Power Dressing: femeile, politica si moda
„Cei mai multi dintre noi stim ca politicienii au un talent unic”, spunea la un moment dat Annalisa Barbieri, critica de moda pentru The Guardian si The Independent. „Dati-le o tinuta sau o fraza si o vor transforma in cel mai complicat, ilogic si plictisitor mod posibil.”
Stilul sever, masculin, lipsit de individualitate al majoritatii femeilor din politica (fie ca se imbraca doar in taioare gri, fie ca aleg drept unic si repetitiv accesoriu un discret colier de perle) a stat drept dovada pentru argumentarea citatului. Aceleasi caracteristici ale non-stilului lor le-a facut sa nu fie niciodata considerate deschizatoare de drumuri, trend-setteuse, modele de imagine feminina.
Lucrurile se schimba: multe dintre femeile din arena politicii isi declara fatis interesul pentru moda, folosesc vestimentatia drept instrument de putere, comunicare si influentare, fac eforturi pentru a se pozitiona si vizual diferit de colegii, criticii sau opozantii lor.
Cu asta incepe cartea lui Robb Young, „Power Dressing: First ladies, women politicians & fashion”. Conteaza sau nu vestimentatia unei femei, fie ea sotie de presedinte sau de prim-ministru, senatoare sau guvernatoare, ducesa sau regina, tanara sau matura? In ultimii ani, mai mult ca oricand, intrebarea a aparut si a fost dezbatuta in public, in media, iar exemplele abunda.
La ultimele alegeri prezidentiale din State, Hillary Clinton a fost nevoita sa puna la punct jurnalisti care inca alegeau drept subiect de interviu garderoba si coafura alese.
Cu cateva saptamani in urma, Michelle Obama dadea nastere unei furtuni de comentarii critice cand a ales sa poarte o rochie de gala rosie semnata Alexander McQueen, la un dineu in onoarea lui Hu Jintao (Oscar de la Renta si Diane von Furstenberg au criticat-o deschis pentru ca nu a mai ales sa imbrace creatia unui designer american, how dare she?).
Cam in aceeasi perioada, tot ea aparea la ultimul congres al Partidului Democrat intr-o rochie roz Tracy Reese, asortata cu un cardigan si pantofi J.Crew, tinuta considerata insuficient de eleganta. Culmea este ca nu doar tinuta ei a dat nastere unui val spontan de cautari online si de cumparaturi, ci pana si nuanta de lac de unghii purtata in seara respectiva (Casa Alba a confirmat pentru Wall Street Journal ca fusese vorba de nuanta Vogue Soak Off de la Artistic Nail Design). La randul ei, Michelle Obama a raspuns criticilor cu un „femeile ar trebui sa poarte ce le place”, declaratie interpretata drept o subliniere a independentei feminine, o pozitie post-feminista samd.
Inainte de a candida la presedintia Braziliei, Dilma Rousseff a ales sa isi albeasca dantura, sa faca o operatie de blefaroplastie, sa isi schimbe culoarea parului si sa il angajeze pe designerul Alexander Herchcovitch drept consultant de stil.
Tinutele alese de Kate Middleton sunt la fel de supuse atentiei si oprobiului public. Ceea ce alege sa imbrace – ca e vorba de rochii de la brandurile britanice Reiss, Burberry, Debenhams sau Topshop, sau designeri ca Issa, Prabal Gurung si Alice Temperley – devine best-seller, creste valoarea si cota de piata a brandului respectiv, transmite un mesaj la nivel de generatie. La cateva din recentele ei aparitii, Kate a ales sa RE-imbrace ba un mantou gri Missoni, ba o rochie verde Diane von Furstenberg, ba vreo alte doua rochii Zara. Mesajul: reciclarea garderobei capata amploarea unui trend global, daca are sustinerea familei regale.
Cei de la Martell au facut pentru o papusa Barbie facuta dupa imaginea Angelei Merkel. Fotografiile cu Carla Bruni-Sarkozy intr-o rochie mulata Roland Mouret, fara sutien, duc la o scadere a vanzarilor de sutiene, iar dupa anuntul candidaturii lui Sarah Palin, vanzarile modelului de rame de ochelari Kazuo Kawasaki cresc cvadruplu. Pentru Rachida Dati, fosta ministru de Justitie a Frantei, valoarea garderobei ei plina de Dior, Chanel, Prada a influentat negativ opinia publica: blogurile ii analizau zilnic tinutele si le calculau pretul, oponentii ei speculau ca salariul ei nu avea cum sa ii acopere costul stilului de viata iar in final, in 2009, Sarkozy i-a cerut demisia.
Traim intr-o epoca vizuala, iar media discuta si diseca stilul femeilor din politica in aceeasi maniera rezervata actritelor si manechinelor. Cat este cult al celebritatii si costum de scena, si cat este simpla garderoba de lucru? Cat este strategie si cat naturalete? Cat standarde duble si cat interes de suprafata?
Vestimentatia este una dintre putinele limbaje universale pe care le avem la dispozitie, poate acesta este si motivul pentru ca ne simtim indreptatiti sa comentam, sa evaluam, sa analizam.
O femeie-politician care nu depune suficient efort pentru a avea un aspect ingrijit, elegant, feminin, actual este criticata pentru neglijenta sau indiferenta, cum a fost cazul Tarjei Halonen.
Daca devine prea preocupata de moda si propria imagine, este etichetata drept cheltuitoare, frivola, deconectata de realitatile omului obisnuit, cum s-a spus despre Maria Teresa Fernández de la Vega Sanz, fosta vice-presedinta a Spaniei sau despre Chantal Biya, Prima Doamna a Camerunului.
Iar apoi mai sunt figurile controversate, cele a caror imagine creaza momente de perplexitate (Helen Zille intr-un sacou ce imita steagul Africii de Sud; Claudia Roth in costum tirolez de hangita si cu parul vopsit roz, portocaliu si negru, Agnes Malczak cu tatuaje si piercing vizibil in nas, Ilona Staller in outfiturile ei de vedeta porno) sau de admiratie fata de modul in care au negociat moda si mandria nationala (politiciene din India in sari-uri, cele din Letonia sau Ecuador cu bluze brodate in motive etnice).
Moda si vestimentatia ofera astfel, prin cartea lui Young, o intrare originala in lumea complexa a politicii mondiale. Am citit cartea pe nerasuflate in acest weekend, mai ales pentru ca nu o data am tinut workshopuri de imagine pentru tineri politicieni.
Cartea este scrisa cu inteligenta si gratie, este presarata de anecdote, mici secrete dezvaluite retrospectiv si explicatii bine argumentate, este ilustrata cu sute de fotografii. Chiar daca nu te preocupa subiectul, subiectul te prinde. Iti clarifica legaturile dintre infatisare si cariera si iti expune cele trei unghiuri prin care poti analiza reprezentarea vizuala a unei persoane publice (intentie, perceptie, instigare). Iti prezinta peste 50 de profiluri stilistice si face inconjurul globului, de la taioarele pudice ale Condoleezei Rice in SUA si rochiile romantice ale Cristinei Fernández de Kirchner, presedinta Argentinei, la baticurile din kitenge, kanga si kikoy purtate de politiciene din Kenia si Nigeria, chador-urile negre din Iran sau rochiile ao dai din garderoba lui Trung My Hoa, vice-presedinta Vietnamului.
Fie ca sunteti studente la Stiinte Politice, ca va pricepeti la politica sau doar vreti sa argumentati de ce Elena Basescu nu ar fi trebuit sa poarte cizme Burberry si jeansi D&G cand a mers la Nisipitu, va recomand „Power Dressing”.
Surse foto: merrelpublishers.com
