Oglinda, oglinjoara…

Stiu ce faceti cand va priviti in oglinda. Va ingrijorati din cauza unui cos, va strambati din cauza micilor riduri aparute la coltul ochilor sau intre sprancene, va numarati pistruii, va imaginati cum ati arata fara cearcane.

Sub o forma sau alta, toate suntem in cautarea retetei care sa ne ofere tinerete fara batranete: tratamente mai mult sau mai putin invazive, hidratare optima si somn de minimum 8 ore, gimnastica faciala, creme cu formule inovatoare care promit regenerare celulara, seruri care se bazeaza pe glycobiologie sau pe celule stem…

Personal, eu cred ca este in ordinea naturala a lucrurilor sa imbatranim – frumos, cu gratie, cu eleganta, natural si cat mai autentic.  Am mai scris mai demult ca ridurile meleputine, e drept – nu ma preocupa, nu au fost si nu vor fi prea curand centrul vietii mele, nu ma intristeaza existenta lor. Din contra, mi se pare ca imi confera expresivitate, sunt o semnatura in locul zambetelor, incruntarilor, mirarilor. Nu mi-ar placea o fizionomie de plastic, photoshopata, atat de intinsa incat cineva ar putea crede ca sta sa plezneasca – dar nici nu vreau sa mint, ador sa mi se faca complimente!

Uneori curiozitatea feminina ma impinge sa spun „da”, sa accept invitatii care imi suscita interesul. Asa se face ca de curand am primit spre testare o crema nou-lansata, a carei promisiune parea neobisnuita: efect vizibil de lifting dupa doar 7 minute, si nu dupa o luna sau 6 saptamani de utilizare, cum se intampla de obicei.

Initial, am presupus ca Athena 7 Minute Lift de la Adonia Organics este o crema hidratanta anti-rid, cu efect de filler si/ sau lifting, al carei succes consta in folosirea celor 12 uleiuri organice listate pe cutie.

In realitate, pare sa fie un produs foarte original. Imaginati-va un produs de infrumusetare al carui aspect seamana mai curand cu un gel concentrat, dens si mai putin cu o crema onctuoasa obisnuita. Cutia primita includea si un scurt ghid de utilizare: ce cantitate ar trebui folosita, cum intinzi produsul (cu o pensula din kit, nu cu degetele!) si ce faci dupa ce il aplici.

Pensula (similara celor pentru aplicarea fondului de ten) este folosita umezita, pentru ca sa poti intinde o cantitate infima, controlata, de produs pe zonele in care exista riduri (colturile ochilor, comisura buzelor, intre sprancene, pe gat, pe decolteu) sau acolo unde pielea pare mai lasata. Instructiunile recomanda ca apoi, timp de 7 minute, sa nu iti modifici mimica fetei. Cu alte cuvinte, cateva minute sa nu te incrunti, sa nu vorbesti, sa nu te rujezi…

Marturisesc ca prima aplicare s-a soldat cu esec. Am folosit prea mult produs. Pe langa ca imi simteam tenul prea intins ca sa mai fie confortabil, in oglinda am observat stratul de produs care nu intrase in piele, niste dungi albe ca de creta. M-am demachiat urgent si am reinceput.

Rezultatul celei de-a doua aplicari a fost absolut uimitor. Am dozat perfect produsul, l-am intins, am asteptat cele 7 minute obligatorii. Apoi, in sfarsit, testul cu oglinda. „Oglinda, oglinjoara, cine are tenul cel mai neted din tara?”, as fi intrebat daca eram Regina.

Ridurile fine dintre sprancene: invizibile. Cele putin mai pronuntate de pe frunte: abia se mai vedeau. Singurul rid de pe gat: disparut.

Toate bune si frumoase, eu foarte fericita pe moment (si in urmatoarele ore, m-am verificat in oglinda de-a lungul zilei si efectul a ramas neschimbat, cel putin pana ajunsesem la ora de sport), asa ca mi-am pus urmatoarea intrebare logica: „E clar un produs care functioneaza pe termen scurt; exista si rezultate pe termen lung?”

Se pare ca da. Din recenziile pe care le-am citit, Athena 7 Minutes Lift poate fi folosita in locul cremei obisnuite de zi inainte de machiaj (dar si dupa, ca un post-primer, daca exista asa ceva!). Rezultatele sunt din ce in ce mai spectaculoase dupa 30, 60 si 90 de zile. Unele dintre ingrediente contin antioxidanti, altele stimuleaza productia de colagen iar cele 12 uleiuri folosite sunt organice si au efect anti-imbatranire.

Imi voi inlocui crema mea hidratanta, zilnica, cu cea de la Adonia Organics? Inca nu, dar o pastrez drept tratament special pentru zilele interminabile, pentru momentele in care stiu ca voi fi fotografiata sau pentru serile cand voi purta un machiaj complet si imi doresc un ten impecabil, numai bun de HD.

PS: Crema in sine nu este organica, principalul ingredient activ este acetil hexapeptid-3, nu as vrea sa transmit o informatie incorecta.

Inscrie-te la newsletterul nostru si vei fi prima care primeste idei de tinute si recomandari de shopping, afla despre concursurile cu premii si citeste articolele de pe Style Diary!

Sursa foto: adoniaorganics.ro

Irina Markovits

Sunt creator de imagine, consultant de stil, jurnalist de moda si personal shopper. In ADN-ul meu se amesteca rafturile de carti cu umerasele de haine: asta e motivul pentru care biroul imi e plin de carti, reviste, haine colorate si pantofi splendizi. Prin Style Diary si munca de stilist personal transmit femeilor doua principii in care cred: stilul - la fel ca mersul pe bicicleta sau pe tocuri - este o aptitudine care se invata, prin exercitiu, cu perseverenta si urmand cateva reguli logice si de bun-simt, iar a te sti frumoasa si cu stil nu au nimic de-a face cu tendintele, cifrele de pe cantar sau din buletin, cantitatea hainelor din dulap sau pretul. Mai cred in puterea de transformare a hainelor si, mai presus de orice, ca o femeie frumoasa este neaparat educata, inteligenta si cu un interior bogat.

Postari asemanatoare

Comentarii despre acest post

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.