O rochie, un ceai, o poveste

Cu ani in urma, vizitand o expozitie la Londra (The Golden Age of Couture), am fost fermecata de o serie de rochii ce purtau semnatura unor designeri britanici (Normal Hartnell, Peter Russell, Digny Morton, Hardy Amies): gratioase si feminine, cu fuste closate sau drepte si cu gulere cuminti, acoperite de imprimeuri florale minuscule, intotdeauna asortate cu manusi, palarie si o poseta eleganta.

„Tea dresses” – rochii de dupa-amiaza, pentru vizite si ceaiuri, din tafta, batist sau matase, asa sunau descrierile sumare de pe cartonasele din dreptul lor.

Pentru un moment, silueta lor retro a pus intr-o perspectiva noua ritmul vietii mele. Nu mi-a fost greu sa imi imaginez acele rochii vintage, cu lungimea austera care acopera genunchiul, feminizate de imprimeuri cu randunici sau lebede, boboci de trandafiri sau panselute, purtate de femei frumoase, care poarta conversatii agreabile, negrabite, in timp ce isi beau ceaiul de dupa-amiaza din cesti de portelan, pe buza carora rujul rosu aprins lasa o urma delicata. Rochiile anilor ’40 au aceasta putere: de a ma transpune intr-un salon de ceai englezesc, in care timpul pare sa se fi oprit, in fundal se aude doar clinchetul portelanurilor si o melodie de la radio, iar aerul miroase a trandafiri englezesti si biscuiti.

Curiozitatea m-a impins sa caut originea acestei traditii, atat de british. Am descoperit ca ritualul ceaiului de dupa-amiaza a aparut in 1830 – 1840, datorita celei de-a saptea Ducese de Bedford, Anna Maria Russell. In perioada victoriana, cina era servita „fashionably late” la ora 8 seara, dar cum Annei i se facea foame dupa-amiaza, cerea sa i se aduca ceai, sandwichuri si prajituri pe care le impartea cu doamnele din anturajul sau. Incetul cu incetul, servitul ceaiului a devenit un ritual social feminin, pentru care doamnele isi rezervau timp (intre 4 si 5 dupa-amiaza) si isi schimbau rochia de dimineata cu o alta mai eleganta.

Am mers apoi un pas mai departe. Am descoperit ca exista o legatura amuzanta intre pauzele de ceai (care destreseaza, cresc productivitatea si, in mod interesant, sunt stipulate in Codul Muncii in tarile Commonwealthului – in Noua Zeelanda, angajatii au dreptul la pauze de 10 minute la fiecare 2 ore lucrate) si iconicele postere cu „Keep Calm”; ca in cele mai multe tari – de la India, China sau Rusia, pana la Maroc sau Egipt – obiceiul de a consuma ceai, negru sau verde, fierbinte sau rece, a aparut din nevoia de hidratare a organismului, nu de vindecare a unei raceli (asa cum este perceput in Romania); ca fiecare tip de ceai are alte beneficii pentru sanatate (de la stimulare mentala si a metabolismului, pana la curatare a arterelor si plamanilor, scaderea riscului de aparitie a unor boli si a nivelului de colesterol samd)… De altfel, in cautarile mele online am citit cel mai recent studiu al dr. Mencinicopschi, un proiect realizat cu sprijinul Lipton, ale carui rezultate vorbesc despre puterea de hidratare a apei baute sub forma de ceai.

Acum, la modul cel mai serios cu putinta, nivelul de hidratare al organismului meu lasa de dorit. Mi-a spus-o si nutritionista mea: „degeaba ai colectie de ceaiuri, daca nu te obisnuiesti sa bei zilnic cel putin 3 cani de ceai sau cel putin 1.5 litri de apa”. Astea fiind spuse, ma duc sa imbrac o rochie british si sa imi fac un ceai de dupa-amiaza!

Inscrie-te la newsletterul nostru si vei fi prima care primeste idei de tinute si recomandari de shopping, afla despre concursurile cu premii si citeste articolele de pe Style Diary!