Investeste in tine, in stilul tau

Banii sunt o chestiune ciudata. Fiecare dintre noi avem un alt gen de relatie cu banii. Uneori, e usor (prea usor!) sa ii cheltuim pe anumite lucruri, iar pe altele ni se pare imposibil, ridicol, aberant. Cu cat mai greu castigam banii, cu atat mai dificil parca ne e sa ii aruncam pe fereastra.

Culmea e, am descoperit, ca deseori refuzam sau amanam sa platim ceea ce ar putea fi o investitie pe termen lung. Spun „culmea” pentru ca e paradoxal: unele dintre acele lucruri ne-ar putea ajuta sa recuperam investitia initiala.

De pilda vestimentatia. Pentru mine, a cumpara haine e usor. De ce? Pentru ca lucrez in domeniu, mi-am format ochiul, stiu cum sa incalc regulile de stilism pentru a le intoarce in favoarea mea si, nu in ultimul rand, pentru ca teoretic nu am nevoie sa adaug chestii esentiale garderobei mele. Dar eu nu sunt norma – lucrez, visez si respir moda. Insa o mare pare a populatiei feminine – sau, cel putin, partea cu care ma intersectezĀ eu – intampina dificultati in a-si cumpara haine.

Nu ma refer la dificultatile legate de croieli, masuri, calitatea materialelor. Vorbesc despre dificultatea de a intelege ce inseamna „a investi in imagine si garderoba”. Motivele sunt diverse:

Shoppingul le produce frustrari sau nu resimt shoppingul drept o activitate placuta
Traiesc cu senzatia ca nu merita haine noi sau frumoase
Gandul de a proba sau cumpara haine le induce o stare de anxietate
Vor o solutie de moment („fa-mi tu repede o tinuta, nu am nevoie sa inteleg ce si cum ar trebui asortat!”)
Se gandesc ca prezenta personala, imaginea, stilul sunt chestiuni frivole, nu merita nici un fel de cheltuiala
Pur si simplu, nu vor sa dea bani pe imbracaminte

Am lucrat deseori cu cliente carora am reusit sa le schimb perspectiva. Rezultatele sunt uimitoare! Si nu, nu e vorba ca femeile respective devin shopaholice sau fashioniste. Dar ele invata ce inseamna discernamant si educatie stilistica: la shopping fac diferenta intre ce le atrage privirea si ce li se potriveste cu adevarat, isi pun cunostintele in aplicare pe intreaga lor garderoba (nu doar purtand 5 tinute preferate si rulate la nesfarsit), testeaza outfituri la care nu s-ar gandit cu 3 luni in urma, capata siguranta pe masura ce ies din propria zona de confort.

Pe termen lung, ele creaza un cerc virtuos: stiu sa cumpere si sa poarte ce le avantajeaza, sunt fericite cu felul in care arata, aceasta stare de bine si dezinvoltura se transmite catre exterior, cei din jur observa, simt si le complimenteaza, iar complimentele nu fac decat sa accentueze starea de bine, de incredere, care apoiĀ se rasfrange in orice alta activitate, atitudine, reactie a acestor femei… De fapt, cred ca aceste femei realizeaza cata posibilitate de frumusete exista in ele, fara a fi exprimata.

De unde stiu ca asa se intampla? Multe dintre aceste femei mi-au spus sau scris, iar in multe alte cazuri am observat eu progresul, evolutia, rafinarea. Pe cateva dintre ele, vestimentatia le-a ajutat sa se acomodeze mai usor la un job, dupa ani de stat acasa si crescut copii. Uneia, schimbarea de garderoba i-a dat impulsul, elanul si curajul de a-si lansa propriul business. Pe altele, hainele le-au ajutat sa fie observate – la propriu, pozitiv – la locul de munca, sa fie ele insele, mai libere si mai senzuale, in relatiile cu sexul opus, sa se simta mai feminine indiferent de numarul de kilograme.

Spuneti-mi, cand a fost ultima oara ca ati investit in voi? In garderoba si stilul vostru? Ce va opreste sa o faceti?

Fotografii: pinterest.com

P.S: in caz ca va ganditi sa investiti in educatia voastra stilistica si vestimentara, puteti incepe cu Style Masterclass, just sayin’…:-)Am deschis lista de inscrieri pentru urmatoarea editie, imi puteti scrie, ca de obicei, la inscrieri(at)imagematters(punct)ro.

Inscrie-te la newsletterul nostru si vei fi prima care primeste idei de tinute si recomandari de shopping, afla despre concursurile cu premii si citeste articolele de pe Style Diary!

Irina Markovits

Sunt creator de imagine, consultant de stil, jurnalist de moda si personal shopper. In ADN-ul meu se amesteca rafturile de carti cu umerasele de haine: asta e motivul pentru care biroul imi e plin de carti, reviste, haine colorate si pantofi splendizi. Prin Style Diary si munca de stilist personal transmit femeilor doua principii in care cred: stilul - la fel ca mersul pe bicicleta sau pe tocuri - este o aptitudine care se invata, prin exercitiu, cu perseverenta si urmand cateva reguli logice si de bun-simt, iar a te sti frumoasa si cu stil nu au nimic de-a face cu tendintele, cifrele de pe cantar sau din buletin, cantitatea hainelor din dulap sau pretul. Mai cred in puterea de transformare a hainelor si, mai presus de orice, ca o femeie frumoasa este neaparat educata, inteligenta si cu un interior bogat.

Postari asemanatoare

6 comentarii la acest post

  1. 1
    Teodora says:

    Credeam ca astfel de femei sunt urban legends =))))) trecand peste gluma, am avut mari dificultati in a reusi sa ii explic unei prietene ca uneori cu schimbari din exterior, putem genera scanteia si pentru schimbari in interior care tin de incredere si apreciere de sine de exemplu.

  2. 2

    Investesc mai mereu in haine si incaltaminte de calitate, profit de reduceri si m-am autoeducat sa nu cumpar piese vestimentare de care nu am nevoie.

  3. 3
    Sabina says:

    Draga Irina ,

    Foarte interesant articolul de astazi. Cred ca decizia cati bani alocam garderobei vs calitatea produsului vine odata cu maturizarea fiecarei dintre noi. Cand eram prin liceu, nu investeam prea mult in calitate pentru ca imi schimbam foarte des stilul.
    Acum, dupa ce am mai crescut šŸ™‚ , am reusit sa definesc ce stil ma caracterizeaza si imi cumpar haine care ma reprezinta.

    Rezolutia #8 din acest an este : Mai putina cantitate, mai multa calitate šŸ™‚

  4. 4
    claudia says:

    Atunci cand am inteles ca garderoba nu este acelasi lucru cu stilul (adica in urma cu vreo trei ani), am inceput sa fac investitii numai pentru obtinerea unui stil personal.Asta a insemnat mai mult discernamant in cheltuirea banilor si chiar o autodisciplina.Si poate doar lipsa timpului ma opreste sa fac investitii atat de des pe cat mi-as dori…Oricum, nu las sa treaca nici macar o luna fara sa incerc sa aduc un ,,plus de valoare,, stilului meu.
    Am un singur regret: ca nu am inteles diferenta dintre garderoba si stil pe cand eram mult mai tanara…

  5. 5
    Ioana says:

    Fac ce fac si tot mereu revin la articolul acesta, mi se pare genial! E preferatul meu de pe blog, iar imaginile alese de tine sunt reprezentative si dau un plus de valoare mesajului pe care incerci sa-l transmiti. Felicitari pentru articol!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. CĆ¢mpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.