr. Martens sau o pereche de pantofi oxford.

Un cuvant in plus despre dresurile plasa: daca credeti ca vi se va face frig purtandu-i, copiati ideea prietenei mele Raluca. Ea ii „dubleaza”, purtand un dres fin de culoarea pielii peste care suprapune dresul plasa.

De la stanga la dreapta: dres plasa cu ochiuri fine Marks&Spencer*; dres fagure Penti*; dres plasa cu ochiuri medii H&M*

Combinatia #2: ciorapi dantelati sau ajurati + o fusta sau rochie midi

Tivurile midi (pana la genunchi sau la 5-7 cm sub rotula) permit mici experimente stilistice. Spun „mici” pentru ca lungimea midi lasa descoperita doar gamba, o zona fata de care putine femei sunt sensibile (comparativ cu bustul, soldurile, pulpele, posteriorul samd). Fara sa lansez acum reguli stricte si dictate, ochiul meu avizat imi spune ca dresurile dantelate si cele cu model geometric discret arata splendid cand completeaza o rochie sau o fusta uni, cu o croiala relativ simpla. Altfel, cand introducem o fusta sau rochie statement (imprimeu bogat, croiala complicata, culori aprinse, materiale texturate), e de preferat sa alegem un dres fara model, transparent (negru sau fumuriu).

Un sfat, suplimentar: daca va faceti griji in privinta adecvarii purtarii acestor ciorapi in functie de varsta, don’t. Carine Roitfeld ii poarta, are peste 60 de ani si arata cat se poate de sexy.

De la stanga la dreapta: dres dantelat H&M*; dres ajurat Penti*; dres dantelat cu model floral M&S*

Combinatia #3: ciorapi cu fir metalizat + o LBD

Va ganditi sa va cumparati a saptea rochie neagra pentru sezonul petrecerilor de iarna? Mai bine economisiti banii si cheltuiti bugetul pe cateva perechi de dresuri stralucitoare si alte cateva cocktailuri (in ce ordine doriti, desigur). Pe mine nu ma vor convinge niciodata dresurile in nuante puternice, electrizante; imi place sa le vad purtate de fete tinere si in tinute ultra-creative, dar atat. Btw, stiu ca voi fi criticata pentru asta, dar imi apar parerea (si gusturile) si o repet: daca nu ati purtat dresuri colorate in adolescenta, acum e prea tarziu, traiti cu regretul asta and get over it; sau purtati-le pe propria raspundere, dar simpla alegere a unui dres rosu, portocaliu sau mov nu e nici un gest stilistic senzational, nici spectaculos de creativ, nici macar dovada de indrazneala.

Revenind la dresurile cu fir de lurex, unele dintre ele sunt suficient de discrete si, atunci cand culoarea dominanta este inchisa, efectul e simpatic.

De la stanga la dreapta: dres cu fir lurex Calzedonia; dres lurex H&M*; ciorapi din plasa stralucitori Zara*

Combinatia #4: dresuri bleumarin, in loc de negre

Diferenta nu e atat de mare, ceea ce inseamna ca pana si cele mai incapatanate refuznice pot trece de la un dres negru, opac si mat, la un dres bleumarin inchis, opac si mat. Arata splendid cu botine si cizme din piele maro cognac si cu fuste sau rochii galben-gutuie, una din culorile-vedeta ale toamnei. Puteti purta dresuri bleumarin chiar daca mantoul vostru de iarna e negru; vechea regula conform careia negrul si bleumarin nu pot fi alaturare e depasita.

De la stanga la dreapta: dres Penti*; dres Calzedonia; dres Falke

Combinatia #5: dresuri texturate groase + fuste si rochii mini

Tivurile mai scurte, deasupra genunchiului, obliga by default la alegerea ciorapilor negri, cat mai opaci (minim 50 DEN). Corect? Ei bine, nu. Reliefarile tip reiuri, nervuri, torsade, jacquard se potrivesc rochiilor si fustelor casual (din stofa, din denim, tricotate), chiar si fustelor din piele. Un model cu nervuri pe vertical, tip dungi, e universal flatant.

De la stanga la dreapta: dres texturat gri Calzedonia; dres maro-ciocolatiu Penti*; ciorap negru gros cu raiuri Oysho

Combinatia #6: dresuri cu model + jeansi rupti

Nu aveti suficient curaj pentru a arata intreg piciorul imbracat in dresuri cu model? Purtati-i pe sub jeansii rupti. Cea mai intalnita varianta de styling este cea cu dresuri plasa, cu ochiuri mari sau fine, purtate pe sub jeansi in nuante deschise – bleu sau gri deschis. Contrastul e evident si vizibil. O alta varianta, preferata de adolescente, este cea a dresurilor cu buline reliefate. Ramaneti intr-o zona de confort asortand un dres negru cu model ajurat, jeansi negri distressed si botine negre. Dar pana la urma, puteti alege orice model doriti.

Care dintre cele 6 optiuni va inspira? Care va tenteaza? Pe care dintre ele le-ati incercat deja?

P.S: modelele de dresuri in dreptul carora exista un asterisc se gasesc in magazinele de brand (Penti, H&M, Marka&Spencer, Zara) din Bucuresti Mall-Vitan.

Irina Markovits

Sunt creator de imagine, consultant de stil, jurnalist de moda si personal shopper. In ADN-ul meu se amesteca rafturile de carti cu umerasele de haine: asta e motivul pentru care biroul imi e plin de carti, reviste, haine colorate si pantofi splendizi. Prin Style Diary si munca de stilist personal transmit femeilor doua principii in care cred: stilul - la fel ca mersul pe bicicleta sau pe tocuri - este o aptitudine care se invata, prin exercitiu, cu perseverenta si urmand cateva reguli logice si de bun-simt, iar a te sti frumoasa si cu stil nu au nimic de-a face cu tendintele, cifrele de pe cantar sau din buletin, cantitatea hainelor din dulap sau pretul. Mai cred in puterea de transformare a hainelor si, mai presus de orice, ca o femeie frumoasa este neaparat educata, inteligenta si cu un interior bogat.

Postari asemanatoare

2 comentarii la acest post

  1. 1
    Ioana Ciont says:

    Mulțumesc pentru articol, chiar ma uitam în magazine la dresurile cu model (gri, bleumarin, bej) – insa n-am stiut cum sa le port, asa ca nu mi-am cumparat – desi cochetam cu ideea. Postarea asta mi-a dat cateva sfaturi pe care le voi pun in aplicare 🙂

  2. 2
    Raluu says:

    Help, ce dres este potrivit la o rochie bej, în afara de dresul culoarea pielii? Eu port negre de obicei, dar nu mi se par potrivite la rochie bej…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.