Marea evadare

Din lipsa de timp (care pare sa fie o constanta in ultima perioada in viata mea), nu am reusit sa actualizez blogul “in timp real” cu ce se intampla la Londra, si constat cu stupoare (unde zboara saptamanile?) ca showurile s-au mutat de cateva zile la Milano (care aniverseaza 50 de ani de la prima saptamana a modei). Dar vorba aia, mai bine mai tarziu decat niciodata… Pregatesc pentru saptamana urmatoare un top 10 al colectiilor de la LFW, iar pentru azi m-am gandit la o scurta trecere in revista a catorva dintre prezentari.

Partea cea mai interesanta a LFW a fost atmosfera optimista, plina de buna dispozitie care a dominat showurile. Cu atat mai interesanta, cu cat trei factori ar fi trebuit sa o umbreasca : un an in care toata lumea a vorbit numai despre recesiunea economica si despre economiile pe care consumatorii vor trebui sa le faca ; mini-razboiul pe cale sa se desfasoare intre New York si Londra (pentru cine nu stie, s-a propus ca saptamana modei de la NY sa se extinda cu o zi, iar cea de la Londra sa fie scurtata de la 5 la 3 zile) cuplat cu lipsa Annei Wintour din randul 1 ; si, nu in ultimul rand, pentru ca atmosfera prezentarilor din februarie a fost o combinatie de gotic/ sumbru/ deprimant.

In primavara, designerii faceau referire la armuri medievale, vrajitoare sau filme science-fiction horror. Multe dintre tinute erau impodobite cu lanturi, zale, tinte, iar sunetele scoase de acestea parca ii vesteau pe cei patru cavaleri ai Apocalipsei – de aceasta data, nu calare pe cai, ci cocotati pe ghete gladiator cu talpa platforma si cu tinte sau pinteni infipti in tocuri. In primavara, moda parea sa oglindeasca perioada sumbra a economiei. Dar uite ca sapte luni mai tarziu, aceeasi abordare pesimista s-a transformat intr-una complet opusa.

Daca ar fi sa aleg o tema dominanta a saptamanii, as spune ca in sezonul urmator trendul retro al anilor ’80 si ’90 s-a maturizat si a devenit cu adevarat purtabil. Nostalgia dupa acea perioada nu este ceva nou – poate si din cauza ca pentru majoritatea designerilor de 30 si ceva de ani care populeaza atelierele Londrei, asta a fost perioada fericita a adolescentei lor. Totusi, de aceasta data acest look a prins o pojghita mai comerciala, care trece dincolo de culorile fluorescente, ochelarii Ray Ban sau umerii vatuiti.

Giles Deacon a facut o intoarcere de 180° fata de capele neobisnuite din colectia precedenta si a prezentat haine in toate culorile curcubeului – o colectie inspirata de obsesia jocurilor Pacman din adolescenta –, inscriptionate cu sarcastice logouri cu un dublu G.

Luella a mixat croieli inspirate de cultura pop si eleganta anii ’80 : perle si funde purtate cu manusi din dantela ca ale Madonnei, tricouri si hanorace gri din bumbac ca in Flashdance, rochii de cocktail in nuante aprinse de oranj, roz si violet – in unele cazuri, toate trei nuantele intr-o singura tinuta.

Richard Nicoll, Roksanda Ilincic si Sinha-Stanic au folosit o paleta cromatica stralucitoare, in nuante puternice, dar au facut-o in asa fel incat combinatiile de roz fuchsia cu portocaliu sau verde lime pareau sic.

Temperley a preferat rozul si albastrul electric.

Cu toate astea, portocaliul a fost nuanta prezenta in mai toate colectiile – de la rochiile din sifon ale lui Christopher Kane, inspirate de familia Flinstone, pana la piesele lejere de vara de la Jaeger si Betty Jackson sau la tinutele elegante ale Amandei Wakeley.

Accesoriul must-have al urmatorului sezon ? Elegantii pantofi Bayswater, de culoare violet, din lac, cu toc inalt si sandalele galben mustar de la Mulberry.

In concluzie, un lucru e sigur: vara urmatoare va fi o explozie de culoare. Atat de puternica, incat pana si designerii precauti, care pana acum se fereau de extremele cromatice, au cedat si au folosit-o. Iar acum ca oranjul intens si rozul combinat cu verde fistic sunt de riguer, nici macar galbenul de semafor al verii trecute nu mai pare atat de indraznet: e suficient sa te uiti la hainele de la Paul Smith sau la mini-trenchul de la Nicole Farhi.

In alta ordine de idei, reflectarea atmosferei potrivite conteaza mai mult decat indicarea punctelor de referinta in moda. In rochiile mulate trimise pe podium, Louise Goldin a combinat imprimeurile grafice asemanatoare jocurilor Tetris cu imitatii ale corsetului cu conuri al lui Gaultier, purtat de Madonnna in 1990. Desi frumoase, hainele ei au parut prea sterile, lipsite de caldura umana.

Topshop Unique, in schimb, a gasit combinatia perfecta dintre Kelly McGillis in Top Gun si Madonna in Like a Virgin : salopete imprimate cu inimioare, ochelari de soare aviator, fundite prinse stramb in par, denim prespalat. Si pentru ca tot vorbim de salopete, se pare ca vor fi “the thing” vara urmatoare – de la cele scurte si lejere la Mario Schwab, la cele lungi, largi, glamorous, din sifon pictat cu pasari de la Jaeger.

Influenta Madonnei s-a facut simtita si intr-un alt microtrend: rochii cu sutienele integrate. La Louise Goldin, ceea ce din fata parea o rochie, din spate s-a dovedit a fi de fapt o fusta si un sutien ; la Richard Nicoll, maieuri cu bretele in T erau suprapuse peste sutiene din matase, de aceeasi culoare.

PS: ca tot vorbeam de timp. Milan s-a terminat, showul s-a mutat la Paris.

Fotografii: style.com, vogue.co.uk