Minune de femeie, femeie-minune
O fotografie a lui Cecil Beaton, aparuta in Vogue-ul din septembrie 1941, surprinde o femeie, imbracata intr-un elegant taior Digby Morton, oprita un moment in fata ruinelor unei biserici bombardate din Londra. Fatada poarta inca data sfintirii acesteia (1678), iar sub fotografie sta scris „moda este indestructibila”. Nu stiu daca este o metafora gasita pentru imaginea cu pricina sau numele colectiei Digby Morton din acea toamna…
Astazi, intr-o lume consumerista, ne masuram fortele cu impulsul de a face shopping, cu dorinta de mai mult si mai cool, cu dorinta de a avea o „viata cu sclipici”. Ne este greu sa ne imaginam femei care, in timp de austeritate, isi pastrau eleganta, cochetaria si feminitatea avand in garderob doar 3 taioare, 3 bluze, 2 rochii, o geanta si o esarfa… Zonele noastre de confort sunt supuse unui efort de creativitate cand ne punem in locul celor care, timp de jumatate de deceniu, isi trasau dungi, cu creionul dermatograf, pe spatele gambei pentru a reproduce cusatura unui ciorap fin sau a celor care isi croiau rochii, taioare si paltoane din perdele, paturi sau cuverturi de pat. Ni se par greu de acceptat – punitive, chiar!- restrictiile vestimentare din timpul razboiului: doar 5 nasturi la un sacou (inclusiv cei de la buzunare si mansete), doar 1 metru pentru o bluza, doar 4 pliuri la o fusta!
Fara excese vestimentare, fara zorzoane si volane, fara bijuterii, fara broderii si dantele, fara frivolitatea unui port-jartier sau a unui corset, femeile isi modifica vestimentatia si o transforma intr-un soi de armura textila. Taioarele vremii, cu umerii puternic desenati si silueta precisa, ne vorbesc despre demnitate si forta interioara, despre renuntarea la cochetarie in favoarea sperantei, despre gradini sufletesti ascunse in spatele unor ziduri inalte.
Vestimentatia austera nu a transformat femeile nici in barbati, nici in scorpii, ci doar a creat metafore si asocieri noi, a legat sinapse noi. In nici un caz nu a construit imaginea unei femei neutre. In schimb, un costum feminin, ireprosabil croit, ramane o frumoasa metafora pentru cele puternice dintre noi. Ne vorbeste despre autoritate si despre „coloana vertebrala”, despre o declaratie a fortei interioare care nu vrea sa fie ostentativa, iar partizanelor feminismului le aduce argumente pentru vremuri in care femeile luptau pentru a fi considerate egalele barbatilor.
Adevarata frumusete a unui astfel de costum, a unui power suit sau a unei costumatii „la figurat”, sta in faptul ca poate fi dezbracata.
Abia atunci, cu armura si zalele la pamant si cu parul despletit, femeia puternica incepe sa povesteasca despre ea.
O poveste despre fragilitate, romantism, iubiri si despartiri. O alta poveste despre curaj, responsabilitate si asumarea unor decizii. Si inca una despre timiditate depasita, imbujorari ascunse, solitudine si despre mandrie. Sau un monolog despre a fi femeie, seductie, complexe de inferioritate, nuditate si frumusete interioara. Sau, in sfarsit, despre intamplari cu sens, aparente si profunzime, despre vindecare, generozitate si gratie, despre bunatate, prietenii si incredere, despre incantare, compasiune, hotarare, aventura, flirturi, esecuri, pasiune, descoperire, temeri, frustrari, schimbare, iertare…
Pentru voi cum arata femeia puternica? Ce poveste spune? Ce haine imbraca?
Inscrie-te la newsletterul nostru si vei fi prima care primeste idei de tinute si recomandari de shopping, afla despre concursurile cu premii si citeste articolele de pe Style Diary!
Femeia- minune a carei imagine o port in suflet este mama prietenei mele, Victoria. Femeie simpla de la tara, a venit in Sibiu cand avea 20 de ani, dupa sot. Eleganta in cele cateva rochii simple pe care le purta mereu cu taior, era o femeie discreta, zambea adesea desi prietena mea imi spunea ca este foarte rea. Avea parul luuung si negru, lasat liber pe spate si ochii albastri. A ramas vaduva cand fiica ei cea mare avea 10 ani iar cea mica 5. A muncit o viata intr-o fabrica dar intotdeauna am vazut-o ingrijita si frumos imbracata desi situatia lor materiala era precara…Nu a plecat in strainatate sa lucreze decat tarziu, dupa ce fetele ei s-au casatorit. Acum mai vine in Romania doar in vizita la nepoti; este tunsa scurt, baieteste dar recunosc zambetul cald si ochii care acum par si mai albastri.
Ramona, extraordinar de viu si cald portretul facut acestei femei, multumesc!
Frumos articol! M-ai facut sa imi amintesc cu drag de fotografiile cu bunica mea, cele in care era o tanara cocheta cu palarie 🙂
Poza de la inceputul articolului, m-a dus cu gandul in alta parte – la contraste de ieri si de azi.
Poza ta: o prezenta feminina, eleganta si demna, intr-un decor apocaliptic.
Poza mea: o am in minte, de azi din Mall Baneasa. Decoruri de sarbatoare, magazine frumoase – decorul, de data asta, incanta privirea. Oamenii? Cand ii privesc, imi trec multe intrebari prin cap, dar pana la urma tot nu inteleg. Prezente gri, cu mers sleampad si plictisit, cu mainile in buzunare, cocosati si aroganti, cu haine care nu vin in niciun fel.
De as putea sa surprind, la fel de bine, intr-o poza, contrastul din ziua de azi. Sa asez poza ta veche, langa cea de azi si sa nu pun chiar niciun comentariu. Cred ca pozele cu toate contrastele, vorbesc de la sine.
Toate cele bune!