Colaborari designeri-lanturi de magazine: exclusive sau nu?

In mod traditional, moda este asociata numelor mari – Lanvin, Yves Saint Laurent, Nicolas Ghesquiere, Chanel – si buzunarelor pe masura. In fiecare sezon, casele de moda dicteaza maselor ceea ce ar trebui sa poarte in urmatoarele 6 luni. De cele mai multe ori insa, trece ceva timp (intre 6-12 luni) pana cand trendurile sunt filtrate si ajung in moda strazii, comercializate in masa de lanturi de magazine, la un pret rezonabil pe care oricine si-l poate permite. H&M in Europa sau Target si Kohl’s in State nu sunt chiar numele care sa fie gasite pe copertile Vogue sau InStyle.

In ultimii ani, insa, lucrurile s-au schimbat, iar unii din marii designeri au inceput colaborari cu lanturile de magazine internationale pentru a crea editii limitate la preturi relativ modeste (incomparabile cu ale pieselor vestimentare din colectiile proprii, evident). Stella McCartney a fost cea care a dat startul colaborarilor cu H&M, fiind urmata in anul urmator de Karl Lagerfeld si Viktor&Rolf, iar acum o luna de Roberto Cavalli. Behnaz Sarafpour, Isaac Mizraahi, Luella Bartley si Erin Fetherston au scos linii vestimentare pentru Target, iar Vera Wang pentru Kohl’s.  (in paralel, au existat si cateva incercari din partea celebritatilor de a intra in moda – Madonna, Kylie Minogue, Kate Moss – dar asta e alt subiect).

In ciuda usurintei cu care oricine ar putea obtine o fusta sau o rochie originala a oricaruia dintre designerii de mai sus (cu conditia unui buget, evident), cu totul alta poveste este obtinerea unui articol vestimentar rezultat din aceste colaborari.

Sa luam, de pilda, colaborarea dintre Cavalli si H&M.  Daca urmariti cu atentie clipul de mai jos, veti vedea fete care au facut coada in fata magazinului inca de la 4 dimineata, iar ceea ce a urmat cand usile magazinului s-au deschis a fost echivalentul unei trante.

Nu am citit nicaieri, dar nu m-ar mira sa aflu ca unele au plecat acasa cu sange curgandu-le din nas!  Mai ales daca le vezi cat de disperate sunt sa puna mana pe trench-ul cu imprimeu de leopard. La final, veti vedea o fata care se mandreste ca a cheltuit 6,000 (!!!) de dolari.  Ok, eu am vazut hainele si am vazut si preturile – chiar daca ar fi cumparat cate una din fiecare, tot nu ar reusit sa cheltuiasca atat.

Si atunci, cu ce a umplut restul de pungi? Cu haine luate la intamplare, fara sa tina cont de marime, pe care apoi le va vinde pe e-bay, cu o marja de profit rusinoasa (unele dintre ele au ajuns sa se vanda la un pret de 6 ori mai mare decat cel original). Aici trebuie sa spun ca initiativa celor de la Topshop, cand au pus in vanzare colectia inspirata/ creata de Kate Moss, este laudabila.  Fiecare cumparatoare avea dreptul sa plece din magazin cu maximum 6-8 piese. Corect nu? Doar nu o sa vii cu scopul unic de a devaliza magazinul, cum s-a intamplat la H&M.

Asta nu contravine de fapt conceptului de „design for masses”? Cumparaturile sunt oricum traumatizante (dovada sunt coatele primite prin magazine si durerile de picioare ale oricarei femei care si-a petrecut vreodata mai multe de 2 ore prin magazine), mi se pare absurd sa se ajunga la astfel de situatii in care alte cumparatoare te pocnesc in cap cu umerase, intind mana in cabina si iti fura hainele alese sau te calca in picioare cand sa intri in magazin – totul numai din cauza unor bucati de material, interesant cusute.

Este adevarat ca atunci cand mi-am dorit cu disperare o geanta sau o rochie am luat niste decizii financiare irationale, dar pentru mine moda nu a insemnat niciodata o competitie. Moda ar trebui sa te ajute sa te simti bine, iar daca se creeaza asemenea disperare doar pentru a obtine o haina acest lucru e urmat de dezamagire. Sigur, e magulitor sa porti ceva care a fost creat in editie limitata – dar intre noi fie vorba, toata lumea va stii exact de unde l-ai cumparat si cat a costat.

Mantra acestor colaborari a fost sa faca tendintele accesibile maselor. In schimb, pare o dovada de ipocrizie sa lansezi o editie limitata la care au acces primele 100 de cumparatoare. Din moment ce observa ca cerere exista, de ce nu cresc productia?

PS: intre noi fie vorba, disperarea asta pare sa fie un fenomen de masa la Londra si New York. Sau poate depinde de designer? In primavara, gaseam la H&M-urile din Austria piese semnate Viktor & Rolf, fara inghesuiala, iar acum la Londra in Topshop, in raionul dedicat lui Kate Moss, nu se plimba nimeni in afara de mine. Go figure…