Cumparaturi in sezonul de reduceri

ShoppingEste una dintre cele mai aglomerate perioade ale anului – ianuarie si iulie sunt decretate prin lege lunile in care magazinelor le este permis sa-si vanda marfa cu pret redus.  Inainte sa te inghesui prin mall-uri si sa intri la datorii pe urmatoarele trei luni, am cateva sfaturi pentru tine.

Ce sa faci

1. Du-te la cumparaturi cu o lista de necesitati.  In felul asta, sunt mai multe sanse sa te abtii – nu o sa iti cumperi o fusta mini cu paiete, daca stii ca tu ai nevoie de o pereche de cizme de iarna. Ai nevoie de o rochie neagra de cocktail? De un taior? De o geanta noua? Umple-ti golurile din garderoba INAINTE de a cumpara duplicate sau haine de care nu ai neaparata nevoie.

2. Cumpara numai haine in croielile care te avantajeaza si in masura potrivita.  Ca sa nu mergi pe ghicite, e bine sa te fii consultat cu un specialist.  Daca te increzi in ochiul tau, nu uita cateva principii: daca ai soldurile late, alege pantaloni usor evazati si fuste trapezoidale; daca ai sanii mici, poti purta topuri imprimate; daca ai umerii ingusti, orienteaza-te catre haine cu gulere si decoltee interesante samd.

3. Cumpara haine numai in culorile care iti vin bine.  Nu cumpara un top sau o esarfa intr-o nuanta neobisnuita, doar pentru ca e la moda sau pentru ca nu mai ai ceva asemanator. Cred ca toate am facut la un moment dat o greseala asemanatoare – sa ne indragostim de o haina care pur si simplu nu era in culoarea noastra si, in plus, era si peste bugetul nostru, pentru ca apoi sa o vedem la reduceri si sa o cumparam.  Daca nu stii ce culori ti se potrivesc, fa un test rapid cu niste bijuterii aurii si unele argintii.  Daca arati mai bine cu cele aurii, ti se vor potrivi culorile calde (oranj, rosu, bej, verde kiwi, rosu caramiziu). Daca cele argintii par mai potrivite, alege nuante reci (albastru, roz ciclam, verde smarald). Daca nu esti sigura, mergi pe nuante universale si/ sau neutre (visiniu, violet, gri, negru, maro).

4. Stabileste-ti un buget. Nu e greu sa o iei razna si sa cheltui fara masura, cand peste tot in jurul tau vezi numai preturi reduse. E o iluzie, banii tot se cheltuie! Chiar am citit recent ca 54% dintre femei isi cumpara haine din impuls, fara sa aiba nevoie de ele.

5. Lasa acasa cardurile de credit, ia la tine bani gheata.  Iti vei da seama mult mai usor cat de repede se duc banii, daca ii ai in fata ochilor.

6. Pastreaza chitantele.  Chiar daca haina iti place, e intr-o culoare frumoasa, nu are defecte si e in marimea buna, e posibil ca o data ajunsa acasa, sa te razgandesti.  Chitantele iti garanteaza ca poti schimba haina in termen de 30 de zile.

Ce sa nu faci

1. Nu te duce la cumparaturi din prima zi. Da, stiu ca in prima zi gasesti stocul plin si toate masurile, dar aglomeratia si nebunia din magazin inseamna ca in cabina de proba nu vei avea rabdare sa te uiti cu atentia la haina probata.

2. Nu cumpara o haina doar pentru ca este la reduceri.  Daca nu iti facea cu ochiul cand era la pretul intreg, nu are rost sa o cumperi acum doar pentru ca e mai ieftina cu 20%. E posibil sa nu o porti niciodata, iar banii vor fi cheltuiti degeaba!

3. Nu cumpara niciodata un lucru fara sa il incerci. E clar? Chiar daca este singura haina in masura ta sau in culoarea ta preferata. Ce faci daca descoperi ca are captuseala rupta sau toti nasturii rupti? 

4. Nu iti cumpara articole foarte trendy.  Gandeste-te ca ceea ce cumperi acum este trendy pentru sezonul care deja se incheie.  Sunt mari sanse ca pana la anul sa nu le mai poti purta cu aceeasi mandrie.

5.  Nu cumpara haine sau accesorii pe care nu ai cu ce sa le asortezi sau care nu se potrivesc deloc cu restul garderobei tale.  Daca nu le poti purta maine cu ceva ce ai in dulap, mai bine nu o cumpara, pentru ca asta va insemna cumparaturi (adica cheltuieli) suplimentare.

6. Nu face compromisuri in privinta marimii. Nu cumpara pentru cand vei slabi 5 kilograme, pentru ca s-ar putea ca asta sa nu se intample niciodata. 

Irina Markovits

Sunt creator de imagine, consultant de stil, jurnalist de moda si personal shopper. In ADN-ul meu se amesteca rafturile de carti cu umerasele de haine: asta e motivul pentru care biroul imi e plin de carti, reviste, haine colorate si pantofi splendizi. Prin Style Diary si munca de stilist personal transmit femeilor doua principii in care cred: stilul - la fel ca mersul pe bicicleta sau pe tocuri - este o aptitudine care se invata, prin exercitiu, cu perseverenta si urmand cateva reguli logice si de bun-simt, iar a te sti frumoasa si cu stil nu au nimic de-a face cu tendintele, cifrele de pe cantar sau din buletin, cantitatea hainelor din dulap sau pretul. Mai cred in puterea de transformare a hainelor si, mai presus de orice, ca o femeie frumoasa este neaparat educata, inteligenta si cu un interior bogat.

Postari asemanatoare

Comentarii la acest post

  1. 1
    Duiliu says:

    Cum stabilesc ce masuri la haine am. Pana acum purtam masura 54. Acum cu cifrele romane cum procedez ? Va rog si multumesc.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.