Modelul T… de la TShirt

Nu-i asa ca de cele mai multe ori purtam o haina fara sa ii stim istoria? Exact. De asta m-am gandit ca lectia de stil de astazi sa fie despre tricouri, evident in legatura cu concursul realizat impreuna cu TShirt Factory.

Surprinzator – sau poate nu – dar tricourile chiar au o istorie, iar Alice Harris i-a dedicat un album de fotografii istorice prefatate de Giorgio Armani (care da, by the way, este intotdeauna fotografiat purtand un tricou!).

Initial, tricourile simple albe erau considerate lenjerie intima si faceau parte din uniformele marinarilor. La sfarsitul celui de-al doilea Razboi Mondial, cele 12 milioane de marinari americani au transformat tricourile din articol de confort in  piesa pentru garderoba de strada.

Pe la mijlocul anilor ’50, ultraconformisti si conservatori, tricourile deseori cu logouri sau cu embleme erau purtate de toata lumea. Sportivii le purtau ca sa arate afilierea la o echipa, pustanii de liceu ca sa indice carei scoli apartineau, iar the James Dean si Marlon Brando wannabees le alegeau pe cele albe, cu maneci scurte sub care isi prindeau pachetele de tigari, pentru ca sa emuleze imaginea idolilor lor.

Spre sfarsitul anilor ’60, dupa Woodstock & co, subcultura hippie a transformat tricourile intr-o maniera de auto-exprimare. Era logic: daca pana atunci un Tshirt semnala identitatea de grup, de ce sa nu indice si identitatea proprie?

Asa au ajuns tricourile sa inlocuiasca bannerele cu mesaje de protest, sa promoveze trupe folk si albume obscure de rock progresiv, sa sumarizeze concepte filozofice, sa vehiculeze emotii care pot fi cu greu verbalizate (le stiti pe cele cu „I feel much better since I gave up hope”?)

Mai aproape de zilele noastre, tricourile cu mesaj au avut parte de un re-looking. Tshirt-urile au fost preluat si de catre elitele modei. Anna Sui a vandut o serie de tricouri cu „Free Tibet”, Calvin Klein transforma mesajul lui Ram Dass (Be Here Now) intr-o forma de promovare a parfumului sau si scrie pe tricouri promotionale doar „be”, Katherine Hamnett face pionierat cu tricourile oversize si sloganuri asisderea. Giorgio Armani (ca tot il pomeneam mai sus) spune mereu ca tricourile elimina „diferentele de caste” – desi simpla diferentiere de pret intre un Tshirt Armani care se vinde la 50 euro si unul de la H&M, care costa 3 euro, face aceasta distinctie.

Am sa ma intorc un moment si la concurs, ca sa va reamintesc ca mai puteti participa pana sambata inclusiv, tot ce aveti de facut este sa va imprieteniti cu TShirt Factory pe facebook, sa le vizitati siteul pentru ca apoi sa imi lasati un link (aici) cu tricoul care vi s-a parut cel mai cute, funny, smart or whatever.

Dincolo de mesajele foarte cool, eu personal le dau multe stelute pentru calitatea tricourilor (l-am purtat si spalat de cateva ori pe cel cu Karl, ramane impecabil), pentru promptitudine (azi comandat, maine/ poimaine livrat), flexibilitate (nu gasiti un mesaj care sa va placa? no worries, va facem unul cu ce mesaj/ imagine vreti voi!) si diversitate (pe langa faptul ca tricourile NU sunt unisex, cele pentru fete sunt cambrate, usor decoltate si cu maneci taiate diagonal, exista si alte modele – cu maneci trei-sferturi, cu umarul dezvelit asimetric etc, just ask them…).

Credit foto: Marius Stoianov