Moda in rol de Cassandra (I/III)
Daca expertii in economie mondiala si-ar fi ridicat privirile din ecrane si ar fi urmarit in primavara prezentarile colectiilor pentru sezonul A/W 2010 sau ceremonia decernarilor premiilor Oscar, ar fi putut previziona durata si seriozitatea recesiunii. Si asta pentru ca lungimile tivurilor au coborat, din nou.
Si legatura asta nu o fac eu, nepriceputa in ale finantelor, ci specialisti antropologi, futurologi si economisti, jurnalisti la New York Times si Le Monde, experti in ale bursei de pe Wall Street, directori ai birourilor de tendinte.
Razboaiele marcheaza o intoarcere la austeritate, la stiluri neostentative si la articole vestimentare de baza, duc la aparitia unor miscari in moda cauzate de penuria de tesaturi sau alte diverse materiale (cum a fost cazul anilor ’40 cand, din cauza imposibilitatii de a produce talpi din piele, incaltamintea feminina avea talpi ortopedice din pluta).
Perioadele de criza, in schimb, sunt impregnate de alta logica. Vesmintele devin armuri, straturi de protectie, ne apara in mod simbolic in fata adversitatilor. Cand totul merge bine, fustele se scurteaza, hainele se coloreaza in nuante optimiste iar societatea devine mai frivola, exista o lejeritate a moravurilor.
Pantalonii, fustele lungi si fustele-pantalon reapar in perioade de recesiune, cand femeile apeleaza la „tinute de lupta”. De aceea, nu e de mirare prezenta esteticii austere din ultimele sezoane, in special a directiilor stilistice de inspiratie militara. Costumele cu pantaloni, taioarele sobre in culori inchise, mantourile ostasesti, ghetele inalte, paleta cromatica de khaki, bej si gri – elemente care se regasesc puternic in colectiile urmatorului sezon – tin locul uniformelor, pentru amazoane deja mobilizate, care strang randurile si portofelele la piept, deopotriva. Sobrietatea rochiilor de seara, cu drapaje, din catifea, cu decoltee adanci dar altfel cu siluete exterioare simple, indica si ele o anumita rigoare.
Poate moda anticipa viitorul?
Oare chiar au designerii puteri de clarvazatori? Cred ca aici rezida o parte din misterul modei. Desigur, premizele crahului bursier care se simte chiar si azi se manifestau inca din august 2007, iar vocile expertilor atrageau atentia asupra unor indicii. La acea data, insa, colectiile pentru vara 2008 erau in mare parte finalizate. Pe de alta parte, lungirea observabila a tivurilor era pe masura brutalitatii socului acelei toamnei. Ironia sortii, popularitatea rochiilor maxi s-a raspandit ca o trena parfumata, chiar in momentul in care politicienii ne asigurau pe toti ca criza este „depasita”.
Anyway, personalitatile celor care fac moda explica, in mare parte, spiritul clarvazator al crearii unor stilurilor definitorii pentru anume epoci. Creatorii de moda sunt bransati la cultura, arta, fenomene sociale, economice si politice, absorb totul ca un burete. Prin natura activitatii, sunt fortati sa isi reinnoiasca abordarile si perspectivele, sa isi intinda antenele pentru a nu deveni desueti. Informatiile primite din partea birourilor de tendinte ii plaseaza nu cu un sezon in fata noastra, ci cu unul-doi ani. In plus, multi dintre ei folosesc psihologia si date demografice pentru a da caracter clientelei lor. Nu m-ar mira ca un John Galliano sa isi imagineze cu precizie femeia pe care o imbraca in cele mai mici detalii – in ce fel de apartament traieste, ce mananca, ce citeste, ce muzica asculta, unde isi petrece vacantele sau serile de vineri, cat de des face cumparaturi si in ce orase – pe baza unui astfel de profil demografic, creat poate de o armata de asistenti de marketing angajati de Dior.
Astfel, moda – desi mereu proiectata in viitor – acompaniaza prezentul si il devanseaza in mod inconstient. Moda este intotdeauna o oglinda a societatii, putand sa-i anticipeze perioadele de evolutie sau de ruptura.
Duminica: Moda in rol de Cassandra (II/III) – istoria economica si tendintele din moda
Citeste si:
{Retrospectiva 2009: privind inapoi cu nostalgie si interes}
Sunt barbat. Ca urmare am o lipsa de interes acuta fata de moda (sau mai bine zis tendinte). Articolul asta insa s-a dovedit a fi surprinzator de interesant. Insa deschide o alta discutie: cine poate fi numit cu adevarat un creator de moda? Pentru ca facand o comparatie intre arhetipul descris in articol si ce indivizi sunt proeminenti in societate am senzatia ca exista o prapastie imensa intre aceste tipologii. Sau ca sa ma exprim mai concret, ma indoiesc ca Botezatu intra in categoria descrisa in articol. Si pentru ca interesul meu legat de moda ramane in continuare neschimbat, probabil nici nu ii voi cunoaste vreodata pe adevaratii creatori. Desi mai devreme sau mai tarziu le voi purta munca.
Dragule Ala-care-este, am o oarece indoiala legata de lipsa ta de interes fata de moda/ tendinte; daca ar fi fost asa, nu ai fi ajuns pe un blog de moda si stil. Oricum, iti marturisesc ca sunt placut surprinsa si flatata ca un barbat imi citeste SI comenteaza un articol despre tendintele in moda feminina 🙂 Iar cum tu ti-ai inceput comentariul cu o declaratie de identitate, nu ma pot abtine sa nu-mi manifest o trasatura tipic feminina, curiozitatea, si sa te intreb: cum de ai ajuns sa citesti Style Diary?
Revenind la intrebarea ta legata de creatorii de moda, cei care se pliaza pe profilul imaginat/ descris de mine sunt putini. Personal, ii consider „creatori” pe cei care reusesc sa isi puna amprenta pe moda unei perioade si creeaza – nu urmeaza – trenduri (vezi Marc Jacobs la inceputul anilor ’90 cu grunge), pe cei care conduc de zeci de ani nu una, ci 3 case de moda si fac colectii recognoscibile pentru fiecare brand in parte dar in acelasi timp diferite de la un sezon la altul, de la o marca la alta (vezi Lagerfeld), pe cei care reusesc sa exprime intr-un alt tablou de viata prin tema aleasa pentru o colectie, fie ca e vorba de istorie ca la Galliano, sau de geografii exotice ca la Etro.
Cat despre Botezatu… eh, hai sa fim seriosi 🙂