Design si stil: nu doar interioare (X)

Astazi dimineata m-a trezit ploaia si gandul ca anul acesta mi-ar placea sa imi redecorez/ recolorez apartamentul. M-am jucat in cap cu scheme de culori, cu tapiterii de canapele si perne in alte texturi si mai ales imprimeuri, am cochetat cu atat de multe idei incat, pana la urma, mi-am dat seama ca inca nu stiu ce vreau – tocmai pentru ca imi plac atat de multe variante!

6a00e55225716d883301347fa9181f970c-800wi.jpg

Intre toate gandurile, isi mai facea loc unul: este prima oara, in multi ani, cand vara este ploioasa si lasa mai curand senzatia unei primaveri lungi. Am avut zile in care am purtat rochii subtiri de vara, galbene, fuste verzi cu buline dar si cardiganuri multicolore, sacouri din in, si inca nu reusesc sa ma despart de geaca mea din denim deja „vintage” 🙂 Rezultatul: alte colaje care combina interioare si tinute, cu elemente comune.

6a00e55225716d883301347fa91941970c-800wi.jpg

Verdele crud, de iarba si azuriul delicat al cardiganului, alaturat albului stralucitor al pantalonilor, soptesc parca o invitatie de a petrece dimineata intr-o gradina. Un fotoliu incapator, acoperit cu o tapiterie inflorata care ar placea bunicilor noastre si repeta cromatica tinutei, centreaza dormitorul si este pus in evidenta de constructia solida a dulapului simplu alb.

6a00e55225716d883301347fa918d3970c-800wi.jpg

In fiecare vara, tema nautica este reinterpretata si proclamata „noutate”. Asocierea standard de rosu, alb si albastru este incantatoare, dar acelasi efect in creaza si galbenul invechit al hartilor maritime, agatate de un perete. Daca adaugi si un detaliu de sfoara impletita – pe rochie sau in tapiteria scaunelor – , rezultatul este miraculos.

6a00e55225716d883301347fa91be3970c-800wi.jpg

Silueta simpla a rochiei este infrumusetata de imprimeul etnic si de albastrul de Delft al acestuia. In mod similar, liniile necomplicate ale unui dormitor spartan, cu pereti varuiti in alb si mobila rustica, sprijina dulapul cu desene elaborate pentru a deveni punctul focal al incaperii.

6a00e55225716d883301347fa91a06970c-800wi.jpg

In ultima vreme, m-am simtit atrasa de imprimeurile florale suprapuse unui fundal negru, mai ales daca sunt asociate unor detalii moderne (o silueta clar desenata a unei rochii sau a unei canapele). In ochii mei, efectul este romantic dar si dramatic, de o feminitate stapanita dar nu ascunsa.

6a00e55225716d883301347fa9212e970c-800wi.jpg

In sfarsit, un cardigan galben-canar, cu volane si fronseuri, combinat cu o bluza alba obisnuita, ma duce cu gandul la peretii de culoarea chihlimbarului si lumina filtrata prin draperiile grele ale unei camere decorate in stil baroc, eleganta si rafinata.

Surse foto: Architectural Digest Russia,  Italian Country Living, Marie Claire Maison, Toast.com, Plumo.co.uk

Irina Markovits

Sunt creator de imagine, consultant de stil, jurnalist de moda si personal shopper. In ADN-ul meu se amesteca rafturile de carti cu umerasele de haine: asta e motivul pentru care biroul imi e plin de carti, reviste, haine colorate si pantofi splendizi. Prin Style Diary si munca de stilist personal transmit femeilor doua principii in care cred: stilul - la fel ca mersul pe bicicleta sau pe tocuri - este o aptitudine care se invata, prin exercitiu, cu perseverenta si urmand cateva reguli logice si de bun-simt, iar a te sti frumoasa si cu stil nu au nimic de-a face cu tendintele, cifrele de pe cantar sau din buletin, cantitatea hainelor din dulap sau pretul. Mai cred in puterea de transformare a hainelor si, mai presus de orice, ca o femeie frumoasa este neaparat educata, inteligenta si cu un interior bogat.

Postari asemanatoare

Comentarii despre acest post

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.