Pot sa (mai) port baschetii inalti?

Am o prietena care colectioneaza… nu, nu baschetbalisti, ci bascheti. Draga de ea, profita de fiecare excursie in strainatate pentru a-si imbogati si innoi stocul.

Cum tendintele dicteaza ca „incaltamintea momentului” sunt baschetii cu talpa ortopedica, a la Isabel Marant, prietena mea este cum nu se poate mai fericita.

Este un trend interesant. Au trecut vreo 20 de ani de cand baschetii inalti au fost la moda (in ultimii ani cea mai cool incaltaminte sport au fost tenisii Converse) si, cu toate acestea, privirile si garderobele femeilor de toate varstele au acceptat uimitor de repede acest tip de incaltaminte sport.

Dar, la fel ca in cazul fustelor de balerina din tulle in nuante pastel sau a colantilor din piele cu aspect reptilian, sunt oare baschetii inalti facuti pentru oricine?

Recomandarea mea este sa spui „pas” daca…

• perechea la care visezi este argintie, roz fuchsia metalizat sau verde fistic. Riscati sa fii intrebata in ce cartier sunteti nascute.

• perechea pusa pe wishlist este aurie. Toata lumea va crede ca i-ai furat de pe platoul de filmare al ultimului clip al Corinei.
• te uiti la o pereche de bascheti albi. O sa fii luata drept stagiara la Municipal.

• te gandesti sa ii porti cu o pereche clasica de jeansi. Sunt un accesoriu modern, in tendinte, care trebuie purtat in mod corespunzator!

• profiti de ocazie pentru a-i asorta la o pantaloni din piele Cavalli, o bluza de sifon Yves Saint Laurent, o geanta Gucci, un colier Tom Binns SI o bratara catusa Philippe Audibert. In cazul asta, nu mai esti nici sic, nici fermecatoare, ci doar lacoma. Less is more, o piesa forte e suficienta.

Ii poti trece pe lista de shopping daca…

• sunt o variatiune in stil clasic: cu aspect de denim gri, kaki sau negru, din panza sau piele intoarsa intr-o culoare uni. Pe acestia ii poti purta cu jeansi slim sau cu pantaloni cu mansetele intoarse, plus un blazer slim si o geanta minimalista.

• sunt din piele sau piele intoarsa, intr-o culoare inchisa si au foarte putine detalii vizibile. Trateaza-i ca si cum ar fi pantofi obisnuiti, cu talpa ortopedica. Merg cu o fusta conica si o geaca biker, cu o fusta mini cu volane sau chiar cu o rochie pe corp, cu colanti si un pulover larg gri sau bej si multe accesorii metalice…

• au dungi multicolore sau zone de culori puternice. Unele modele sunt gandite pentru street style: sunt funky, sunt amuzante, sunt foarte tineresti. Ii porti cu o rochie inflorata scurta si o fedora, cu un tricou imprimat si pantaloni scurti sau bermude din denim, cu o rochie-tricou, cu o fusta asimetrica din sifon multicolor…

Hmmm si totusi, oricat de comozi si cool ar fi, nu sunt un motiv sa uitam de sandalele cu tocuri…

PS: un scurt reminder – mai aveti timp sa va inscrieti la cursul de stil din Bucuresti, 30-31 martie!

Inscrie-te la newsletterul nostru si vei fi prima care primeste idei de tinute si recomandari de shopping, afla despre concursurile cu premii si citeste articolele de pe Style Diary!

Irina Markovits

Sunt creator de imagine, consultant de stil, jurnalist de moda si personal shopper. In ADN-ul meu se amesteca rafturile de carti cu umerasele de haine: asta e motivul pentru care biroul imi e plin de carti, reviste, haine colorate si pantofi splendizi. Prin Style Diary si munca de stilist personal transmit femeilor doua principii in care cred: stilul - la fel ca mersul pe bicicleta sau pe tocuri - este o aptitudine care se invata, prin exercitiu, cu perseverenta si urmand cateva reguli logice si de bun-simt, iar a te sti frumoasa si cu stil nu au nimic de-a face cu tendintele, cifrele de pe cantar sau din buletin, cantitatea hainelor din dulap sau pretul. Mai cred in puterea de transformare a hainelor si, mai presus de orice, ca o femeie frumoasa este neaparat educata, inteligenta si cu un interior bogat.

Postari asemanatoare

2 comentarii la acest post

  1. 1
    Mitzura says:

    Locul tenisilor Converse a fost luat de Vans 😉

  2. 2
    Mihaela says:

    🙂
    Fan bascheti See by Chloe! Tanjesc de vreun an dupa o pereche neagra/navy/nude – model ca cel din prima imagine.
    Si sa-i port cu costum la munca. My fantasy!
    Daca prietena are vreo pereche de vanzare… 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.