Sic minimalist sau decadenta moderna?
In urma cu vreo 2 ani, cand blogul meu abia imbobocea, scriam un articol despre cele doua povesti din moda. Multe sezoane au trecut de atunci, te-ai astepta ca lucrurile sa se fi schimbat, revolutionat, evoluat…
Ei bine, nu. Studiind again and again trendurile sezonului rece 2010, nu pot sa nu observ aceeasi diviziune – de la discretie la opulenta, cu un amestec aparent haotic de tonuri neutre, croieli relaxate, animal print, aluri glamour, dantela sau detalii austere. Daca ar fi sa trageti linie, in ce tabara se afla garderoba voastra sau stilul vostru? De partea sicului minimalist sau a decadentei moderne?
Pentru ca lucrurile sa fie mai clare…
Esti in tabara sicului minimalist daca:
– iti alegi drept chei ale sezonului tinutele in tonuri apropiate (griuri, bejuri, alb-negru) si croieli sobre dar retinute.
– iti plac piesele clasice, cu accente moderne, dar si sa iti accentuezi feminitatea
– aspectul tau este unul de sofisticare cool
– paleta cromatica austera, simpla sta alaturi de materiale scumpe sau detalii luxoase.
Mascota echipei tale este: Olivia Palermo
Motto-ul echipei este: „discretia si eleganta sunt la ordinea zilei”.
Regulile de stil ale acestei tabere sunt:
1. Simplitatea este fundamentala. Alege, asadar, croieli fara ornamente, necomplicate si tesaturi in culori uni.
2. Poarta tocuri foarte inalte pentru a adauga feminitate pieselor vestimentare simple, din materiale fluide.
3. Nu fi tentata sa exagerezi cu accesoriile. Frumusetea acestui stil sta in puritatea esteticii sale.
4. Less is more. Mai putine haine, dar de calitate. Cumpara un pulover din casmir in loc de a cumpara 3 din lana in amestec cu bumbac sau vascoza.
5. Ramai fidela unei palete cromatice de tonuri nude, bej camel, griuri, negru, alb.
6. Asorteaza pantaloni bine croiti cu bluze din matase si tricotaje fine.
Esti in tabara decadentei moderne daca:
– ai frematat de nerabdare cand ai vazut colectiile de toamna, pline de brocart, dantela, blana, corsete si fuste lungi.
– iti plac texturile, suprapunerile si feminitatea excesiva, asumata si etalata.
– esti rareori vazuta fara un imprimeu sau o textura neobisnuita in tinuta
Mascota echipei tale este: Daisy Lowe
Mottoul echipei tale este: „garderoba mea este senzationala!”
Regulile de stil ale acestei tabere sunt:
1. Nu-ti fie teama de animal print, nu musca! Timp de o zi, poarta o rochie sau niste salvari cu un astfel de imprimeu.
2. Blana artificiala, dar cu un aspect frumos, va fi modul tau de a-ti tine de cald in aceasta iarna. Poarta o curea din piele in talie, pentru un look mai putin masiv, mai bine conturat.
3. Accentele si tesaturile metalice sunt de rigueur pentru un aspect glam, iar brocartul argintiu poate fi purtat si ziua.
4. Imbraca-te intr-o rochie din dantela, pe care o poti purta cu aceeasi usurinta de dimineata pana seara. Alternativ, incearca dantela mai jos de glezna, purtand o pereche de platforme acoperita de aceste decupaje.
5. Indrazneste bijuterii supradimensionate sau stralucitoare, chiar daca vor parea kitsch. Auriul va completa negrul si imprimeurile exotice.
6. Poarta rochii de cocktail in timpul zilei, pe care le poti asorta cu botine sexy si pantofi cu platforma.
Comentarii despre acest post