Buline numai bune pentru o zi de marti: efervescente si jucause ca bulele dintr-un pahar de apa minerala rece cand sunt pe un fond verde sau turcoaz, romantice si inocente ca licuricii unei nopti de vara cand sunt reliefate pe indigo si bleumarin, cochete si dulci in stil vintage pe un fundal rosu…
Product placement intr-o campanie publicitara relativ inspirata („relativ” pentru ca poate au mizat pe a uimi gospodinele cosmopolite? cand de fapt ideea nu e deloc originala! Sau poate si-au imaginat ca studentele la istoria artei isi vor cumpara aceste accesorii?). Putin nudism estetic, frumusete clasica vag erotica, poate asta vinde mai bine bratarile Hermes? V-ati simti incurajate sa: a. cumparati bratarile b. vizitati un muzeu sau c. cititi despre Nevermore-ul din Tahiti al lui Gauguin, despre Odalisca lui Ingres sau despre Gratiile lui Cranach? Amaury Duval, Baigneuse Antique (1860) Gustave
Elling este unul dintre acele filme surprinzatoare, care te lasa cu o lacrima in coltul ochiului, cu zambet pe buze si cu multe intrebari. A fost nominalizat la Oscar dar nu a castigat. Ok, poate nu a castigat THE Oscar, dar sigur a castigat alte premii, prin inimile celor care l-au vazut. Anyway, nu despre film in sine sau despre personajul principal vroiam sa vorbesc in dimineata asta, ci despre rolul de limbaj stenografic al hainelor. Pentru ca, chiar daca nu urmaresti dialogurile in norvegiana si nu reusesti sa citesti
Exista cateva momente „geniale” in Lagerfeld Confidential. Unul dintre ele este cel in care Karl, imbracat in uniforma lui zilnica – a se citi aristocrat din secolul 16, usor nevrozat – se intoarce catre camera si sopteste, ca si cum tocmai ar fi descoperit esenta raului: „I love the smell of building sites!”Adica? Nicole Kidman, care la vremea respectiva (in 2007) era imaginea casei Chanel, este o prezenta fantomatica, in timp ce Lagerfeld este preocupat in mod continuu de unde se afla actrita, cand soseste si, cel mai agasant, pe
Celebritati sau doar chipuri expresive? Spre deosebire de sezoanele trecute, vedetele nu mai tin imaginea unei case de moda, decat cu foarte putine exceptii. In schimb, unele au semnat contracte mai degraba cu marci de mass-fashion. Poate este o chestiune de buget, poate este o chestiune de schimbare de paradigma, nu stiu… La urma urmei, o manechina celebra are aceeasi cota de piata, daca nu chiar mai mare, decat o actrita. Pe de alta parte, mai putem diferentia stilurile si esteticile diferitelor marci de lux, daca aceeasi manechina „du jour”,
Teme recurente (II) Luxe, calme et volupte La polul opus, creativitatea da frau lascivitatii, opulentei, luxului, exotismului. Si cum poate fi lascivitatea mai bine exprimata, decat prin corpul unei femei, intinse languros? Eric Wilson scria in New York Times despre pozitia folosita in exces, iar eu am remarcat ca nu a spus nimic despre excesul de genti: Lara Stone pozeaza in rol de nimfa pe un pat de ferigi si muschi, inconjurata de porumbite albe si genti Louis Vuitton, Georgia May Jagger este trantita pe o blana alba sau pe
(acest articol are 3 parti) Designerii prefera retete sigure, creativitatea nu abunda, iar celebritatile sunt inlocuite de siluete fara chip It may be winter outside, dar in paginile revistelor de moda a venit primavara. Un nou sezon al colectiilor, un nou sezon al campaniilor publicitare. Ca in fiecare an, am asteptat cateva saptamani ca marile case de moda sa inceapa sa publice in print sau sa „verse” catre online rezultatele colaborarilor de creatie. Care sunt viziunile cu care ne vor seduce designerii? Care sunt lait-motivele? Se mai folosesc celebritati sau
Nu mai am nici o urma de indoiala, moda poate fi o muza „amuzanta” pentru cei care iubesc arta, designerii cocheteaza cu arta fotografiei si se inspira din pictura, dar nu mi-as fi imaginat ca incaltamintea ar putea deveni subiectul unor picturi in stil baroc. O foarte originala campanie publicitara pentru Christian Louboutin, realizata de Peter Lippman (un fotograf specializat in naturi moarte), sub directia artistica a lui Nicolas Menu si cea stilistica Amandinei Moine, este inspirata din operele pictorilor olandezi ai secolului 17-18, asa-numitul Dutch Golden Age (adica Vermeer,
Pot legile rescrie istoria? In Franta, se pare ca Metrobus, regia publicitara a transporturilor in comun, face acest lucru cu exces de zel. Penduland intr un limbaj atent ales, moravuri convenabile si cultul performantei, a fi „politically correct” se insinueaza cu discretie in societate franceza. Simpla imagine a unei tigarete aproape a devenit o arma de distrugere in masa, pe care binevoitorii – ajutati de initiative legislative – se ofera sa o eradicheze. In aprilie anul trecut, Metrobus ii confisca pipa lui Jacques Tati de pe afisul expozitiei care i-a
Vanity Fair isi incepe recenzia filmului cu un citat al lui André Malraux: „Les personnes qui ont le plus influencé ce siècle sont Picasso, de Gaulle et Chanel.” Sunt sigura ca Mademoiselle a stiut sa savureze complimentul si sa isi dea seama, chiar asa mitomana cum este portretizata in film, ca legenda va eclipsa banalitatea inceputurilor ei. Daca ar fi sa comprim cele doua ore de pelicula in cateva cuvinte, as spune ca este povestea clasica a ascensiunii unei orfane sarace, ambitioase si talentate, de la meseria de cusatoreasa la
