De ce mai pastrezi vechitura asta?

In dulapuri – indiferent cat de dezordonate sau aranjate, cat de mari sau ingehsuite -, pastram cate o haina de care ne e putin rusine sa o mai purtam, o piesa la care nu vrem sa renuntam, nu putem sa o dam deoparte.  Este demodata, patata, scamosata, largita sau intrata la apa, nu se mai potriveste cu nimic din garderoba. Ocupa loc degeaba, practic.  Vocea constiintei ne spune ca am putea sa o transformam in carpa de sters praful.  Si totusi…  Traim un regret doar la gandul ca am fi nevoite sa o aruncam.

Uneori, este nevoie de mana „necrutatoare” a unui stilist care intervine, facand o evaluare de garderoba.  In cazul meu, mana nu este „necrutatoare”, ci mai curand blanda, pentru ca am invatat sa respect amintirile, asocierile dintre haine si momente importante, dintre o emotie si o piesa vestimentara.  Asadar, nu scot orbeste toate hainele dintr-un dulap.

Pot sa inteleg atasamentul fata de un tricou impaturit si ascuns in fundul unui sertar. Nu le purtam niciodata, dar le stim acolo.  Avem o istorie impreuna, noi si tricoul cu pricina.

In urma cu cateva saptamani, am iesit la cina cu amicul meu E.  Mai in gluma, mai in serios, la un moment dat i-am spus ca ar fi trebuit sa isi fii lasat pufoaica verde, cumparata pe la mijlocul anilor ’90, acolo unde ii este locul: ascunsa in dulap.  Pufoaica verde este o „private joke” intre noi doi, gluma care dureaza de vreo doi ani: eu il sicanez, il mai iau la cumparaturi, el nu renunta… Haina e urata, dar ii tine de cald.  Mai are si alte geci, dar asta e preferata lui.  De ce nu isi poate lua adio de la o sarmana pufoaica verde?

„Nu se stie niciodata”, mi s-a justificat el la ultima discutie. „Ce sa imbrac cand ma duc sa imi ajut bunicii la tara? Sau cand trebuie sa dezgop masina de sub zapada? Sa imi pun o haina „buna”?” Nu am crezut nici unul dintre argumente. Motivul real, descoperit dupa cateva pahare de vin si nenumarate intrebari, este o mai veche angoasa de-a amicului meu. „Am trecut prin perioade grele, din punct de vedere financiar. Pe vremea aia, nici nu ma gandeam ca imi voi putea cumpara o geaca nou-nouta. Pufoaica verde imi aduce mereu aminte ca nu vreau sa ma regasesc in acea situatie, imi aduce aminte ca oricand e posibil un revers al vietii mele de acum.” Aha…

Pana la urma, fiecare dintre noi avem motive cat se poate de intemeiate de a pastra un vesmant, chiar daca stim ca nu il vom mai purta niciodata. In cazul meu si a multor altor femei, rochia de mireasa (in cazul meu, prima! poate urmeaza o a doua, who knows…).  Mai exista haine care ne aduc aminte de o mare dragoste, de nostalgia unei alte varste, de silueta pe care o aveam altadata, de o calatorie memorabila, de un moment important (primul interviu de angajare, momentul cand ai aflat ca esti insarcinata…).

Avem tot dreptul sa le pastram. Pana si eu, in garderoba pastrez cateva astfel de piese:
– prima mea bluza din matase brodata, in cele mai delicate nuante de ecru si peach, care din cauza unei neglijente la spalat, s-a micsorat cu 3 marimi in cateva minute
– o foarte simpla dar frumoasa rochie Ralph Lauren, pe care am scurtat-o inegal, dar care la momentul cumpararii a fost simbolul „i made it!”
– un pulover negru cu un decolteu foaaaarte adanc, purtat la o prima intalnire foaaarte memorabila
– o rochie veche din cel mai moale jerseu, acum prea scurta si foarte scamosata, dar pe care acum 13-14 ani o purtam tot timpul, suvenir al unei perioade foarte fericite din viata mea

Uitam, fara indoiala, momentele si perioadele frumoasele din viata noastra. Pentru ca asa e normal. Nu le inlocuim si nu le stergem, dar peste ele se suprapun unele mai recente. Hainele acestea sunt mici parti din noi pe care nu le vom mai arata lumii, dar ele raman la adapost, la cald, in sertare. Ca o melodie de demult, care ne face sa tresarim atunci cand o auzim cantata de un radio, intr-o dupa-amiaza de vara, printr-o fereastra deschisa.

Voi ce „ancore” pastrati in dulap?