Cu ce ramanem dupa Gatsby?

Prea putin conteaza calitatea filmului lui Luhrmann sau primirea care i-a fost facuta de catre public si critici. Prea putin conteaza ca Leonardo di Caprio este mai mult sau mai putin convingator decat Robert Redford, cel care in 1974 il incarna pe eroul fitzgeraldian in precedenta ecranizare.

Conteaza insa ca, dincolo de firele de poveste, in imaginarul colectiv Jay Gatsby rimeaza cu eleganta masculina, cu o nonsalanta la limita decadentei, cu luxul vestimentatiei sport, iar costumele din film sunt definitia modei anilor nebuni. In egala masura, conteaza ca lansarea filmului pare a fi apogeul unor manifestari de „20s revival”.

In film gasim toate codurile vestimentare – dar mai ales sociale -, declinate la masculin si la feminin. Ele ne ajuta sa creionam profilurile personajelor, sa le intelegem destinul si caracterele. Avem, pe de o parte, smokingul seducator de catifea, elegantul costum ecru de vilegiatura, dar si costumul de bancher, inchis la 2 randuri de nasturi si facut dintr-o stofa cu dungi fine, concomitent cu camasile bleu-gri, soioase, ale muncitorilor saraci, cu puloverele albe tricotate ale jucatorilor de polo si tenis si cu costumele maronii si canotierele de pai ale baietilor din provincie, veniti la New York pentru a face cariera pe Wall Street.

In garderoba feminina gasim rochii pastelate, cuminti si vaporoase de zi, la fel de usoare precum perdelele care flutura in camerele conacului Buchanan, dar si halate kimono multicolore, cu imprimeuri orientale si florale purtate peste lenjerie intima deocheata, rochii rosii si taioare verzi provocatoare, cu fuste care lasa genunchiul dezgolit la fiecare pas, salopete longilinii din cele mai fluide materiale, blanuri vopsite, rochii de dans paietate, cochete, stralucitoare, in nuante de verde smarald, verde jad, topaz, auriu, roz violent.

In prima sa adaptare cinematografica, Gatsby-ul lui Redford fusese imbracat in costume si camasi semnate Ralph Lauren, ambasadorul mondial al stilului preppy. De aceasta data, producatorii au ales ca Brooks Brothers – o alta marca emblematica a stilului clasic american – sa fie cei care croiesc costumele lui di Caprio. (Se pare ca insusi Fitzgerald le-a fost client fidel.) In ambele ecranizari, silueta lui Gatsby ramane pe retina datorita costumelor trois-pieces imaculate (si perfect descrise in carte: crem cand o revede pe Daisy dupa 5 ani de absenta, bej-caramel cand este la volanul masinii galbene, roz pal in scena culminanta), a ploii de camasi matasoase si pastelate din dormitorul lui, a cravatelor cu motive paisley si detaliilor dandy (batistele de la buzunarul sacoului, butonii de manseta).

Analizata cu atentie, garderoba lui Gatsby nu este cea a unui gentleman, a unui barbat respectabil. Vestimentatia lui degaja o formidabila energie, cea a noii Americi, care apartine proaspetilor imbogatiti. In realitate, Jay este un self-made man in perpetua reprezentare actoriceasca. Pentru ca a vizitat Oxfordul in aceeasi perioada cu ducele de Windsor, putem banui ca a hotarat sa copieze manierele britanice, formalismul, stilul dandy. Gatsby are aceasta latura stridenta, parvenita, ostentativa, la limita vulgarului – costumele lui roz, sacourile cu dungi verticale colorate, manierismul afectat sunt dispretuite de cei din familiile cu traditie.

Garderoba lui Daisy reflecta inca moda si traditiile secolului XIX, spre deosebire de cea aleasa de sportiva si moderna ei prietena, Jordan Baker. Rochiile purtate de Carey Mulligan sunt facute din matase si muselina, din petale de organza si dantela frantuzeasca, acoperite de perle, cristale, broderii si pene. Stilul ei anglo-american, foarte „Edwardian summer” sunt simbolul statutului ei de femeie dintr-o epoca devenita anacronica. Destinul sau ii este la fel de simplu pe cat este ea de rudimentara: o  frumoasa fata din Sud, curtata de multi dar care a ales sa se casatoreasca cu un barbat instarit, iar acum traieste o dilema emotionala. Rochia purtata de Daisy in momentul intalnirii ei cu Gatsby este un subtitlu pentru scena de film: incarcata de perle si blanuri, Daisy este sclava statutului ei social si financiar, este prizoniera unei existente false, iar colierele din diamante o impiedica sa evadeze.

Opusa ei, Jordan este femeia noului secol: activa, cocheta, indrazneata, androgina, renuntand la atributele sale feminine. O vedem imbracata in pijamale de matase, salopete pentru plaja si pentru seara, fuste scurte, in vesminte croite pe linia corpului, in rochii care nu subliniaza nici bustul, nici talia. Daisy se supune destinului, in timp ce Jordan si-l cladeste pe al ei.

Deja e lucru stiut ca Miuccia Prada a creat 40 dintre costumele personajelor feminine care ocupa cel mai mult spatiu si timp pe ecran, de aceea nici nu voi insista pe asta. Mai putin cunoscut este ca toate rochiile sunt de fapt parte din colectii Prada si Miu Miu anterioare, din ultimii 10-15 ani, fiind acum transformate, ajustate ca lungime, adaptate ca materiale, broderii, cromatica.

Cat despre restul costumelor din film, de la cele ale lui Nick Carraway si Tom Buchanan, pana la cele purtate de Myrtle si Catherine Wilson sau de zecile de dansatoare de la party-urile orbitoare ale lui Gatsby, fiecare a fost creat cu gandul la cate un personaj. Nimic nu a fost ales intamplator, spunea Catherine Martin intr-un interviu: „pana si figurantii au o poveste, desi publicul nu o va descoperi niciodata, dar costumele le indica precis cine sunt si cum ar trebui sa se comporte”. Rochia rosie si dresurile cu port-jartier purtate de Myrtle, amanta lui Tom, ne sugereaza moravurile ei, dar sunt mai ales un contrast vizual cu personalitatea supusa si vesmintele diafane, palide ale sotiei acestuia.Aceeasi atentie la detalii a ajutat-o pe Catherine Martin sa descopere in arhivele Tiffany & Co – cei care au creat bijuteriile din film – desene stilizate cu motivul florii de margareta. In film, daca il priviti cu atentie, veti descoperi ca inelul lui Gatsby, cel de pe mana cu care incearca sa atinga luminita verde de pe malul opus al golfului, poarta relieful unei margarete.

Cat despre adevarata influenta a lui Gatsby, aceasta trece dincolo de intunericul salilor de cinema. Palais de Tokyo din Paris a gazduit pana acum cateva zile «No. 5 Culture Chanel», o expozitie de arta care a dezvaluit publicului legenda parfumului Chanel no.5, lansata in urma cu 92 de ani (pe 5 mai 1921). La Musée Marmottan, printre alte tablouri semnate Marie Laurencin, se gaseste un portret al lui Coco Chanel, din 1923, iar la Pinacoteca Parisului, atmosfera anilor ’20 apare in picturile Tamarei de Lempicka. O simtim in paginile Vogue dedicate costumelor de film, in colectia itineranta care se opreste in buticurile Prada din New York, Londra, Shanghai, Tokio, in relansarea parfumului cu efluvii orientale Habanita al casei Molinard si in campaniile publicitare pentru Shalimar, in lansarea unor colectii de bijuterii cu forme Art Deco la Tiffany, Mikimoto si Ben-Amun.

In sfarsit, pe podiumuri, rochiile in stil charleston defileaza deja de cateva sezoane, cu o feminitate demna de efervescenta unei fete flapper. Anul trecut, Gucci si Alberta Ferretti erau in avangarda. Marc Jacobs a pastrat paietele si glitter-ul pentru rochii furou, cu cordoane discrete. Peter Copping, la Nina Ricci, si-a imbracat cochetele in rochii cu franjuri din matase, iar Lydia Maurer de la Paco Rabanne a creat cateva modele de rochii ultra-sugestive, à la garçonne. Pana si Maison Martin Margiela a dezvaluit, in colectia sa Artisanale, o piesa unica: fuziune intre un trench si o autentica rochie din anii ’20, brodata si restaurata.

Inscrie-te la newsletterul nostru si vei fi prima care primeste idei de tinute si recomandari de shopping, afla despre concursurile cu premii si citeste articolele de pe Style Diary!