De ce rochii, dar prea putin

Saptamana trecuta am participat la una dintre conferintele lui Adrian Oianu, partea a doua din ce am inteles ca va fi o serie mai lunga dedicata rochiilor, esteticii contemporane, designului vestimentar modern si multor altor subiecte adiacente.

In seara respectiva, intr-o vila frumoasa de pe o strada veche din Bucuresti se stransesera vreo 30-40 de femei, toate – imi imaginez – cu sufletul la gura pentru ca „agenda” parea sa fie magica: iti dezvaluie rochia adevarata personalitate? ce rochie trebuie accesorizata si care nu? cand imbracam rochia? cum si ce comunicam vizual cand imbracam o rochie?

O sa spuneti ca sunt Gica-contra, dar eu am fost dezamagita. De fapt, nu, haideti sa nu fiu nedreapta – cand vorbeste in fata unui public format din femei, Adrian Oianu este o persoana extrem de joviala, care reuseste sa te atraga in discursul lui si care a reusit, cu adevarat, sa ne explice si sa isi exprime dragostea pentru corpul feminin prin intermediul vesmintelor pe care le creeaza. Pentru ca, pe masura ce vorbea, asta a fost emotia pe care am trait-o: ascultarea unei scrisori deschise de dragoste, adresata femeilor care aleg sa imbrace o rochie, care stiu sa poarte o rochie, care isi dezvaluie corpul si fiinta purtand o singura piesa vestimentara, el, designerul, fiind doar „canalul” prin care frumusetea si creativitatea aleg sa se manifeste – cumva imi amintea de discursul lui Elizabeth Gilbert despre scriitori si genialitate. Asadar, din acest punct de vedere, Adrian Oianu m-a convins ca iubeste femeia, ca o considera o minune a naturii si ca este fericit ca o poate onora prin ceea ce creaza si ramane.

Dar… – iar aici voi fi probabil considerata carcotasa si din gasca celor pe care nimic nu ii multumeste – eu nu participam la workshop ca sa ma las convinsa de carisma rochiilor (deja am vreo 30 in dulap, chiar daca niciuna creatie a lui Oianu, poate my next one?). Eram acolo pentru ca imi doream sa aud subiectele propuse prin prisma educata a unui designer, sa inteleg estetica dincolo de comercialism, sa observ cum „vede” un designer detaliile finale ale unei rochii (altfel decat un stilist?).  Ei bine, am avut de fapt parte de un monolog foarte lung in care, sigur, se atingeau partial si/ sau repetitiv unele din subiectele agendei (desi mult prea superficial fata de ce ma asteptam).

Si nici macar asta nu a fost dezamagirea majora, pentru ca admir o persoana care e in stare sa vorbeasca liber si coerent 2 ore. Dar oricat de vorbaret, glumet si convingator este Oianu, please arata-mi mai mult de un singur slide, cu o singura imagine, in timpul acelor 2-3 ore!!! Imi vorbesti despre rochii, tipuri de rochii, istoria costumului? Arata-mi-le – si nu pentru ca nu le pot vizualiza, ci pentru ca discursul tau sa fie cu adevarat memorabil, pentru ca o imagine face cat 1000 de cuvinte!

Imi vorbesti despre rochiile clasice, iconice, recognoscibile, cum este cea alba a lui Marilyn Monroe? Arata-mi originalul, apoi arata-mi si alte cateva interpretari – daca tot vrei sa ma convingi ca acest gen de rochii sunt atemporale dar cumva desuete tocmai prin popularizarea lor.

Imi spui Viktor & Rolf, Marni, Comme des Garcons? Ofera-mi 3 slideuri cu cateva imagini ale rochiilor din colectii de-ale lor, de-a lungul timpului, daca vrei sa ma convingi ca si rochiile contemporane au o estetica ce transcede timpul. Il pui pe Cavalli la colt? Excelent, sunt total de acord, dar arata-mi macar o imagine in care o rochie de-a lui s-a transformat intr-un monument de kitsch, pentru ca a ajuns sa fie purtata in masa…

Nu spun astea pentru ca nu as stii cum arata respectivele rochii. Doamne-fereste, ar fi jenant pentru mine, profesional, sa nu stiu lucrurile astea! Cred ca si cele mai multe dintre femeile prezente in sala le-au putut vizualiza sau au putut face niste asocieri mentale. Dar atunci cand esti pe post de vorbitor, atunci cand vorbesti despre comunicare vizuala si design, atunci cand vorbesti despre un subiect in care ilustratia este cheia (iar aceste lucruri le cunosc din proprie experienta, facand si eu workshopuri despre imagine), ofera-mi dinamism, ofera-mi frumusete, ofera-mi imagini, vrajeste-ma si captiveaza-ma, uimeste-ma cu imaginii a sute de rochii, fii-mi ghid pentru o calatorie in timp si in creativitate, pentru ca altfel plec de la workshop cu imaginea unui ecran alb pe care a fost proiectat, timp de cateva ore, doar un singur slide powerpoint. Si e pacat, sincer..

Si please, please, please, nu mai folosi diminutive de genul „rochita”, „gentuta”, „pantofiori”. Imi place sa cred ca isi au locul numai in Obor si pe Dorobanti, alaturi de copiile ieftine ale rochiilor lui Cavalli, de bronzul fals si gablonturile care se vor Versace.