Tirania gentii

Inca o geanta-statut?Pe vremuri, scopul lor era sa iti tina cheile, portofelul si rujul. Astazi sunt simbolul major al statutului unei persoane, sunt vanate in egala masura de celebritati si fashioniste si par sa fie o reflectie a propriei personalitati. Au chiar si propriile nume: Gisele, Brigitte, Edith, Emmy, Heloise. Faceti cunostinta cu accesoriul feminin cel mai scump: geanta de designer.

Nebunia descifrarii noilor tendinte de sezon se calmeaza, comentatorii modei se apleaca asupra noilor tinute pe care le vom purta in lunile care urmeaza, iar restul populatiei feminine se intreaba ce inseamna un trend al „pieilor exotice” (se refera, de fapt, la piei rare – de crocodil, aligator, sarpe). Cu toate astea, exista o intrebare pe buzele tuturor: sezoanele care urmeaza vor fi dictate de o noua Gladys, o noua Indy, o noua Mabel, o noua Stam sau o noua Novak? Opiniile sunt impartite. O noua Gladys ar fi putin prea grosolana, dar o noua Stam ar duce matlasarea putin cam departe. Novak e prea clasica, prea eleganta, iar cum croielile sunt oricum minimaliste unde mai e clenciul? Off, va fi vreuna dintre ele la fel de frumoasa ca draga de Roxanne?

Bine-ati venit la dezbaterea legata de gentile-celebritati. Gladys de la Chloe, Novak al lui Alexander McQueen si Stam a lui Marc Jacobs sunt doar cateva dintre creatiile care concureaza pentru un loc fruntas pe piata lucrativa a marochinariei de design. Zilele astea apare intotdeauna cate o geanta noua. O geanta care nu doar bifeaza toate casutele tendintelor in privinta culorilor, materialului, detaliilor si formei, dar are si o doza de magie, un je-ne-sais-quoi greu de definit dar care o face sa fie purtata de celebritati in cele mai potrivite locuri pentru a fi fotografiata. De fapt, asocierea cu o vedeta da nastere statutului gentii, pentru ca este modul cel mai sigur de a face publicitate gratuita, in reviste, ziare si bloguri,  creatiei unui designer, aceasta intrand astfel in inima si dulapul unei femei.

Fenomenul „It bags” nu este unul recent – trendul a inceput in 1956 cand Grace Kelly a aparut pe coperta revistei Life, folosind de-acum omonima geanta Hermes pentru a-si ascunde sarcina. Astazi, insa,noul nivel de obsesie pentru acest sector al accesoriilor este ingrijorator si fara precedent. Anterior existau una sau doua genti faimoase pe deceniu (anii ’70, de pilda, au fost perioada de varf a gentilor monogramate, in special a celor de la Gucci si Fendi). Astazi, un designer se considera norocos daca una din gentile lui reuseste sa supravietuiasca unui intreg sezon. Gentile sunt din ce in ce mai vizibile si in prezentarile de moda, subliniind astfel graitor rolul lor de accesorii de sezon. Pentru sezonul de primavara/ vara 2006, Prada si-a trimis manechinele pe podium carand dupa ele valize roz bonbon – o miscare pe cat de amuzanta si intentionat ridicola, pe atat de criticata.

Kate Moss, Keira Knightley si Lindsay Lohan cu geanta Mabel de la Mulberry

Desi tendintele sunt trecatoare prin insasi natura lor si sunt prezente in tot ce inseamna moda, este totusi ciudat sa observi un comportament atat de lipsit de loialitate fata de unul din obiectele cele mai scumpe din garderoba unei femei.

Rezultatele unui studiu recent realizat de agentia Verdict din Marea Britanie arata ca, in medie, femeile aspira la 5 genti de designer pe sezon.Si nu e vorba numai de lipsa de loialitate, ci si de o lipsa de autocontrol in privinta cheltuielilor. Conform unui studiu realizat de agentia Mintel, vanzarile de genti au crescut cu 146% in perioada 2000-2005, ajungand pe piata britanica la exorbitanta valoare de 350 milioane de lire sterline. Desi unii experti spun trendul va incepe sa scada incepand din acest an, nu va disparea foarte curand. Din contra, Mintel estimeaza ca piata accesoriilor pentru femei va continua sa creasca constant, la o rata similara (64% pe an) timp de cativa ani, ajungand la aproximativ 940 milioane de lire sterline in 2010. Interesant este ca, desi chiar si cele mai cunoscatoare si instarite cumparatoare isi satisfac unele nevoi vestimentare din magazine obisnuite, acelasi lucru nu se poate spune si despre genti.

Stuart Vevers, fostul directorul de creatie de la Mulberry, a trecut anterior si pe la Louis Vuitton, Givenchy si Bottega Veneta. In ciuda prestigiosului sau CV, Vevers este uimit de comportamentul consumatoarelor – la propriu – de genti. „De fiecare data cand ma gandesc ca ne apropiem de o limita a pretului accesoriilor sau gentilor, limita se indeparteaza”, spunea el intr-un interviu pentru The Guardian. „Mi-aduc aminte cand o geanta costa 500 lire sterline si credeam ca nu se va trece de acest pret. Ei bine, acum sunt mult peste 1,000 si nu vad nici un semn ca lucrurile se vor opri prea curand.”

It bags

Impactul acestui boom a fost simtit in intreaga industrie a modei. Cele mai puternice marci, Prada si Gucci, admit ca mai mult de jumatate din profitul din vanzari se datoreaza accesoriilor. Acelasi lucru l-a declarat Mulberry, la care vanzarile din marochinarie depasesc 80% din profituri. Casele de moda dedicate in mod traditional marochinariei, cum sunt Louis Vuitton, Mulberry si Hermes, care au angajati prestigiosi designeri (Marc Jacobs, Stuart Vevers si, respectiv, Jean Paul Gaultier) pentru a se asigura ca fiecare sezon are asigurata o asemenea „It bag”. Cu alte cuvinte, situatia este aceeasi pentru toate casele de moda: accesoriile nu doar realizeaza peste jumatate din valoarea vanzarilor, dar acestea au o rata de crestere dubla fata de cea a vestimentatiei.

Principalul motiv al acestor uriase profituri este explicat de Caroline Morgan de la Royal College of Art. Ea stie cel mai bine cum sunt realizate aceste genti – si pentru ce suma. „Ele pot fi produse foarte ieftin in tari cum este China; costul de productie este infintezimal, iar marja de profit este enorma. In plus, nu trebuie sa le faca pe marimi asa cum este cazul hainelor, pantofilor sau curelelor – aceeasi dimensiune este purtata de toata lumea.”

Nicole Ritchie cu doua genti BalenciagaLa fel ca parfumurile sau liniile de machiaj semnate de designeri, gentile au devenit un simbol al unei vieti opulente, un alt fel de a spune „am valoare”. In aparenta, aceasta este declaratia pe care majoritatea femeilor incearca sa o faca – si cat mai vizibil posibil!  Parfumurile si cosmeticele sunt o chestie, dar noua obsesie legata de genti este cu totul altceva. De exemplu, corectorul-minune de la Yves Saint Laurent, Touche Eclat (care zbura de pe rafturi in urma cu cativa ani) ti-ar fi facut o gaura in buget de numai 35 de euro, pe cand Downtown, una din gentile YSL din toamna trecuta, incepe de la 1,600 euro. Declaratia este mult mai ostentativa, nu-i asa? Sau daca ar fi sa o citez pe Cathy Horyn: „Accesoriile sunt noul parfum.”

Unele bloguri dedicate gentilor, cum este thebaglady.tv in Marea Britanie si bagsnob.com in Statele Unite, isi masoara succesul in mii de hituri zilnice din partea femeilor pasionate de cautarea gentii perfecte.

„Am lansat The Bag Lady in februarie 2005 pentru ca sa coincida cu saptamana modei londoneze”, spune Laura Street, editorul siteului. „Cam in aceeasi perioada, toata lumea incepea sa stie numele propriu-zis al anumitor genti, si nu doar designerul. Astazi pot spune ca e vorba de mai mult decat un trend – pentru ca termenul sugereaza ca ar fi vorba de ceva trecator. O geanta este acum la fel de importanta pentru o tinuta ca hainele in sine.” Street scria intr-un articol postat pe siteul ei ca designerii vor trebui sa gaseasca modalitati extreme de a ramane in frunte si de a crea in permanenta genti care sa fie la fel de bine vandute. „In viitor cred ca vor exista mai multe genti in editii limitate, tocmai pentru ca vor deveni mai populare”, spune ea. Cele de care vorbeste sunt, in general, cele cu preturi exorbitante. Cea mai mare dintre gentile din piele de crocodil din seria Chanel Biarritz se vinde pentru 33,000 euro.

Din fericire pentru cele care nu sunt dispuse sa isi ipotecheze casa sau masina pentru o geanta, exista siteuri precum bagborroworsteal.com, frombagstoriches.com si mydesignerbag.co.uk. Pe baza unui abonament rezonabil, acestea permit clientelor sa inchirieze genti pentru cate o saptamana sau cate o luna, schimbandu-si in permanenta „garderoba” de genti fara sa cheltuie pra mult si avand astfel la brat cele mai noi sau cele mai cunoscute genti.

„Nu o sa va vina sa credeti, dar doi barbati au fost cei care au avut aceasta idee de business”, declara intr-un interviu Patricia Hambrick, chief marketing officer al siteului Bag Borrow or Steal. „Si-au observat sotiile, surorile si mamele cum cotrobaiau prin dulapuri in cautarea gentii perfecte pentru tot felul de ocazii si, dupa un timp, au inceput sa le ia la intrebari.”

Iar acele intrebari erau: de ce trebuie femeile sa treaca prin chinuri emotionale sau sa faca sacrificii financiare in cautarea accesoriului ideal pentru fiecare nunta, petrecere sau eveniment special? De ce ar trebui numai ca celebritatile, fashion editorii si femeile instarite sa fie cele care poarta accesorii scumpe?

„Femeile care sunt membre ale siteului sunt cat se poate de diferite, de la studente la bunice”, spune Hambrick.”Pot locui oriunde pe cuprinsul Statelor Unite iar singurul lucru pe care il au in comun este pasiunea pentru genti.”

Kate Moss cu o geanta MulberryAstazi, tendintele din moda sunt filtrate rapid, iar efectul gentilor celebre este vizibil chiar pe strada. „Fenomentul a avut un puternic impact”, spune intr-un interviu Carolyn Dunmur, director de creatie pentru Phase 2 Accesories care furnizeaza genti pentru cateva lanturi de magazine britanice. „Gentile din magazine sunt acum foarte influentate de designul catorva genti celebre sau, in general, de cel al unor genti semnate de designeri cunoscuti. Publicul citeste revistele de scandal si pe cele de moda si isi doreste putin din stilul de viata pe care il observa in acele fotografii, dar in limita unui buget real. Deseori, se intampla ca in magazine sa se gaseasca un model de geanta fotografiat la bratul unei vedete, inainte chiar ca versiunea originala sa fie pusa in vanzare!”

Piata de genti de colectie este de asemenea in crestere vertiginoasa, iar anumite piese – cum ar fi o Kelly sau o Birkin Hermes pot incepe de la 5,500 euro si ajung la 18,000 euro sau chiar 60,000 euro, in functie de culoare si tipul de piele. Acestea au fost primele doua genti care au purtat numele a doua actrite celebre. 

Denumirea gentilor s-a dovedit a fi o tactica inteligenta – produsul capata astfel o identitate si o istorie. Astazi, majoritatea caselor de moda isi boteaza creatiile in functie de muza care le-a inspirat. Geanta „Gisele” pusa in vanzare de Luella Bartley si cea „Stam” a lui Marc Jacobs sunt doua dintre exemple, denumite dupa Gisele Bundchen si, respectiv, Jessica Stam.

Pana acum cativa ani, desi casele de moda isi denumeau intotdeauna colectiile si liniile de accesorii, numele acestora nu trecea mai niciodata in vocabularul comun. Gentile erau recunoscute dupa forma lor, in termeni functionali – geanta de zi sau geanta-sa (saddle bag) – sau descriptivi, cum erau „baguette” si „croissant” de la Fendi. Pana si cele mai deosebite avea nume rezonabile: Miss Dior, Gucci Pasta. Astazi, lor le este asociata onomastica umana: Brigitte, Emmy, Edith, Iris, Lily, Stevie, Elisha, Natasha, Heloise, Cecilia, Sofia…. „O geanta cu un nume real feminin este mai draguta si mai individualizata”, spune Silvia Venturini Fendi, cea care este designerul accesorilor la Fendi. „Nu exista reguli, dar de obicei gasirea numelui este una din partile cele mai amuzante ale procesului de creatie.”

Asa cum spuneam la inceput, astazi gentile nu mai sunt doar un obiect in care iti tii cheile. Au ajuns aproape sa inlocuiasca o prietena. Pascale Mussard, directoare de creatie la Hermes, crede ca acest lucru sta la baza relatiei dintre o femeie si geanta ei: „Sunt ca o prietena: reprezinta totul, sunt intotdeauna in apropierea ta… Vrem ca clientele noastra sa isi gaseasca cate o geanta care se potriveste personalitatii lor. Noi, ca companie, ne gandim la functiile gentii, dar depinde de fiecare persoana in parte sa gaseasca propriul mod de a o purta.”

Melanie Rickey, redactor de moda al revistei Grazia, ii completeaza spusele: „Gentile de designer aveau pe vremuri un design plictisitor, comun, erau de calitate, de cele mai multe ori din piele neagra si urmau sa te tina ani de zile.  Acum, gentile sunt o reflectie a personalitatii. Femeilor le plac culorile, detaliile, accentele, briz-brizurile. Poti avea o tinuta cat se poate de simpla – jeansi si un maieu alb – iar o geanta spectaculoasa va spune totul despre tine.”

Asta inseamna ca acum o geanta iti este prietena, este un mod de a-ti exprima gusturile, ba chiar este un inlocuitor extern al personalitatii tale. Asa ca nu e de mirare ca decizia de a cumpara una nu mai este bazata in intregime pe opinia personala. Pentru ca indiferent cat de „prietenos” este designul unei genti sau cat de sclipitori ii sunt ciucurii, nomenclatura in sine nu este suficienta. Numele care fac intr-adevar diferenta sunt cele ale celebritatilor. Numai Kate Moss singura a lansat un carusel de genti – de la Chloe Paddington la Mabel si Emmy de la Mulberry. Doua branduri clasice au gasit formula perfecta de mix de marketing: in 2000, cand Madonna a fost fotografiata cu un Louis Vuitton Graffiti si, in 2005, cand Lariatul de la Balenciaga a devenit celebru la bratul Siennei Miller. De fapt, geanta Lariat zacuse neobservata pe rafturile boutique-urilor Balenciaga pana cand in 1998 30 de genti au fost trimise catorva persoane influente din lumea modei. A fost suficienta o fotografie… si restul e istorie.

Victoria Beckham cu o geanta Giambatista Valli si o geanta Birkin Hermes

Luella Bartley, a carei linii de accesorii a lansat cateva dintre cele mai bine vandute genti din ultimii 5 ani, a descoperit puterea legaturii cu o celebritate atunci cand una din creatiile ei pentru Mulberry si-a facut debutul la bratul lui Gisele Bundchen, la o prezentare de toamna/ iarna 2002. „A fost un accident”, spune Bartley. „Presa a innebunit iar geanta a fost cunoscuta sub numele de „gisele”. Nu am facut-o intentionat. De fapt, chiar am fost nevoita sa ii scriu si sa imi cer scuze, sa ii explic ca nu eu i-am folosit numele. S-a intamplat, pur si simplu. Desi, cred ca daca eu as fi manechina, m-as simti flatata ca o geanta sa imi poarta numele.”

Conexiunea cu o celebritate este la fel de greu de descifrat ca si conceptul conform caruia femeile vor sa fie prietene cu gentile lor. Fotografii ale unei scheletice Victoria Beckham, imbracata in pantaloni foarte scurti la Cupa Mondiala de Fotbal au provocat oprobiul public – atat pentru tinuta, cat si pentru silueta emaciata. Cu toate astea, toti au remarcat frumoasa geanta Birkin, poate si pentru ca parea mai grea decat Victoria insasi. Poate publicului britanic nu ii mai pasa cine este iubitul Siennei Miller sau in ce directie se indreapta cariera ei actoriceasca, dar tot vor sa stie ce geanta mai poarta. Fascinatia legata de gentile-statut este mult mai puternica decat dezaprobarea oricarui stil de viata, greutati corporale sau vieti amoroasa ale unei celebritati. In ansamblu, este vorba de o relatie dificil de inteles si, pentru designeri, dificil de controlat. Asa cum spune Bartley: „Anumiti oameni te inspira – am avut multe recenzii favorabile pentru geanta noastra Joni, care a fost numita dupa Joni Mitchell – dar celebritatea e ciudata. Nicole Ritchie e faimoasa pentru hainele in care se imbraca, iar hainele au devenit cunsocute datorita ei. E bizar, dar convingator si schimba lumea modei. In mod sigur afecteaza vanzarile si statutul unei genti.”

Din moment ce statutul de celebritate al unei genti face sa explodeze vanzarile si apare pe prima pagina a nenumarate publicatii, nici macar nu este suprinzator ca toate casele de moda fac tot posibilul pentru a incuraja aceasta tendinta. „Cred ca faptul ca intreaga industrie pune accent pe genti inseamna ca publicul va primi produse de calitate mai buna”, spune Stuart Vevers. „Competitia este acerba, ceea ce este nemaipomenit pentru clientela. Toti incearca sa creeze designuri spectaculoase.” In ciuda stimulentelor financiare, se pare ca un lucru este imposibil: crearea propriu-zisa a acelui statut. „Nu m-am asezat niciodata in fata plansei de desen cu gandul de a desena o it-bag si sper sa nu o fac niciodata, este vorba de un proces de creatie”, spune Vevers. „De-a lungul anilor, ajungi sa intelegi ce isi doreste publicul dar acest lucru se schimba in fiecare sezon. Ceea ce creeaza statutul de it-bag este noutatea – este singura formula.”

Indiferent de cat de simple sau complicate par ecuatiile modei, se pare ca trendul gentilor-statut are viata lunga. Numai timpul ne va spune cine va castiga concursul de popularitate: Stam, Birkin, Heloise, Novak?

Sau, cine stie, poate vom ajunge sa definim gentile nu in functie de ce sunt, ci in functie de ce nu sunt. sau, citand-o pe Poppy Harlow: „They are most definitely not it bags, in the sense that they become isn’t bags the next season.”

articol pentru fashionandbeauty.ro

Irina Markovits

Sunt creator de imagine, consultant de stil, jurnalist de moda si personal shopper. In ADN-ul meu se amesteca rafturile de carti cu umerasele de haine: asta e motivul pentru care biroul imi e plin de carti, reviste, haine colorate si pantofi splendizi. Prin Style Diary si munca de stilist personal transmit femeilor doua principii in care cred: stilul - la fel ca mersul pe bicicleta sau pe tocuri - este o aptitudine care se invata, prin exercitiu, cu perseverenta si urmand cateva reguli logice si de bun-simt, iar a te sti frumoasa si cu stil nu au nimic de-a face cu tendintele, cifrele de pe cantar sau din buletin, cantitatea hainelor din dulap sau pretul. Mai cred in puterea de transformare a hainelor si, mai presus de orice, ca o femeie frumoasa este neaparat educata, inteligenta si cu un interior bogat.

Postari asemanatoare

Comentarii despre acest post

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.