Design si stil: nu doar interior…

Pe masura ce vremea se incalzeste, mi se face chef sa imi schimb nu doar garderoba, ci si aranjamentul interior si cromatica casei. Ce mod mai simplu, mai rapid si mai economicos decat a face shopping virtual – de rochii, dar si de perdele, mobila, perne, buchete de flori, oglinzi samd?

Imi place enorm degradeul si drapajele acestei simple rochii  – albastrul cobalt contrasteaza atat de placut cu albastrul pastel, iar combinatia cromatica a camerei, accentuata de detalii, e plina de vitalitate si prospetime. Ca si cand ai lua o gura de apa rece, intr-o zi calda de vara!

cobalt-si-albastru-deschis.jpg

Culorile si imprimeul acestei rochii ma duce cu gandul la o luna de miere, petrecuta pe o insula exotica in Pacificul de Sud. Florile roz intens si detaliile stralucitoare din aceasta baie ma fac sa tanjesc dupa un masaj tailandez, facut pe o plaja, intr-o coliba cu „pereti” din voaluri albe.

verde-si-roz-thai.jpg

Comoda cu C mare, iar fundele legate lejer pe umar nu fac decat sa accentueze feminitatea inocenta a acestei rochii de vara. Sandalele gladiator ajuta ca tinuta sa nu devina prea casual sau prea dulceaga, la fel cum acelasi efect este obtinut in dormitor prin alaturarea unei paturi pufoase si a unei cuverturi dintr-un in mai aspru.

cozy.jpg

Efectul de acuarela a imprimeului acestei rochii simple este o alternativa mai soft la imprimeurile florale masive din acest sezon. In schimb tapetul tipa „uita-te la mine!”, fantastic punct focal pentru o camera cu dimensiuni mari!  De fapt, e tapet sau asa e zugravit peretele?

acuarele.jpg

Minimalism  modern – una dintre cele mai frumoase combinatii: o rochie dreapta, foarte simpla, matasoasa, intr-o nuanta delicata de bej rozaliu. O linie moderna, nuante feminine si romantice, plus niste pantofi superbi. Intreaga tinuta este reinterpretata sub forma unui aranjament de masa la fel de romantic si elegant…

white.jpg

Care erau sansele sa gasesc doua fotografii, cu doua gulere cu franjuri oranj? In ambele fotografii, detaliul este scos in evidenta de simplitatea fundalului: in primul caz, o rochie rafinata, feminina; in al doilea, de scaunul vechi. Genial.

franjuri.jpg

Nu mi se intampla niciodata sa imi planific tinutele in jurul unei tematici: Halloween, Valentine’s Day etc. Dar daca as sarbatori o fiesta, aceasta rochie ar fi cea mai potrivita: rosie, cocheta, nici prea-prea, nici foarte-foarte. Iar daca incaperile ar putea vorbi, nu credeti ca rosul fierbinte al peretelui si formele sexy ale mobilierului ne-ar invita sa flirtam?

rosu.jpg

Grunge meets granny chic in aceasta tinuta: o rochie cu un minuscul imprimeu floral, cu o bordura delicata de paiete. Hortensiile acestea uriase albastre, cu petalele lor rotunde si stranse laolalta,  imi par echivalentul unui tiv cu paiete colorate. Nu-i asa ca lumineaza acel perete verde?

verde.jpg

Imagini: shopbop.com,  johnny-miller.com, paulmasseyphotography.com, rodolphefoucher.com, jamesmerrell.co.uk

Irina Markovits

Sunt creator de imagine, consultant de stil, jurnalist de moda si personal shopper. In ADN-ul meu se amesteca rafturile de carti cu umerasele de haine: asta e motivul pentru care biroul imi e plin de carti, reviste, haine colorate si pantofi splendizi. Prin Style Diary si munca de stilist personal transmit femeilor doua principii in care cred: stilul - la fel ca mersul pe bicicleta sau pe tocuri - este o aptitudine care se invata, prin exercitiu, cu perseverenta si urmand cateva reguli logice si de bun-simt, iar a te sti frumoasa si cu stil nu au nimic de-a face cu tendintele, cifrele de pe cantar sau din buletin, cantitatea hainelor din dulap sau pretul. Mai cred in puterea de transformare a hainelor si, mai presus de orice, ca o femeie frumoasa este neaparat educata, inteligenta si cu un interior bogat.

Postari asemanatoare

4 comentarii la acest post

  1. 1
    Sonia says:

    So beautiful…deci cele mai linistitoare si frumoase lucruri sunt cele simple.

  2. 2
    Irina says:

    Sonia, in mod evident cele mai linistitoare sunt cele simple – probabil de aceea gradinile geometrice, interioarele minimaliste/ Zen , paleta de culori neutra si/ sau pastel sunt recomandate pentru a obtine o atmosfera calma. Nu-mi pot imagina o persoana facand mediatie intr-o sufragerie cu mobila de epoca 🙂

  3. 3
    BURP says:

    100% eye candy 🙂

  4. 4

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.