Dungile bretone: de cand sunt un simbol politic?

Imaginati-va urmatorul pictorial.

Domnul Daniel Constantin Barbu, actualul ministru al Culturii, impreuna sau fara doamna Maria Grapini, ministru pentru IMM-uri, mediu de afaceri si turism, pozand pentru coperta Forbes sau Biz, imbracati in costum popular romanesc (o camasa cu itari si cojocel sau o ie cu fusta, fota si brau), promovand astfel cultura, industria locala si turismul national.

Sigur, nu-i puteti vizualiza (desi presupun ca cineva ar comenta „stai asa, doamna Udrea a purtat la un moment dat ie!”). Cu toate astea, un alt politician – francez -, Arnaud Montebourg, a carui titulatura oficiala este Ministre du Redressement Productif (adica Ministru al Reinoirii Industriale) a facut un gest similar, pozand pentru coperta publicatiei Le Parisien imbracat in echivalentul cliseistic al vestimentatiei tipic frantuzesti. Monsieur Montebourg s-a pozat imbracat intr-un tricou Armor.Lux cu dungi bretone.

In editorialul care insotea pictorialul, Montebourg mai purta alte cateva produse recunoscute ca facand parte din patrimoniul cultural-stilistic al Frantei: o pereche de pantofi Caulaincourt, o camasa Bérengère Claire, un ceas Michel Herbelin. (A refuzat totusi sa poarte un tricou Lacoste sau un papion, pe motiv ca nu sunt stilul lui.) Scopul declarat al articolului si al gestului lui Montebourg a fost clar: se dorea a fi o declaratie despre starea industriei nationale, despre calitatea produselor „made in France”, dar mai ales o incurajare a publicului sa cumpere marfa 100% frantuzeasca.

La doua zile dupa aparitia revistei, intentia ministrului francez era ironizata, comentata si mai ales criticata. De fapt, nu gestul de patriotism economic ii era criticat, cat mai ales alegerea brandurilor.

Astfel, desi tricoul cu dungi marinaresti continua sa fie propriu-zis produs in Franta, Armor.Lux si-a mutat majoritatea centrelor de productie in Europa de Est (Romania si Bulgaria) si in Magreb, unde fabrica uniformele pentru Posta Franceza, politia nationala si RATP (Regia Autonoma de Transporturi Pariziene).

Ceasul, un element semnificativ al statutului social al unui barbat, a fost si el victima comentariilor negative. Purtat la mana lui dreapta si in valoare de aproape 800 de euro, acel model Michel Herbelin are mecanismul intern produs de manufacturierul elvetian Ronda, la fel si cadranul din safir si acele. Se pare ca nici cutia, balansierul si arcurile nu sunt din Hexagon…

Adevarul este ca industria franceza nu poate rezista fara exporturi, mai ales cele vestimentare, care s-au ridicat la 7.2 miliarde de euro in 2011. Armor.Lux, Petit Bateau, Saint James si Orcival sunt patru dintre brandurile frantuzesti care domina piata din Hexagon si din afara lui pe segmentul de „vestimentatie de inspiratie nautica”.

Inca o data presupun ca, desi tricoul purtat de Montebourg este al unui brand frantuzesc si cat se poate de „made in France”, s-a considerat ca stylingul copertii si a pictorialului nu ar trebui sa se rezume doar la ceea ce este autentic frantuzesc. In schimb, vizualurile create transmit mai curand „coduri” a ceea ce este perceput ca fiind frantuzesc in afara granitelor Frantei, si mai putin ceea ce imbraca sau prefera cu adevarat francezii get-beget.

La marinière, tricoul cu dungi orizontale albastre, a intrat recent in garderoba franceza. Initial, in perioada anilor 1860, facea parte din uniforma oficiala a marinarilor francezi stationati in Bretania, iar tricoul numara exact 21 de dungi orizontale, cate una pentru fiecare dintre victoriile lui Napoleon. In 1917, vazandu-l purtat de pescari, Coco Chanel il popularizeaza si il introduce intr-o colectie creata la Deauville, pe coasta Normandiei.

In anii’ 30 il poarta Picasso si Jean Cocteau, prin anii ’60 Jean Seberg si Brigitte Bardot, Audrey Hepburn si Kim Novak. Yves Saint Laurent si, prin anii ’80 Jean Paul Gaultier, il reintroduc in moda.

Moda este una dintre puterile Frantei, iar jerseul cu dungi marinaresti a devenit un simbol al spiritului si stilului francez. Nici un pictorial cu tema galica nu este complet fara un astfel de tricou, iar o coperta aniversara a revistei Time l-a folosit pentru a ilustra o editie dedicata mortii culturii franceze.

Tricoul cu dungi bretone se prezinta bine si prinde la public pentru ca „vinde” stilul de viata si romantismul frantuzesc, atat de gustat de straini. Montebourg nu poarta un simplu tricou cu dungi, poarta o emblema pe care o recunosc milioane de turisti care viziteaza Parisul, in cautarea bistrourilor intime, a conversatiilor filosofice in fata unei „tasse au cafe au lait”, a gestului nonsalant de a fuma „une cigarette” in public, a cochetariei, amorului liber, sansonetelor. Montebourg poarta o piesa vestimentara a carei aparitie – ignorand inerentele modificari de croiala, linie, culoare – ramane imortalizata pe o plaja din Deauville, in anii ’20.

Desi este un cliseu cultural si nu face parte din costumul populat frantuzesc, am senzatia ca tricoul cu dungi bretone este mai „etnic” decat noile ii romanesti, deja banalizate, devalorizate, vulgarizate.

Voi ce parere aveti?

Inscrie-te la newsletterul nostru si vei fi prima care primeste idei de tinute si recomandari de shopping, afla despre concursurile cu premii si citeste articolele de pe Style Diary!

Surse foto: leparisien.fr