Moda a scaldat podiumurile in lumina: tesaturi metalizate si lame auriu, accesorii sau look-uri complete. Spre deosebire de sezoanele trecute, designerii au evitat creatiile ultra-futuriste, intergalactice si s-au concentrat pe look-uri luxoase, cu o estetica epurata si linii fluide, totul executat prin intermediul unor drapaje, pliseuri sau taieturi pe biais.

Fie ca e vorba de o stralucire aurie intensa ca la Sophia Kokosalaki, Viviene Westwood si Prada, sau de una discreta, patinata ca la Ralph Lauren, Donna Karan sau Armani, directia metalica in vestimentatie nu e pentru cele slabe de inima. Capacitatea tesaturilor de a reflecta lumina atrage atentia asupra persoanei si, evident, asupra oricarui tip de „imperfectiuni” fizice.

Una dintre regulile principale de purtare a acestui trend este selectarea unor materiale de calitate superioara. Stralucirea, fluiditatea si croiala sunt evidentiate si nimeni nu ar vrea sa arate ca si cum fusta este croita din folia de aluminiu de la bucatarie. O alta regula este sa pastrezi tesaturile aurii, cu luciu intens, pentru seara, cand vrei sa iti faci o intrare de diva, iar pe cele mai stinse pentru puncte focale in tinutele de zi. In mod evident, le poti folosi (cu mare atentie!) in accesorii si, la fel de bine, poti spune „nu” acestui trend, daca simti ca nu ti se potriveste.  Un ultim sfat este legat de incaltaminte: nuantele care se potrivesc cel mai bine auriului sunt cele „nude”; orice altceva arata ieftin si/ sau tipator (chiar daca in tinutele de pe podium veti vedea sandale albe sau negre).

Aquilano & Rimondi, Louis Vuitton S/S 09

Paul Costelloe, Naeem Khan S/S 09

Chado Ralph Rucci, Lela Rose S/S 09

Martin Grant, Donna Karan S/S 09

Sophia Kokosalaki, Ralph Lauren S/S 09

Prada, Sophia Kokosalaki S/S 09

Monique Lhuillier, Ralph Lauren S/S 09

Ralph Lauren, Burberry Prorsum S/ S 09

Reem Acra, Vivienne Westwood S/S 09

Vivienne Westwood, Tony Maticevski S/S 09

Giorgio Armani, Aquilano & Rimondi S/S 09

Issa, Balenciaga S/S 09

 D&G S/S 09

Dries van Noten S/S 09

Dries van Noten, Christian Lacroix S/S 09

Giles, Missoni S/S 09

Versace, Dries van Noten S/S 09

Vivienne Westwood, Etro S/S 09

DSquared2, Versace S/S 09

Fotografii: style.com, nymag.com

Irina Markovits

Sunt creator de imagine, consultant de stil, jurnalist de moda si personal shopper. In ADN-ul meu se amesteca rafturile de carti cu umerasele de haine: asta e motivul pentru care biroul imi e plin de carti, reviste, haine colorate si pantofi splendizi. Prin Style Diary si munca de stilist personal transmit femeilor doua principii in care cred: stilul - la fel ca mersul pe bicicleta sau pe tocuri - este o aptitudine care se invata, prin exercitiu, cu perseverenta si urmand cateva reguli logice si de bun-simt, iar a te sti frumoasa si cu stil nu au nimic de-a face cu tendintele, cifrele de pe cantar sau din buletin, cantitatea hainelor din dulap sau pretul. Mai cred in puterea de transformare a hainelor si, mai presus de orice, ca o femeie frumoasa este neaparat educata, inteligenta si cu un interior bogat.

Postari asemanatoare

Comentarii despre acest post

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.