Ce sa iti cumperi in luna de reduceri
Dupa postul meu despre „cum” sa cumperi in sezonul de reduceri, Maria m-a rugat sa scriu „ce” ar trebui cumparat in ianuarie. Ma conformez.
In primul rand, nu exista o lista pre-scrisa, recomandata, pe care sa o postez aici: „Trebuie neaparat sa iti iei asta, asta si asta”. E de preferat sa ai capul pe umeri – ma rog, in masura in care poti – si sa cumperi cu preponderenta lucruri de care ai nevoie. Intr-o mai mica masura, lucruri care iti fac cu ochiul.
Ca sa stii ce lucruri ai nevoie, trebuie intai sa iti faci ordine in dulap – altfel, ajungi sa iti cumperi duplicate. Cat despre cele pe care le cumperi doar pentru ca iti plac, ar trebui sa fie dragoste la prima vedere. Altfel, cand ajungi acasa vei simti aceleasi regrete ca dupa o one-night-stand in care te-ai imbatat si nu-ti mai aduci aminte cine e barbatul de langa tine.
In al doilea rand, cumpara-ti haine pe care stii sigur ca le vei purta. Nu „o cumpar pentru cand voi slabi 5 kilograme” sau „pentru nunta la care poate voi fi invitata in vara”.
Daca mergi des la evenimente speciale (lansari, vernisaje, cocktailuri, client events), iti recomand sa iti cumperi 1-2 rochii de seara/ cocktail, cateva bluze de seara si cateva perechi de sandale sau pantofi sexy.
In al treilea rand, cumpara cu gandul la urmatoarele doua sezoane: cel de primavara-vara si cel de toamna-iarna. Daca gasesti o piesa in colectia aflata la reduceri care va fi in trend la primavara, consider-o o investitie. De exemplu, stiind ca si anul asta se va purta metalicul, mi-am cumparat o haina scurta, cu maneci trei-sferturi lanterna, de culoarea bronzului, usor metalizata. Cat e frig imi va fi usor sa o port la o tinuta de seara, iar mai incolo o voi purta cu un maieu simplu alb, cu o pereche de jeansi skinny sau cu o fusta conica si cu sandale cu talpa ortopedica foarte inalta.
In concluzie, ai doua optiuni sau strategii:
a. cantitate: iti cumperi haine de baza, pentru ca sa ai un stoc pe care sa il rulezi fara sa degradezi rapid hainele
b. calitate: cumperi putin dar foarte bun, lucruri pe care nu le-ai achizitiona in mod normal.
Care sunt lucrurile pe care le poti cumpara acum, fara a cheltui sume exorbitante si purta cateva sezoane?
- Rochii petrecute din jerseu
- O rochie simpla neagra
- O camasa alba cu croiala deosebita
- Tricouri simple, uni, colorate
- Un taior impecabil croit
- Un palton foarte ajustat pe corp (negru sau intr-o alta culoare inchisa)
- 1 pereche de jeansi de culoare inchisa
- 1-2 perechi de pantaloni din stofa
- 1-2 fuste cu diferite croieli, pe care sa le poti purta toamna, iarna si primavara
- cizme inalte din piele
- 1-2 genti
- Tricotaje – o jacheta trei-sferturi o vei putea purta in martie peste o rochie subtire, cu cizme si ciorapi grosi. A se lasa paltonul acasa in zilele insorite!
- Lenjerie intima
- Esarfe colorate
Ce poti cumpara si considera o investitie pe termen lung? Fara regrete, trendproof, merita pana la ultimul banut:
- Un ceas foarte elegant
- Un sacou din stofa extraordinara sau din casmir
- O geanta de designer
- Lenjerie intima foarte sexy si scumpa
Ce sa nu cumperi, indiferent de reducere
- haine foarte trendy
- haine pe care nu le-ai cumpara la pret intreg
- accesorii pe care nu ai la ce sa le potrivesti
Daca imi mai aduc aminte ce ar mai trebui sa apara pe liste, revin.
Comentarii despre acest post