Primavara 2009: Pantone Spring Color Trends

Imi place optimismul modei. Indiferent de se intampla in jurul nostru – criza economica globala, campanii electorale samd – ea isi vede de treaba, ca o femeie narcisista, egoista, hedonista. Ba mai mult decat atat, cu toate magazinele care dau faliment, cumparatoarele care prefera sa recicleze decat sa cumpere haine noi si revistele care dispar de la standuri, moda gaseste noi resurse sa se (si sa ne) bine-dispuna. Dovada si tendintele cromatice ale primaverii urmatoare – culori luminoase, pline de viata care parca te indeamna sa dai iama prin magazine (eh, la naiba cu bugetul de austeritate…)

Top 10 Pantone Color Report

In mod obisnuit, primavara evoca prospetime si noi inceputuri, iar mugurii inverziti si florile abia imbobocite inspirandu-i pe designeri si ajutandu-i sa se indeparteze de cenusiul iernii. Culorile aprinse se reintorc in topul celor 10 nuante preferate pentru primavara 2009, pe masura ce creatorii de moda incorporeaza accente de culoare in colectii si le tempereaza intensitatea cu tonuri mai profunde, translucide sau neutre.

pantone2.JPG

In comunicatul de presa atasat raportului, Leatrice Eiseman (directoarea executive a Pantone Color Institute) spune ca „designerii new-yorkezi incurajeaza atitudinile optimiste prin culori vii, in timp ce nuantele sofisticate se adreseaza nevoii de stabilitate intr-o perioada de nesiguranta economica”.

 pantone3.JPG

Toamna 2008 a adus albastrul si violetul in primul rand al modei. Asa cum se intampla de obicei, culorile evolueaza de la un sezon la altul, iar primavara 2009 nu face exceptie. Palace Blue, un preferat al designerilor in acest sezon, are drept sursa clasicul bleumarin de primavara dar devine mai stralucitor. Asortat cu aproape oricare alta culoare din tendintele de primavara, aceasta nuanta de albastru ofera interesante combinatii cromatice.  Ducand violetul intr-o directie mai luminoasa, Lavender este o nuanta mai delicata, mai de vara si extinde conotatia mistica a movului din iarna aceasta.

pantone4.JPG

Pe masura ce galbenul devine din ce in ce mai vizibil in tendinte, picantul Super Lemon este cel care face ca intreaga paleta de primavara sa fie optimista si plina de viata. Luminozitatea sa ne va face sa zambim si va atrage atentia consumatoarelor de moda. Imprumutand din calitatile sale, agreabila nuanta Salmon Rose transmite aceeasi stare de buna-dispozitie. Una dintre cele mai subtile nuante de roz-portocaliu, Salmon Rose se potriveste tuturor tipurilor de carnatie si infrumuseteaza bronzul auriu, de vara. Senzualul si seducatorul Fuchsia Red – atat in imbracaminte, cat si pentru machiaj sau lac de unghii – va intoarce priviri admirative si, datorita tonurilor sale reci, adauga o nota de eleganta intregii palete.

pantone5.JPG

Echilibratele nuante neutre sunt culori practice intr-un peisaj economic in continua schimbare. Fara sa fie un bej obisnuit, Rose Dust se distinge de tipicele neutre nude asociate primaverii printr-o subtila dimensiune tonala roz. Iar cu tonurile sale verzi-albastrui, elegantul Slate Grey este atat de nuantat, incat poate sta cu mandrie alaturi de oricare din celelalte noua nuante ale paletei.

 pantone6.JPG

Trei nuante de verde, fiecare avand o personalitate distincta, completeaza gama cromatica a verii urmatoare si perpetueaza ideea prospetimii si reinnoirii. Chintesenta verdelui primavaratic, Vibrant Green, aduce senzatia de belsug. Dark Citron, un verde usor galbui, este mai calm si mai serios decat celelalte si ofera un plus de sofisticare. Lucite Green, o nuanta foarte subtila, transparenta si curata, este cel mai luminos si stralucitor dintre cele trei.

pantone7.JPG

(traducere si adaptare dupa Pantone Spring 2009 Fashion Color Report)

Irina Markovits

Sunt creator de imagine, consultant de stil, jurnalist de moda si personal shopper. In ADN-ul meu se amesteca rafturile de carti cu umerasele de haine: asta e motivul pentru care biroul imi e plin de carti, reviste, haine colorate si pantofi splendizi. Prin Style Diary si munca de stilist personal transmit femeilor doua principii in care cred: stilul - la fel ca mersul pe bicicleta sau pe tocuri - este o aptitudine care se invata, prin exercitiu, cu perseverenta si urmand cateva reguli logice si de bun-simt, iar a te sti frumoasa si cu stil nu au nimic de-a face cu tendintele, cifrele de pe cantar sau din buletin, cantitatea hainelor din dulap sau pretul. Mai cred in puterea de transformare a hainelor si, mai presus de orice, ca o femeie frumoasa este neaparat educata, inteligenta si cu un interior bogat.

Postari asemanatoare

Comentarii despre acest post

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.