Depaseste-ti limitele, spune o poveste, iesi din tipare
Daca ar fi sa sumarizez lectiile sau recomandarile zilei de astazi, dupa filmari de 12 ore pentru „Shoppingul, pasiunea mea”, asta as spune participantelor (actuale si viitoare): depasiti-va limitele, nu uitati sa spuneti o poveste cu tinutele voastre, tineti cont de tema/ de silueta/ de trenduri/ de personalitatea voastra dar incercati sa iesiti putin din tipare.
Pentru ca stiti care este prima regula a celor care au succes, ca e vorba de Oprah, Stella McCartney, Lance Armstrong sau Steve Jobs? Nici eu nu stiu care e, dar va garantez ca nu este „stai in casuta ta, foloseste un tipar one-size-fits-all!”
Incep sa cred ca, si atunci cand e vorba de stil si look, prima regula ar trebui sa fie „nu tine cont de limite” sau „iesi din zona de comfort” sau ceva asemanator. Sigur, de cativa ani buni – mai ales de cand emisiunile de stil, shopping, makeover samd au capatat amploare – sunteti bombardate cu mantre tip: invata ce silueta ai, defineste-ti stilul, camufleaza-ti zonele cu probleme… Iar lucrurile astea nu fac decat sa va arate in ce casute sa va incadrati: daca arati intr-un anume fel, esti limitata la anumite croieli, lungimi, imprimeuri; daca ai anumite gusturi sau un anume stil de viata, stilul tau ar trebui sa se rezume la vestimentatia X sau Y.
Nu ca acest gen de cunostinte nu ti-ar fi utile, ba din contra! Prin natura meseriei sunt prima care imi invat clientele cum sa se evalueze cu un ochi corect! Conteaza enorm sa stii ce ti se potriveste dar, in egala masura, trebuie sa stii si ce se poarta. Sau cum spuneau pe vremuri fetele de la Bananarama: it ain’t what you do, it’s the way that you do it (btw, asta imi aduce aminte si de o vorba, un pretext folosit de barbatii cu intelegeti-voi-ce de marimi reduse: it’s not the size of the boat that matters; it’s the motion of the ocean… anyway, moving swiftly along…) Revenind: poti sa fii spot on pe un trend cu platformele Prada sau Zara sau Sergio Rossi, daca restul povestii nu curge dupa acelasi scenariu sau daca atitudinea si personalitatea ta sunt in totala opozitie cu tinuta.
Din ce in ce mai des, in ultimii ani moda ne invata ca a avea stil inseamna a-ti personaliza infatisarea, a glisa un element al tinutei putin mai mult catre extrem decat se obisnuia in trecut. Prin asta nu se intelege a-ti face ceva pe comanda sau a purta hand-made, ci a imprumuta felului in care te imbraci ceva din povestea personalitatii tale, a vietii tale, a dispozitiei tale sufletesti, a valorilor dupa care traiesti, chiar a etniei sau a fanteziilor la care visezi cu ochii deschisi.
Mi-a parut atat de rau asta-seara ca am fost nevoita sa fiu bitchy cu cateva fete care se straduisera sa ne arata ca pot fi altfel, nici nu va puteti imagina! Dar din pacate, desi intentiile lor au fost fantastice (s-au incadrat in bugetul oferit de emisiune, au respectat fie cromatica fie tema aleasa, erau spontane si frumusele foc!), putine au fost cele care au reusit sa ma impresioneze prin creativitate. Nu am vazut nici macar un singur imprimeu, ce sa mai vorbesc de asocieri de imprimeuri! Cu exceptia pielii, nici o alta textura interesanta. Ghiciti care era, in 90% din cazuri, culoarea de baza a outfiturilor? Da, negru! Ghiciti cu ce culoare erau combinate nuantele-tema? Da, tot negru! A avut vreuna dintre concurente curajul sa poarte mai mult de 2 bratari, mai mult de o singura brosa, vreun colier cu lanturi multiple din zale, vreo suprapunere interesanta? Stiti cat de putine dintre ele au marturisit ca tinutele create le reprezinta sau au putut explica „povestea” propriei imagini? Si haideti sa va mai spun un secret… Nici macar nu e vina lor!
Incep sa cred, cu din ce in ce mai multa convingere, ca in Romania problema stilului vestimentar nu se rezolva prin emisiuni de acest gen, pentru ca de fapt problema lipsei stilului sau a uniformizarii modei strazii este legata de felul in care am invatat sa invatam. Daca v-am incurcat, stati sa va va explic.
Voi cum obisnuiati sa invatati pentru o teza la, sa spunem, literatura romana? Dupa un comentariu scris de altcineva. De cate ori profesorul v-a incurajat sa gasiti propria interpretare a unui subiect literar, a unei poezii, a unui film? Exista cursuri de educatie estetica in scoli? Li se explica vreodata copiilor ce inseamna alaturarile cromatice sau cum se realizeaza acestea, ce zgarie privirea si ce o incanta? Ce inseamna frumosul, uratul, kitschul, grotescul? Care sunt primele elemente pe care le observa privirea intr-o tinuta, intr-un decor, intr-un tablou? Ati dormit, copii fiind, intr-o camera zugravita in alb sau bleu, sau cu o jungla si un curcubeu pictate pe pereti? Ati avut vreodata curiozitatea sa treceti dincolo de titlul unui tablou, sa descifrati simbolurile ascunse? V-ati gandit vreodata ce a insemnat pentru mentalitatea noastra sa ne nastem, sa crestem si sa locuim toata viata la bloc?
Nu stiu ce ati raspuns voi la intrebarile mele, mai mult sau mai putin retorice, dar va pot spune care este legatura cu paragraful anterior. Ca natie, putini dintre noi stiu sa gandeasca eliberat de conventii, de standardizare, sa isi foloseasca cu adevarat imaginatia si spiritul. Uniformizarea e peste tot, de la vilele standard din Pipera (personal, consider ca arhitectii din Romania sunt jenant de mercenari), la fetele cu veste de blana si LV-uri fake din mall-uri, la campaniile de advertising, la discursurile politice si, damn it!, uneori pana si la parerile juriului de la „Shoppingul, pasiunea mea!” (ca da, nici noi nu scapam de asta, macar ca trebuie sa ne punem de acord intre noi!)
Fir-ar a naibii de treaba, parca prea toti avem mentalitate de turma, nu credeti? Uite, cel mai bun/ prost exemplu este nisa de hand-made. Sau, altfel zis, ati observat ca nu mai e nisa, ci s-a metamorfozat intr-o chestiune de masa? Hand-made is so in, that is already out. Ceea ce spune enorm despre puterea standardizarii…
Uuufff, da, stiu, vi se pare ca m-am indepartat de subiect. Asa sunt eu, deschid multe paranteze, dar o fac cu un scop clar definit.
Revenind (din nou) la concurentele din semi-finala „Shoppingului”: ceea ce le diferentia era „legea interpretarii”. La una dintre probe, nu-mi puteam lua ochii de la una dintre fete – and not in a good way 🙂 Multa piele neagra, mult lac, mult lurex, mult sclipici. Caz clar de Too Much Being Too Much. Pe de alta parte, nu-i asa ca suntem obisnuite cu cineva ca Gianina Corondan, care isi poate pune pompoane in par si sosete cu dungi in picioare, continuand sa arate ca ea insasi? Diferenta vine din nonsalanta.
Impresionanta postare! Am ajuns la concluzia ca stilul asta… este ca un al doilea job:).
Eu una recunosc ca nu prea am curaj sa incerc combinatii iesite din comun. Plus ca ma recunosc in combinarea unor culori tari cu negru si atat 😀 Ma feresc de lac, de animal print si de bijuterii masive… dar asta pana la urma tine de mine, nu am fost niciodata imbracata extravagant, nu imi place sa epatez. Cred ca cel mult ma imbrac uneori prea adolescentin si prea sport, desi deja mi se spune ca par cu vreo trei, patru ani mai mica decat sunt :))
Irina, fantastic articolul! L-am citit dintr-o suflare (ceva mai lunga). 🙂 Stii ca am renuntat la TV, deci nu te pot vedea in toata splendoarea ta, dar te admir telepatic si iti doresc sa ai parte de cat mai multa expunere buna in mass media pentru ca meriti.
Cred ca ai pus punctul pe „i” cand te-ai referit la „uniformizarea modei strazii”…din pacate. Poate si faptul ca oriunde ai merge, pe strada, la lucru, in oras exista anumite stereotipuri de tinute, iti poate ingradi creativitatea si totodata dorinta de a-ti exprima propriul stil. De atatea ori am vazut in diverse cercuri de cunostiinte cum se holbau si chicoteau la anumite tinute de pe strada si asta doar pentru ca erau diferite, unele dintre ele chiar tinute reusite si pline de creativitate. Mi-a placut mult acest post. 🙂
nici nu stiu cu ce sa incep, felicitari pentru acest articol, si pentru blog/emisiuni, faci o treaba minunata! ok, nu vreau sa ma lungesc…:) referitor la emisiune, poti numara pe degete concurentele care reusesc sa alcatuiasca un outfit foarte bun, majoritatea se multumesc cu calicativul satisfacator, sau copiaza prost o tinuta din reviste, am urmarit emisiunea de cand a inceput(diferite episoade), imi placeau si comentariile acide ale lui barbulescu, dar cred ca emisiunea tot nu ajuta in formarea unei pareri, sau in a educa publicul in formarea corecta a unei tinute, si nu in ultimul rand totul se reduce la atitudine, in modul cum porti hainele, si bineinteles stilul fiecaruia.
si referitor la peisajul strazii romanesti este foarte „trist”, dupa ce fake-urile au monopolizat: fake LV, fake uggs, colanti si vesta de blana spot on :), intr-o mare de fake-uri/sclipici/paiete/lac, etc. cu greu reusesti sa faci un statement cu o tinuta, bineinteles li se va parea ca tinuta ta e una nepotrivita si ca tu esti not in.
moda nu inseamna sa copii tot ce vezi pe podium/reviste, si am o mica problema cu revistele care clasifica tendintele in in/out, trebuie sa stii cum le adaptezi si cum jonglezi cu ele tinand cont de stil/personalitate, etc.
si ca sa o citez pe Anna Wintour: There is something about fashion that can make people nervous!
sorry daca am fost off topic, oricum as avea foarte multe de adaugat, dar oboseala isi spune cuvantul, dupa 24h de munca.
succes si de abia astept sa vad emisiunile.:)
Cred ca aici e o problema mai complexa. Pe langa lipsa educatiei in estetica, intervine si lipsa increderii in sine. „Oare ce o sa zica ceilalti cand ma vad imbracat asa? Daca nu o sa le placa?”
Am fost invatati sa ne rusinam cu felul in care suntem si sa incercam sa ascundem. E mai sigur sa fim ca ceilalti, sansele de a fi judecat sunt mai mici. Si cred ca multi din cei care judeca sunt oameni frustrati care critica din invidie.
Trebuie sa ne cultivam increderea in noi si sa invatam ca hainele nu tin doar de functionalitate, ci si de estetica.
Dana, sunt total de acord cu tine in privinta increderii in sine. Dar pana si asta e o consecinta a societatii in care traim, pana la urma ajunge sa fie o chestiune de tipul „ce a fost mai intai: oul sau gaina?” Sigur ca este mai comod sa ne ascundem in multime, sa fim la fel cu ceilalti, pentru ca traim intr-o societate care nu promoveaza individualismul.
Abia acum am reusit sa citesc articolul cap-coada 🙂 Si iti multumesc pentru at de frumos si echilibrat l-ai scris, pentru ca m-ai pus pe ganduri si m-ai facut sa-mi pun niste intrebari si sa vad unele lucruri intr-o lumina noua.
Miruna, abia acum am descoperit mesajul tau! Am sa incerc sa fac rost de inregistrari ale emisiunilor si sa le postez aici – asadar, chiar daca nu ai tv, o sa ma poti vedea live online 🙂 Eu sper sa functioneze comunicarea telepatica, poate facem in vreun fel sa regrupam iarasi CDJ-ul, ca ne-am lasat pe tanajala! pup…
Ares, merci tare mult pentru comentariu lung si detaliat! Cat despre concurente, pot sa inteleg faptul ca sunt timorate de aparitia in fata unui juriu, de criticile mai mult sau mai putin prietenoase. Totusi, ceea ce nu inteleg e urmatoarea chestie: ele sunt alese, teoretic cel putin, drept exemple de persoane creative, cunoscatoare ale modei/ magazinelor, cu personalitate suficient de echilibrata pentru a se putea prezenta in fata noastra si a-si argumenta alegerile vestimentare. Si totusi, in cele mai multe cazuri, fetele respective nu ies cu nimic in evidenta. Spun din nou: am fost socata sa vad ca, 4 emisiuni la rand, nici una dintre participante nu a purtat un imprimeu, nici una nu a purtat mai mult de 2 culori in tinuta (evident, era vorba fie de negru plus inca ceva, fie de denim plus ceva…), nu le-am vazut sa se joace cu puncte focale, cu bijuterii…Poate ca de fapt nu suntem o tara de poete, gradinarese si printese, ci de contabile, tehniciene dentare si soferite de autobuz, sau poate privitul asta la telenovele si stiri a lichefiat si ultimele sinapse responsabile de imaginatie. Eu ma intreb daca cineva mai viseaza in culori…? Ce zici?
Carola, draga mea (imi place enorm numele tau, btw!), la ce lucruri te-am facut sa te gandesti? Frumoase sper…
Desigur 🙂 In primul rand, ca ma fac vinovata de purtarea de prea mult negru!
mi se pare interesant cum se reflecta „mosternirea” asta postsocialista (in cazul meu, chiar postsovietica) in modul in care ne vedem si in care ne dorim vazuti. Nonsalanta, atentia fata de lucruri marunte si aparent neimportante, acele „atribute ale vanitatii” si curajul/increderea de sine necesare de a experimenta nu erau calitati considerate necesare, de aici avem parte si de orasele cu aspect atat de repetitiv si de uniformitatea aparitiilor individuale.
PS: Carola e un pseudonim. Prenumele real e dintr-o serie mai obisnuita 🙂
sorry, de abia azi am vazut si celelalte comentarii :)) Da, eu visez in culori, chiar foarte multe. Stiu ca suna a cliseu dar cred ca persoanele care au un background sau pur si simplu sunt pasionate de tot ce tine de moda, arta, fotografie, grafic&visuals au o imaginatie mult mai bogata si toata chestia asta cu hainele/accesorizarea/styling-ul/alegerea culorilor o au in ei, le vine ca o manusa.
si ma deprima, cand vad ca in ultimii ani, suntem bombardati numai cu lucruri negative/scandaluri/barfe, ce sa mai zic,media si tv-ul sunt ca un „brainwashing machine”,am renuntat demult, e mai usor sa cumperi 4-5 reviste/ziare de scandal in loc de o revista de moda din care ai nenumarate lucruri de citit/invatat.
of, daca ai sti, imi dau aproape toti banii pe carti si reviste de profil, nu de la noi of course, pacat de cateva reviste de la noi care sufera din cauza asta, nu stiu daca vor mai apuca anul 2010.
la momentul oportun, o tinuta all black poate fi un true statement bineinteles accesorizata cum trebuie, micile detalii conteaza.
o chestie am remarcat la emisiunile acestea de shopping, anumite concurente cand sunt criticate pentru tinuta aleasa, in loc sa asculte criticile(pozitive) si de la care au de invatat pe viitor, o iau ca pe o insulta si spun ca lor le place outfit-ul ales (ei bine atunci de ce ai mai venit aici, doar sa te vezi la Tv).
la noi primesti priviri reci, afara primesti laude si zambete, cati dintre noi pot spune ca au auzit: cute outfit, nice, sau macar un smile.
da, iar am scris mult, love all the images that you choose everyday, pe maine, la lectura de dimineata!
Buna Irina,
Eu de exp ma confrunt cu o mare problema. Sunt inalta(165cm) si slaba(47kg). Imi place sa port fuste si rochii insa se pare ca nimik nu ma avantajeaza. Hainele arata pe mine ca pe umeras.Am mare nevoie de niste sfaturi. Multumesc!
Gabriela, as zice ca principala ta problema nu este nici inaltimea (medie) si nici greutatea. Tu pari sa nu stii ce tip de silueta ai si, din pacate, pe baza doar acestor 2 coordonate, nu-ti pot oferi recomandari vestimentare. Totusi, iti recomand ca macar in acest sezon sa incerci rochii tricotate si pulovere groase sau suprapuneri. Daca hainele stau pe tine „ca pe umeras”, imi imaginez ca ai bustul foarte mic. O idee ar fi sa accepti acest lucru si sa-l transformi intr-un atu, construindu-ti tinute androgine, inspirate din garderoba masculina – pantaloni largi purtate cu camasi decoltate, bluze cu jabouri XXL, helanci pe langa corp cu fuste conice…