Lectura de sambata dimineata

5 saptamani. Atat a mai ramas pana la finalul acestui an. M-am uitat in calendar zilele trecute, dupa ce asistasem la un program de coaching despre motivare, obiective si iesirea din zona de confort. Din multele lucruri pe care le-am aflat pe parcursul workshopului, o perspectiva a rezonat profund cu mine.

Se vorbea despre obiective, despre timpul pe care ni-l dam si despre pretexte.  Pana in momentul de fata (azi, maine), poate am realizat ce ne-am propus pentru 2013 – sau poate nu. Indiferent de asta, altceva e mai important: mai sunt 5 saptamani, mai mult decat suficiente, pentru a transforma sfarsitul de an intr-unul spectaculos, intr-o perioada despre care putem spune „da, am facut ceva!”, intr-o luna in care initiem o schimbare in bine, astfel incat sa incepem 2014 cu o senzatie de incredibil despre propria persoana. Tot ce e nevoie este sa ne concentram pe UN SINGUR lucru pe care sa il realizam, in loc de a ne disipa energiile in zeci de directii: sa spunem „nu” atunci cand e cazul, sa avem un regim nou de viata, sa ne hotaram ca ne mutam sau ne dam demisia, sa rupem o relatie sau sa reinnodam alta, chiar sa invatam sa ne imbracam mai frumos (pentru asta va invit la cursul de stil de weekendul urmator!)… Mi-a adus aminte de un citat din George Elliot: „It’s never too late to be what you might have been.”

Mai aveti 5 saptamani in care puteti face ceva pentru voi. Uitati-va repede pe lista de rezolutii scrisa in ianuarie si vedeti ce a ramas nebifat, ce mai este de actualitate, ce necesita perseverenta… Cum stati? Ati descoperit ce ar fi acel ONE THING pe care ati vrea sa il realizati pana la final de an, pentru voi personal? Inca aveti timp sa il faceti.

In alta ordine de idei, va invit aici. O sa cititi despre o aplicatie amuzanta dezvoltata de Colgate Romania, care va indruma sa va descoperiti propria amprenta stilistica. Fac parte din acel proiect impreuna cu inca 3 bloggerite si, la final (adica pe 8 decembrie), cea mai activa dintre participantele la quiz-ul de stil va castiga o garderoba de 2,000 de euro – cadou care definitely o va face sa zambeasca larg si luminos!

Iar acum, inainte sa fug la penultimul Style Conversations al acestui an, va las sa cititi…

Carlyne Cerf de Dudzeele – “Trends? Pfft. They mean nothing to Carlyne Cerf de Dudzeele. She prefers the staying power of a Chanel jacket, an Hermès Birkin bag and jeans.” In NY Times.

Etsy’s industrial Revolution – “Etsy’s latest move is entirely in line with the history of handmade goods, a history that is more complicated than the simple term ‘handmade’ implies. The artisans have run head-on into the problem that led to the Industrial Revolution: Making things by hand is slow.” In NY Times.

Dare to wear statement rings – When did wearing a ring on the right hand become popular? We trace the history and find a cocktail of riches” In Wall Street Journal.

A label isn’t enough – “Like the Chinese economy itself, the country’s luxury goods sector has matured. What matters now is style—and it matters a whole lot more than you might think.” In The Financialist.

Isabel Marrant for H&M: a step down, no Karl Lagerfeld“In some eyes – mine at, least – Marant is a step down next to the other talents H&M have tapped. Rei Kawakubo’s Comme des Garçons and Maison Martin Margiela changed the course of contemporary fashion, questioning postmodern notions of luxury.” In The Independent.
The return of the fashion logo – „As „logo fatigue” spread, it eventually seeped into formerly logo-loving (and luxury-label-boosting) parts of the world, like China. Consequently, companies like Gucci and Louis Vuitton adopted a more understated approach for those regions, marking bags subtly—and forget about brand-bearing clothes.” In Wall Street Journal.
Chanel, self-appointed guardian of Paris”s artisan workshops – “When fashion’s Old World specialty ateliers were on the verge of extinction, Chanel came to the rescue. Now it’s ushering them into the future.” In NY Times.
Jennifer Hyman: an investor’s passion is critical – “An investor’s genuine passion for your brand and belief in you is absolutely critical to your success. So, care less about who has a big name, and care more about who you want to be sitting next to 10 years from now.” In Wall Street Journal
Irina Markovits

Sunt creator de imagine, consultant de stil, jurnalist de moda si personal shopper. In ADN-ul meu se amesteca rafturile de carti cu umerasele de haine: asta e motivul pentru care biroul imi e plin de carti, reviste, haine colorate si pantofi splendizi. Prin Style Diary si munca de stilist personal transmit femeilor doua principii in care cred: stilul - la fel ca mersul pe bicicleta sau pe tocuri - este o aptitudine care se invata, prin exercitiu, cu perseverenta si urmand cateva reguli logice si de bun-simt, iar a te sti frumoasa si cu stil nu au nimic de-a face cu tendintele, cifrele de pe cantar sau din buletin, cantitatea hainelor din dulap sau pretul. Mai cred in puterea de transformare a hainelor si, mai presus de orice, ca o femeie frumoasa este neaparat educata, inteligenta si cu un interior bogat.

Postari asemanatoare

6 comentarii la acest post

  1. 1
    Maia says:

    Buna. Ne poti spune la ce curs ai fost? unde /cine l-a tinut?
    Multumesc mult!

  2. 2

    Multumesc pentru recomandari! Pot sa spun ca cel mai mult mi-a placut articolul despre inelele statement! Foarte interesant ce are de spus inelul de pe mana dreapta :).

  3. 3
    Ioana says:

    Buna, Irina, am descoperit site-ul tau de catava vreme si este o delectare intr-adevar simbata dimineata sa ii ‘rasfoiesc’ paginile. Ma incanta articolele tale care cuprind nu numai tendinte in moda, lectii utile de stil, dar si informatii interesante despre evolutia modei si practice despre organizarea garderobei, bugetul de shopping, cum sa facem shopping, si cate si mai cate. O savoare adevarata, ce se completeaza perfect cu aroma cafelei de simbata dimineata.
    Astfel, rasfoind paginile site-ului am dat peste un articol despre A.T. Stewart – initiatorul marilor magazine retail, pe care insa acum nu il mai gasesc…ai putea sa ma indrumi catre acest articol te rog? Doresc f mult sa il recitesc, mi s-a parut fascinant. A, si o intrebare: am unde vedea datele cronologice ale diverselor articole? Eu sint new domeniul de interes al modei si nu as vrea sa confund tendintele anilor trecuti cu cele de anul asta…

  4. 4
    Ioana says:

    Multumesc pt raspuns! Exact acesta este articolul, foarte interesant. 🙂 zimbeam ca e ‘doar’ jumatate de secol diferenta intre cei doi, si un ocean. I must definetly stay tuned.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.