Stilul, geanta si negocierea
Printre multele lucruri la care nu ma pricep – dansat tango, construit castele de nisip, facut ciorba si sarmale, suportat greselile de gramatica, facut conversatie de complezenta -, negocierea e punctul meu slab. Talent zero (but I’m working on it…).
Sau cel putin asa credeam pana nu demult. Pentru mine, talentul unui negociator insemna gasirea unui numitor comun in dialogul cu celalalt, plus un dram de agresivitate discret manevrata in discutie, astfel incat la final cei doi parteneri sa fie multumiti de rezultat dar numai unul dintre cei doi sa aiba un mic avantaj suplimentar. Ca sa nu mai spun ca „negocierea” o vedeam legata doar de contracte, finante si cuplu. Anyway, I was wrong. Am descoperit ca lucrurile nu stau deloc asa…
De curand ascultam o inregistrare cu Heidi Roizen, facuta in cadrul unei conferinte pentru Berkeley Haas School of Business Women de la UC. Printre sfaturile despre networking, gandire de business, cariera samd, pe la minutul 33, Heidi face o analogie simpatica: intre o noua perspectiva asupra strategiilor de negociere si cum ne-am putea alege o geanta.
Unul din principiile dupa care se ghideaza Roizen spune ca „negocierea este procesul de descoperire a intersectiei maximale intre nevoi reciproce”.
Ideea ei este ca succesul nu este o chestiune finita, materiala, iar in lume e „suficienta placinta cat sa ajunga pentru toata lumea”. Daca stii si explici clar ce este important pentru tine intr-o negociere si, in paralel, intelegi ce este important pentru partenerul de discutie, aveti sansa nu doar sa gasiti mai multe solutii reciproc avantajoase, ci chiar solutii mai bune la care nu v-ati fi gandit initial. „E posibil sa am la dispozitie mai multe variante si solutii potrivite tie”, spune ea in interviu, „dar daca nu imi prezinti lucrurile astfel incat sa-mi pot folosi creativitatea pentru a-ti solutiona problema, atunci nu ajungem prea departe.”
Iata si paralela dintre negociere si alegerea gentii, care pe mine m-a facut sa ma gandesc la felul in care unele femei isi negociaza procesul stilului personal, la cat de receptive (sau obtuze) sunt altele la recomandarile unui stilist, la cat de mult se cramponeaza de ceea ce cred ele ca li se potriveste si ar putea imbraca.
„Daca intrati intr-un magazin cu gandul ca aveti nevoie de o geanta maro, iar in magazin nu este expusa nici o geanta maro, in mod sigur nu veti pleca de acolo cu o geanta maro. Daca intrati in acelasi magazin si ganditi „hmm, nu e nici o geanta maro expusa, dar ce-ar fi sa o intreb pe vanzatoare?”, e posibil ca raspunsul sa fie „nu avem in acest magazin, dar v-o putem comanda din altul!”, ceea ce reprezinta un alt nivel de solutionare a problemei tale, intr-un mod la care nu te-ai fi gandit initial. Insa daca intri in acelasi magazin cu rochia la care incerci sa asortezi geanta si spui vanzatoarei: „asta e rochia pe care o voi purta, ce geanta crezi ca i s-ar potrivi?”, e posibil ca vanzatoarea sa iti spuna „avem o geanta turcoaz care s-ar potrivi de minune cu rochia dumneavoastra!”, iar tu sa reactionezi cu un „wow, nu m-as fi gandit niciodata la o astfel de combinatie!”
Inainte sa inchei postul de azi: analogia nu are legatura cu vanzatoarele ,si spun asta anticipand posibile comentarii de tipul „vanzatoarele de la noi nu ti-ar recomanda nimic, nu au ochiul format si se poarta ca si cum le deranjezi…”
Eu, personal, am facut legatura intre aceasta analogie si incapatanarea (sau poate teama?) cu care unele femei refuza sa incerce croieli noi sau combinatii cromatice diferite, sau hotararea cu care altele pleaca la shopping in cautarea unei anumite tinute fara sa lase posibilitatea unui plan de rezerva, a unei alternative… Mergand un pas mai departe, situatia descrisa de Heidi Roizen presupune sa ai incredere in celalalt, nu-i asa?
Voi cum stati cu talentele de negociator? Cand le puneti in aplicare: la munca, in cuplu, la cumparaturi? Credeti in situatiile win-win, sau unul trebuie sa piarda? Ce parere aveti despre analogia de mai sus?
Fotografii: pinterest.com
Inscrie-te la newsletterul nostru si vei fi prima care primeste idei de tinute si recomandari de shopping, afla despre concursurile cu premii si citeste articolele de pe Style Diary!
interesant articol, imi place cum scrii. o singura observatie as avea, in legatura cu stilul tau: te-am vazut de cateva ori prin Bucuresti si pari atat de neingrijita! la jobul tau mai ales, nu se preteaza. Nu zice nimeni sa te machiezi cu 7 tone, dar un rimel si un fdt te ajuta sa arati impecabil. Nu mai spun de parul fara nicio forma, culoare..
Cati, nici nu stiu ce sa iti raspund la acest comentariu… Jobul meu nu presupune sa fiu vedeta si nici sa am in spatele meu permanent o echipa de make-up si hair-stylist. La fel ca o femeie normala, imi permit sa am zile cand ies din casa cum vreau eu, nu cum se asteapta lumea sa arat – tu cum arati intr-o zi obisnuita, cand iesi sa cumperi de mancare sau la o cafea? Cat despre par, hmmm acolo cred ca chiar m-ai confundat 🙂 Sau poate m-ai vazut cand plecam de la sala? In alta ordine de idei, ma bucur ca iti place cum scriu si ce scriu – dar ce legatura are asta cu asteptarile tale despre cum arata un stilist?
tocmai ca nu am spus ca trebuie o echipa in spate, serios? pentru un fond de ten si rimel nu iti trebuie armata dupa tine. Si nu era de la gym, am vazut-o intr-un centru comercial.
Ca stilist, felul in care te afisezi spune multe despre tine, asta e legatura. Repet, nu trebuie sa fii extra aranjata, dar o tunsoare care sa te avantajeze schimba total! si in pozele pe facebook se vede parul neingrijit, nu te supara.
@Cati: la faza cu parul ma supar. Parul meu este ondulat natural si il coafez saptamanal – nu il incarc cu tone de fixativ, nu il tapez, nu este tuns ca o „casca” si nici intins cu placa, iar daca te astepti la perfectiune in poze sau in realitate, sorry, nu folosesc photoshop ca multe alte persoane. As vrea sa incheiem tema politicos, repetand ca, indiferent de job, am dreptul sa am zile cand machiajul este minim sau inexistent (sunt asa numitele „off days”) si e regretabil ca faci legatura intre calitatea muncii mele si zilele exceptionale, cand arat mai putin bine decat te-ai astepta de la un stilist (asteptand de fapt ca cineva sa arate permanent ca scos din cutie e nerezonabil).
@cati: In cazul in care persoana vazuta pe strada era chiar Irina, in mod sigur era dupa ora de gym, cind orice om normal isi permite sa adopte o imagine „homeless chic”.
Care este reperul tau de îngrijire, Cati? Eu cred ca trebuie sa pastram putina naturalete pentru a nu arata ca o femeie de plastic. Uneori aceasta doza de naturalete poate părea pentru unele neglijenta (spun unele si nu unii pentru ca bărbații o admira, cel puțin cei mai puțin superficiali, insa femeile care fac eforturi mari sa se apropie cat mai mult de imaginea de coperta photoshopata sunt „socate” de orice mică imperfectiune). Hai sa ne revenim cu picioarele pe pământ, doamnelor! Vreți sa aratam toate la fel? Păr tip casca, botox, silicoane, fond de ten, exces de rimel si geanta inspiratie Birkin?
Ah, cat despre articol, win-win e întotdeauna varianta optima in orice negociere. Dacă nu, e hit and run, ceea ce nu poate duce la o relație de durata, nici o relație de bussiness, nici una de prietenie sau chiar una sentimentala. Vreau sa ca spun ceva si despre vanzatoarele care nu știu sa recomande un produs într-un mod profesionist si argumentat. Dacă îți place un magazin, ar trebui sa nu lași lucrurile așa . Poți cere vanzatoarei sa se documenteze, poți sugera conducerii discret sa o instruiasca sau sa o schimbe, poți protesta cumparand online (ea nu-si mai primește comisionul in felul asta), dacă avem asteptari de la cei din jur trebuie sa participam la schimbare, nu sa aratam cu degetul. Multi vanzatori sunt blazati pentru ca nu știu ce asteptari avem de la ei.