Cititi, dragele mele, orice, numai cititi!

In ultimele luni am citit mai mult ca de obicei si am facut asta, din fericire, cu alti ochi si cu un alt discernamant ca pana acum. Nu stiu din ce motiv, am cautat firul „modei” in cartile de pe noptiera. Dincolo de povestea care mi se derula in fata ochilor, cartile imi construiau profiluri si perioade prin intermediul vesmintelor si culorilor, le puneau astfel intr-un context social si istoric, si nu puteam sa nu ma gandesc la indemnul lui Heliade Radulescu, parafrazat in „cititi, dragele mele, orice, numai cititi!”

De la Emma Bovary care exersa arta seductiei incaltata in papucei roz din satin, bordati cu puf de lebada sau imbracata intr-o toaleta galben sofran din baris, cu dantela englezeasca la poalele juponului, la prima aparitie a cuvantului „stylish” in „Ratiune si simtire” a lui Jane Austen iar apoi la Holly Golightly plimbandu-se prin Manhattan intr-o rochie neagra turnata pe corp, literatura este plina de momente extraordinare care au imortalizat moda.

Daca ne reintoarcem catre carti si lasam deoparte televizorul putem, asa cum spunea Cecil Beaton, sa „recream moda unei anumite perioade studiindu-i… arta”, iar generatii succesive de romancieri au reusit sa surprinda detalii ale rochiilor, accesoriilor si costumelor pe care le observau in jurul lor. Ganditi-va doar la coafurile scurte, siragurile lungi de perle, palariile cloche si rochiile flapper cu franjuri descrise de Francis Scott Fitzgerald in Marele Gatsby, la tinerii londonezi obsedati de moda italiana in Trilogia Londoneza a lui Colin MacInnes sau la bancherii psihopati imbracati in Armani ai lui Bret Easton-Ellis.

Una dintre primele protagoniste obsedate de moda din literatura universala isi face aparitia intr-un roman din 1869, scris de Mary Jane Holmes – „Ethelyn’s Mistake”. Iar cand spun obsedata, ma refer la o femeie care chiar crede ca prostul gust in imbracaminte si lipsa elegantei sunt motive de divort. Anyway, firul povestirii o urmareste pe eroina noastra parasindu-si sotul american, om cu gusturi nerafinate, in favoarea unui fost iubit extrem de elegant, cei doi calatorind apoi prin capitalele modei europeene. In mod neobisnuit pentru personajele feminine ale secolului 19 – o perioada cunoscuta pentru femeile supuse si altruiste – , povestea frivolei Ethelyn are un final fericit: cu totul lipsita de remuscari, se intoarce acasa complet devotata tuturor lucrurilor „a la mode”, si chiar isi convinge sotul de importanta unei infatisari pline de stil.

E important de retinut ca Holmes scria intr-o perioada in care la Paris se nastea industria modei. Charles Frederick Worth isi deschisese primul atelier si, pe la 1870, couturierii timpurilor faceau saltul de la „croitori necunoscuti” la „celebritati”. In unele cercuri, moda incepea sa fie tratata cu seriozitate drept o forma de arta, iar intelectualii si dandy-i – vezi Oscar Wilde, Stephane Mallarme – scriau pentru revistele de moda londoneze si pariziene. Incetul cu incetul, vocabularul modei isi face loc in romane si in poezie, iar „chic” si „stylish” apar in dictionarul Oxford prin 1879. In schimb, termenul „haute couture” se misca cu incetinitorul. Nu a aparut in scris decat prin 1908, intr-o carte de Arnold Bennett.

In timp ce parizienii hedonisti se ocupau de lansarea caselor de moda, taciturnii americani se imbracau in perechi de jeansi Levi’s, prafuiti si murdari de noroi. La fel ca vocabularul modei, evolutia unui articol vestimentar poate fi urmarit in literatura. Umilii jeansi Levi’s au aparut pentru prima oara intr-o nuvela de Mark Twain, in 1873. In perioada interbelica, jeansii erau asociati cu clasa muncitoare (vezi romanele lui PG Woodehouse din 1936), dar dati pe repede-inainte in 1968 si gasiti un personaj din romanul „Cupluri” al lui John Updike, „wonderfully dressed: in a poppy orange silk blouse and blue jeans shrunk and splotch-bleached like a teenager and white calf-length boots”.

Ca sa nu mai vorbim despre tricouri. Se pare ca F. Scott Fitzgerald a fost primul care a mentionat un Tshirt, in romanul sau de debut, „Dincoace de Paradis”. Pe vremea lui, pe la 1920, tricoul era o piesa de lenjerie intima barbateasca, se purta pe post de maieu. Pana in 1957, cand John Braine a scris „Viata in inalta societate”, tricoul ocupa un loc de cinste in garderoba tinerilor provinciali.

Pe de alta parte, anumite piese vestimentare sunt celebre pentru consecventa lor. In termenii lui Darwin, aceste haine sunt crocodilii podiumurilor de moda. Sa luam, de pilda, rochia neagra. Creata de Chanel in 1926, apare in scurt timp intr-un roman de Francis Brett Young, iar apoi ramane o prezenta constanta in literatura, culminand cu Bridget Jones care curata cu disperare niste piure de cartofi de pe talpa unei perechi de pantofi, pe care planuia sa ii poarte cu o „rochie neagra fantastica” pentru a-l atrage pe Mr. Darcy. Nici nu mai e nevoie sa aduc aminte de Holly Golightly, nu-i asa?

Iar daca aducem lucrurile in prezent, cel putin trei romancieri anglo-saxoni reusesc sa imortalizeze garderobele contemporanelor noastre: Linda Grant, William Boyd si Will Self. In ceea ce priveste moda strazii, cel mai priceput ramane Douglas Coupland, cu ale lui Generatii X si Y. Iata cum defineste el stilul decadei: „in imbracaminte: combinatia intamplatoare de 2 sau mai multe articole vestimentare din diverse perioade, pentru a crea un stil personal: Sheila = cercei Mary Quant (anii ’60)+ platforme cu talpa de pluta (anii ’70)+geaca din piele neagra (anii ’50 si ’80).”

Pe final, amintiti-va ca aveti in casa rafturi pline de carti, care abia asteapta sa va invete cate ceva despre moda. Trebuie doar sa le deschideti.