Pentru un nou inceput

Zilele trecute, la sfarsitul unui curs de stil, le vorbeam femeilor din sala despre schimbarea de imagine: de unde sa inceapa, ce sa isi propuna ca obiectiv final, ce pasi sa urmeze, cat timp dureaza…

Ce nu am avut timp sa le povestesc – desi imi imaginez ca toate femeile deja stiu – este ca inceputurile schimbarii, indiferent de care tip ar fi ea, sunt dificile. Nu ai nevoie de “pe locuri, fiti gata, start”, nici de “acum puteti incepe”, uneori ai nevoie de un antrenor personal dar oricum ai un pistol de start si un cronometru interioare. Ele sunt cele care te imping de la spate, te motiveaza autentic, te tin in miscare.

In cazul meu, in ultimii doi ani am avut parte de cele mai intense, radicale, neasteptate si frumoase schimbari. Pe toate planurile: personal, de statut, de reasezare a valorilor, intim si social, profesional, interior si exterior. Natura mea imi dicteaza ca, pentru a intelege mai bine ce mi se intampla, sa pun multe intrebari si sa gasesc la fel de multe raspunsuri.  Asa am aflat despre un psiholog, James Prochaska, si teoria lui despre schimbare.

Modelul lui de schimbare a unui comportament nu se refera la orice fel de schimbare, ci la cea “in bine”. Foarte pe scurt, este vorba de sase etape (imaginea de mai jos este simplificata si usor modificata):

Prima, cea de precontemplare, este cea in care doar ne gandim la schimbare dar nu simtim ca ne este necesara. Suntem sceptici, gasim pretexte, ne dam timp…  In a doua, de contemplare, deja evaluam argumentele si contra-argumentele, costurile si beneficiile schimbarii pe care vrem sa o facem, strangem informatii. Ne gandim ca in urmatoarele luni sau saptamani ne apucam de treaba.

Al treilea pas este cel de pregatire, care de obicei dureaza 30 de zile. Facem pasi mici. Ne anuntam familia si pe cei apropiati. Ne facem un plan de actiune (mental sau pe hartie), ne trecem pe hartie sau ne vizualizam obiectivele, in forma care ne este cea mai familiara. Nu prea mai putem da inapoi…  In cea de-a patra etapa trecem la actiune. Ne-am luat un angajament serios, facem progrese in mod constant, stim ce ne face bine, ne recompensam pentru fiecare reusita.

In sfarsit, cea de-a sasea etapa este cea a mentinerii, in care procesul schimbarii dureaza de cel putin 6 luni iar noile obiceiuri sunt deja parte integranta din noile noastre comportamente.

Adevaratul inceput, cred eu, este momentul in care trecem la actiune, atunci cand facem ceva concret. Mi-aduc aminte de o doamna, cu care am trecut printr-un adevarat proces de makeover, iar dupa ce cititi povestea ei, veti intelege de ce o dau drept exemplu.

Discutasem cu ea de nenumarate ori: invatase ce culori i se potrivesc, ce croieli o avantajeaza, facusem impreuna colaje si dosare cu fotografii care o ajutau sa isi creioneze viitorul stil si viitoarea imagine, facusem evaluari de garderoba, o sfatuisem sa tina un jurnal de stil dar si unul in care sa scrie cum se imagineaza, cum crede ca se va simti cu noua ei aspect exterior, mersesem de cateva ori la cumparaturi impreuna… Se pregatise intens, isi stabilise cateva obiective serioase si totusi… cand ar fi trebuit sa incepem, ea nu reusea sa faca primul pas. Primul pas ar fi adus cu el, la inceput, frustrare, nervi, indoieli, intrebari multe, sentimente de confunzie si de neajutorare; sentimentul de reusita ar fi venit putin mai tarziu, dar cine are rabdare sa il astepte?

Si atunci, vorba arhitectilor, ne-am intors “la plansa”, in cazul nostru la garderoba. De cele mai multe ori, o schimbare de suprafata, de exterior, este mult mai usor de facut decat o schimbare profunda.

Clienta mea era blocata intre viata pe care o avusese pana de curand si cea pe care si-o dorea, iar felul ei de a se imbraca reflecta aceasta stare. In ciuda trierilor pe care le facusem in garderoba ei, continua sa tina cu dintii de haine pentru actuala ei viata – dar care nu ii mai placeau! – dar si imbracaminte nepurtata, cu tot cu etichete, potrivite pentru viata la care visa dar ale carei ocazii le tot amana.

In momentul in care am intrebat-o cand, cum, de ce si cu cine ar purta hainele rezervate pentru “some day”, a inceput sa imi zugraveasca viata ei ideala, pe care ar fi putut-o incepe de a doua zi. De la acest exercitiu, facut cu fiecare haina in parte, femeia aceasta si-a facut curaj sa iasa din propria zona de confort: rochia galbena urma sa fie purtata in fiecare sambata dimineata, cand va merge la piata de flori, geanta verde smarald din piele intoarsa o va purta la tinuta pe care urma sa o poarte in prima zi, la noul ei job, iar topul cu paiete nate roz urma sa fie asortat cu jeansii gri si sandalele cu toc inalt, la petrecerea la care o invitase noul ei iubit si unde urma sa ii cunoasca, pentru prima oara, prietenii…

Si uite asa, viata pe care si-o dorea dar de care ii era teama, putea sa inceapa…