Dior Saddle

saddle.jpgCe-ti sugereaza cuvantul „feronerie”? Eu am in fata ochilor raioanele din Obor, cu un vanzator intr-un halat maroniu care iti vinde cuie la kilogram.  Cam la fel e in toata lumea, desi sa zicem ca magazinele din State arata mai mult a supermarketuri cu chestii care ii intereseaza doar pe barbati. Anyway… geanta Saddle de la Dior a schimbat perceptia femeilor legata de tot ce inseamna metal, tinte samd. Din 2000, de cand a aparut Saddle, feroneria a ajuns sa fie asociata cu ornamente „cu greutate” – catarame metalice stralucitoare, multe tinte si tot felul de alte chestii sexy, cvasi-fetisiste (asa cum sunt acum si cateva din gentile Burberry).

Unele versiuni exagerate ale gentii au dus tema ecvestra putin prea departe (saddle se traduce prin sa), avand mai multe dichisuri cabaline decat interiorul unui club de echitatie (btw, vedeti cat de multe cuvinte pot fi asociate cailor: ecvestru, cabalin, echitatie, calarie… Pruteanu ar fi mandru). Tot ce ii lipsea gentii ca sa fie completa era o rozeta din satin, din cele care se ofera castigatoarelor la concursuri.

In 2007, la aniversarea a 10 de ani de cariera pentru Dior, Galliano a realizat si o editie limitata a gentii – de fapt, 12 modele diferite, inspirate din porturile populare ale diferitelor popoare: de la obi-urile kimonourilor japoneze si printurile ponchourilor mexicane, la detaliile din blana ale hainelor rusesti sau culorile vii ale Indiei.

Gentile Saddle Dior, the delightful dozen

Randul 1, de la stanga la dreapta: Japonia, Spania, Mexic; randul 2: Rusia, China, Egip; randul 3: Argentina, Anglia, Franta; randul 4: Maroc, India, SUA

Prin aceasta geanta, Galliano a adus o nota de noutate in designul de marochinarie – lucru greu de realizat pe piata bunurilor din piele.

Irina Markovits

Sunt creator de imagine, consultant de stil, jurnalist de moda si personal shopper. In ADN-ul meu se amesteca rafturile de carti cu umerasele de haine: asta e motivul pentru care biroul imi e plin de carti, reviste, haine colorate si pantofi splendizi. Prin Style Diary si munca de stilist personal transmit femeilor doua principii in care cred: stilul - la fel ca mersul pe bicicleta sau pe tocuri - este o aptitudine care se invata, prin exercitiu, cu perseverenta si urmand cateva reguli logice si de bun-simt, iar a te sti frumoasa si cu stil nu au nimic de-a face cu tendintele, cifrele de pe cantar sau din buletin, cantitatea hainelor din dulap sau pretul. Mai cred in puterea de transformare a hainelor si, mai presus de orice, ca o femeie frumoasa este neaparat educata, inteligenta si cu un interior bogat.

Postari asemanatoare

Comentarii despre acest post

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.