The Little Black Dress: concurs Style Diary si Books Express
Spui rochie neagra, spui Coco Chanel si anul 1926.
Spui rochie neagra, spui Audrey Hepburn in Givenchy, rontaind un croissant in fata la Tiffany.
Spui rochie neagra, spui Marilyn Monroe in rochia mulata din Jungla de Asfalt, Anita Eckberg si decolteul ei voluptuos ancorat in corsetul rochiei negre din La Dolce Vita, Liz Hurley si acele de siguranta de pe rochia Versace…
Rochia neagra este curtata de toate femeile, anonime sau celebre. Este universal prezenta in toate garderobele. Transcede varste, siluete, stiluri, longitudini si latitudini, mode si tendinte.
Nu a fost „inventata” de Mademoiselle Chanel – asta ar trebui sa va fie clar: ea doar a reinterpretat-o in cheie moderna pentru femeia anilor ’20 si a introdus-o in garderoba de zi a doamnelor acelor timpuri. Rochia neagra exista cu mult inainte. La sfarsit de secol XIX era purtata ca rochie de seara (din catifea sau satin) la soiree-urile simandicoase din Viena, Paris sau New York. Apare imortalizata si in tablourile vremii: Madame X, semnat de John Sargeant Singer.
Este o simpla piesa vestimentara si, cu toate astea, transmite atat de multe mesaje, capata forme nesfarsit de variate. Acesta e motivul pentru care a aparut cartea de fata, Little Black Dress: un minunat volum de fotografii, conceput original ca paralela la expozitia cu acelasi nume, curata de Andre Leon Talley.
Impartita in 6 capitole – Iconic, Red Carpet, Crisp Elegance, Inspiration, Gala Moment, Fast Forward -, cartea este surprinzatoare. Desi nu sunt prezentate cronologic, rochiile selectate iti taie rasuflarea: te invata sa privesti cu atentie texturi, straluciri, reliefari, transparente; iti atrag atentia asupra sculpturalitatii si volumelor; iti demonstreaza ca simplitatea si austeritatea cromatica nu inseamna refuz al creativitatii sau frivolitatii, ci din contra… In sfarsit, este suprinzatoare prin includerea creatiilor unor designeri din noua generatie: Cushnie et Ochs, Proenza Schouler, Prabal Gurung, Joseph Altuzzara, Uliana Sergheienko.
Andre Leon Talley scrie, in eseul pe care il semneaza in introducerea cartii, ca si-a imaginat un bal intr-un palazzo venetian, in care doamne imbracate doar in rochii negre sorb pahare de sampanie, in timp ce asteapta sa fie invitate la vals.
Contextul imaginar a fost unul din criteriile de selectie ale rochiilor: romantice, invaluite in cascade de voal, tafta si tulle, cum sunt cele Vera Wang si Oscar de la Renta; cu adevarat iconice si istorice, cum este Delphos, din 1907, semnata Mario Fortuny; hiper-moderne si neconventionale – cu fermoare, din neopren, latex, vinilin sau lame sintetic – ca cele create de Diane von Furstenberg, Azzedine Alaia sau Prabal Gurung; clasice si luxoase ca cele de la Roland Mouret, Yves Saint Laurent, Carolina Herrera si Ralph Lauren, minimaliste la Raf Simmons si Stella McCartney…
Este un album creat pentru delectarea privirii, facut sa fie parcurs cu lentoare, fara asteptarea de a avea o revelatie sau a afla lucruri noi din istoria modei. Ai nevoie de timp sa studiezi detaliile fotografiilor (nu cred ca am intalnit o alta carte mai potrivita fotografiei alb-negru!), sa te amuzi cu citatele mai mult sau mai putin inspirate, presarate printre fotografii (Marc Jacobs, surorile Mulleavy, Diane von Furstenberg sunt cativa dintre cei care impartasesc ganduri despre rochia neagra), sa parcurgi scurtele povestiri despre femeile care au purtat realmente aceste rochii.
Lasand rochiile deoparte, sa nu uitam ca acesta e un concurs! Ca de fiecare data, cartea este oferita cu generozitate, zambete si (mai ales) stil de catre fetele de la Books-Express.ro, iata care sunt pasii pe care trebuie sa ii urmati pentru a castiga „The Little Black Dress” (daca ati mai participat la concursurile BE, deja stiti!)
1. Dati like noii mele pagini de Facebook.
2. Imprieteniti-va cu Books-Express.ro si Film-Express.ro pe Facebook. Intrati pe site (www.Books-Express.ro), in oricare dintre sectiuni (de preferat in Lifestyle/ Stil personal/ Moda, dar puteti alege oricare alta categorie).
3. Alegeti o carte care va atrage. Dati-i un “like & share“ (adica partajati linkul pe pagina voastra de facebook).
4. Dupa “like” & “share”, reveniti pe StyleDiary.ro, in sectiunea de comentarii a acestui concurs si lasati-mi numele si linkul cartii care v-a placut, impreuna cu id-ul vostru de facebook (obligatoriu), prenumele, numele de familie (sau initiala!) si o adresa de email functionala.
4B. Daca nu aveti cont de facebook, treceti linkul paginii cartii in sectiunea de comentarii a acestui concurs, impreuna cu numele vostru si o adresa de email.
5. Daca va simtiti bune si generoase, trimiteti linkul concursului catre prietenele si colegele voastre (prin email, pe un blog, pe facebook, twitter etc).
Concursul se desfasoara in perioada luni, 23 – duminica, 29 septembrie inclusiv, castigatoarea va fi aleasa prin random.org si va anuntata oficial (pe blog, facebook si email) a doua zi, luni, 30 septembrie.
Voi considera drept o singura intrare comentariile/ linkurile venite de pe acelasi IP, chiar daca trimise sub identitati diferite.
Mi-ar placea sa stiu ca, cea care va castiga cartea, se va imbraca intr-o fabuloasa rochie neagra atunci cand o va rasfoi 🙂 Va tin pumnii!
Later edit: cu o intarziere de 24 de ore si cu scuze de rigoare, anunt castigatoarea prea-frumoasei carti despre prea-frumoase rochii negre. „Little Black Dress” isi ocupa locul in biblioteca Elianei Adam, numarul 31! Felicitari, Eli! Astept o fotografie cu rochia neagra preferata si cu tine citind cartea 😉
Inscrie-te la newsletterul nostru si vei fi prima care primeste idei de tinute si recomandari de shopping, afla despre concursurile cu premii si citeste articolele de pe Style Diary!
Surse fotografii: nymag.com; nytimes.com; into-the-fashion.com, tumblr.com