Legendele (pre)toamnei

In engleza suna mult mai bine.  Este vorba, de fapt, de colectiile pre-fall – cele pe care unii designeri le prezinta ca preambul la colectiile complete de toamna-iarna care vor fi prezentate incepand din luna asta.  Este, de altfel, o buna modalitate de a observa indicii ale unor trenduri emergente. Iar acum, in decembrie, au fost prezentate cateva dintre marile colectii (Zac Posen, Carolina Herrera, Oscar de la Renta, Dolce & Gabbana, Chanel, Bill Blass, Missoni, Luca Luca, Valentino, Narciso Rodriguez, Burberry etc).

Colectiile pre-fall, ca sezon, au aparut cu ceva vreme in urma dar numai de cativa ani incoace au capatat o importanta crescuta – la fel cum s-a intamplat cu colectiile resort/ cruise (care in urma cu 5 ani de zile erau doar scurt mentionate in publicatiile de specialitate).  Este momentul in care buyerii si editorii de moda pot viziona liniile vestimentare comerciale care vor intra in magazine prin lunile mai-iunie.  Mai mult, e o buna ocazie de a-ti da seama cam ce vor contine colectiile pentru sezonul urmator – pentru ca multi designeri vor adapta unele dintre siluete pentru mega-spectacolele din timpul Saptamanilor Modei.

Colectiile pre-fall – la fel ca si cele resort/ cruise – nu sunt conceptuale si nici teatrale. Pur si simplu, este vorba de a convinge vendorii sa plaseze comenzi.  (Stiati ca marile magazine si-au cheltuit deja 50-80% din bugetele dedicate colectiilor de toamna inainte de a vedea liniile pret-a-porter?). Pe vremuri, prezentarile pre-fall erau evenimente de mica amploare, in cerc inchis. Astazi, incet-incet, incep sa semene din ce in ce mai mult cu Saptamanile Modei  – prea multi, fotografi , prea multe celebritati, prea multi din afara industriei.  Ca sa fiu sincera, nu ma innebunesc dupa faptul ca aceste mini-colectii au o vizibilitate din ce in ce mai crescuta, dar admir efortul supraomenesc pe care il fac acum designerii.  Pentru ca, daca inainte munceau pentru doua colectii mari si late, acum muncesc incontinuu, pentru patru! Cand se mai odihnesc? Cum reusesc sa ne aduca in permanenta ceva nou si interesant?

Am selectat imagini din colectiile care mi-au placut – Oscar de la Renta, Vera Wang, Zac Posen, Roberto Cavalli.  Comentariile mele de azi se refera foarte pe scurt la siluetele-cheie sau lait-motivele pe care le-am observat, pentru ca in zilele urmatoare le voi comenta in detaliu si vor fi mai multe fotografii.

Oscar de la Renta – imprimeuri si detalii florale, fuste closate, pantaloni largi, umeri bine conturati, culori aprinse, auriu, multe volane.

Oscar de la Renta, pre-fall collection 2008

Vera Wang – siluete minimaliste (slim), bluze cu croieli lejere, fuste plisate, blocuri de culoare, pantaloni stramti, materiale lucioase, aplicatii din blana, matase 

Vera Wang pre-fall collection 2008

Zac Posen – silueta cheie este rochia mini neagra; texturi deosebite, funde supradimensionate, atmosfera romantica, satin.

Zac Posen Pre-fall collection 2008

Roberto Cavalli – a renuntat la printurile animale atat de des asociate cu el, in favoarea celor florale; o colectie surprinzator de discreta, cu detalii inspirate din moda anilor ’70 (pantaloni evazati); cateva rochii de seara

Roberto Cavalli Pre-fall collection 2008

Chanel – suprapuneri, alb si negru, tweed, carouri, dungi marinaresti, fuste gogosar, mov, metalic, fermoare metalice, coafuri cu parul tapat a la Amy Winehouse.

Chanel Pre-fall collection 2008

Irina Markovits

Sunt creator de imagine, consultant de stil, jurnalist de moda si personal shopper. In ADN-ul meu se amesteca rafturile de carti cu umerasele de haine: asta e motivul pentru care biroul imi e plin de carti, reviste, haine colorate si pantofi splendizi. Prin Style Diary si munca de stilist personal transmit femeilor doua principii in care cred: stilul - la fel ca mersul pe bicicleta sau pe tocuri - este o aptitudine care se invata, prin exercitiu, cu perseverenta si urmand cateva reguli logice si de bun-simt, iar a te sti frumoasa si cu stil nu au nimic de-a face cu tendintele, cifrele de pe cantar sau din buletin, cantitatea hainelor din dulap sau pretul. Mai cred in puterea de transformare a hainelor si, mai presus de orice, ca o femeie frumoasa este neaparat educata, inteligenta si cu un interior bogat.

Postari asemanatoare

Comentarii despre acest post

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.