„I truly believe that happiness is possible… even when you’re thirty-three and have a bottom the size of two bowling balls.” Ca ne place sau nu, in fiecare dintre noi se ascunde o Bridget Jones: cu gafe vestimentare, sociale si gastronomice, indragostita ca un personaj din Jane Austen, cu aplomb si putere de decizie doar la inceput de ianuarie, incurajata de prieteni sa analizeze in amanunt, in jurul unei sticle (sau trei) de vin, replicile iubitilor de moment… Pentru mine, Bridget e un fel de guilty pleasure. Am citit prima
Am descoperit de curand un citat care m-a pus pe ganduri. „A man’s work is nothing but this slow trek to rediscover, through the detours of art, those two or three great and simple images in whose presence his heart first opened.” Exista multe carti si albume bune despre lumea modei, si mereu apar altele noi. Poate ca aceasta cautare continua ma face sa deschid inca o carte, si inca una, si inca una, sa studiez fotografiile si sa le citesc cu atentie paragrafele. Din cand in cand, o imagine
Sunt mari sanse ca, daca esti genul de persoana in viata careia moda este mereu prezenta, sub o forma sau alta, sa nu mai ai nevoie de inca o pereche de pantofi, inca niste cercei, inca o rochie… In schimb cartile – carti despre moda, despre creatie, despre frumos, despre eleganta! – nu sunt niciodata suficiente, suntem de acord? With that in mind, am facut o selectie a catorva carti nou publicate, care merita citite in anul care se intinde in fata noastra. Le-am ales pentru gusturi diferite, biblioteci diverse, interese
Am vanat acest film de la lansarea lui, in ianuarie. Vazusem cu ceva timp in urma „L’amour fou”, aveam asadar un punct de reper. Filmul lui Jalil Lespert este mai elegant, mai glamorous, aparent foarte apropiat de realitate (desi subtil cenzurat)… Este un film care se „rasfoieste” asa cum frunzaresti o revista de moda de lux. Exista atmosfera rafinata, zgomotele in surdina, estetica studiata. Foarte rapid, dupa primele cadre, te instalezi comod si stii ca pe ecran vor defila personaje sic si splendide colectii de moda (autentice, din arhivele personale
Diana Vreeland nu era interesata doar de moda. Era interesata de arta si de istorie, de muzica si filme, de calatorii si petreceri, de societatea in care traia, de tabieturile si obiceiurile celor din jurul ei – de fapt, era fascinata de tot ceea ce putea constitui viata. Este adevarat, Diana Vreeland nu era genul de femeie pe care ne-o imaginam spaland sau stergand praful intr-o incapere, dar traia viata cu o intensitate rar intalnita. Cuvantul care o descrie cele mai bine este „pasiune” – si veti fi de acord
La Oscarurile din 1979, filmul lui Robert Benton a castigat 5 premii. Nici unul dintre ele pentru costume. De fapt, garderoba din Kramer vs. Kramer – supervizata de Ruth Morley, cea care crease si costumele din Annie Hall si Taxi Driver cu cativa ani inainte – nu a fost nici macar nominalizata. Am revazut filmul ieri noapte (nu il mai vazusem de mai bine de 10 ani). Este o simfonie de bejuri, griuri, marouri si nisipiu, in acord perfect cu toamna permanenta din New York-ul lui Benton – in realitate
Prea putin conteaza calitatea filmului lui Luhrmann sau primirea care i-a fost facuta de catre public si critici. Prea putin conteaza ca Leonardo di Caprio este mai mult sau mai putin convingator decat Robert Redford, cel care in 1974 il incarna pe eroul fitzgeraldian in precedenta ecranizare. Conteaza insa ca, dincolo de firele de poveste, in imaginarul colectiv Jay Gatsby rimeaza cu eleganta masculina, cu o nonsalanta la limita decadentei, cu luxul vestimentatiei sport, iar costumele din film sunt definitia modei anilor nebuni. In egala masura, conteaza ca lansarea filmului
Mi-am dorit sa o citesc, cu aceeasi nerabdare cu care desfaci cadourile de Craciun sau gusti prima inghetata a verii. Asteptarile mele au fost mari. La fel ca toata lumea, am descoperit-o pe Grace Coddington in „The September Issue”, apoi i-am cautat pictorialele in arhive online cu fotografii de moda si in ambele ipostaze am fost atinsa de autenticitatea ei, de creativitatea aproape copilareasca, de romantismul si atitudinea ei directa. Autobiografia ei, scrisa impreuna cu bunul ei prieten Michael Roberts (editor at large la Vanity Fair), este foarte diferita de
Uneori viata este mai frumoasa decat orice roman, orice film, orice scenariu. A existat candva un barbat, indragostit nebuneste de o femeie, careia i-a promis un castel. I-a dedicat ei intreaga lui opera, iar ea si-a dedicat lui intreaga ei viata. El a regasit-o in toate tablourile lui, iar ea a acceptat sa ii fie muza si sa traiasca in umbra lui. Cand Gala, pe adevaratul ei nume Elena Ivanovna Diakonova, l-a intalnit pe Salvador Dali (caci despre ei este vorba), el era cu zece ani mai tanar decat ea,
„Cred ca s-a scris mai mult despre Dior cat timp a trait, dar si dupa, decat despre orice alt couturier” – asa isi incepe Alexandra Palmer introducerea la „Dior: a new Look, a new Enterprise”. Sa fiu sincera, nu am de unde sa stiu. Nu am citit alte carti despre Dior sau biografii despre el, si nici un cautat vreo statistica. Poate tocmai de aceea am citit cele 113 pagini fara sa ma astept la o expunere academica, ci doar la o lectura de placere. Cu toate astea, Palmer –
