Ce (te) faci cu un compliment, draga mea?
In urma cu cateva saptamani, o clienta draga de-a mea mi-a spus intr-o doara ca a observat cum raspund cu un simplu „multumesc!” si un zambet, atunci cand mi se face un compliment. Mi-a spus ca, desi i se pare neobisnuit, va incerca sa faca acelasi lucru. Va marturisesc ca am avut un moment de 100% buimaceala: nu asta raspunde toata lumea, cand primeste un compliment? Cum adica e neobisnuit? Mi-a spus apoi ca, din contra, majoritatea ar raspunde cu „nuuuu, nu e cazul, vai, va rog, sunteti prea draguta!” sau „seriooos? chiar vi se pare? eeei, lasati acum, spuneti doar asa…!” sau chiar pur si simplu tresar, chicotesc sau zambesc nervosi/ nervoase, nestiind cum sa reactioneze.
Asa ca am inceput sa fiu atenta la femeile si barbatii din jurul meu. Chiar asa decurg lucrurile? Chiar nu stim sa primim un compliment cu naturalete si gratie? Chiar ne fastacim si minimizam atentia, gestul frumos, intentia pozitiva? Daca as avea mult timp de scris, girls I would tell you some stories… Dar cum nu am, va impartasesc doar doua intamplari recente.
La inceputul saptamanii am participat la un eveniment de business & social networking. Femei frumos imbracate, barbati eleganti… Pe cativa i-am complimentat (sincer!). Nici un barbat si nici una dintre femei nu au reactionat cu relaxare, cu dezinvoltura unui adult. Spre exemplu, sotului clientei mele – un tip inalt, imbracat intr-un impecabil costum bleumarin si o cravata verde inchis – i-am spus ca e unul dintre cei mai bine imbracati barbati de la eveniment. Reactia lui, foarte simpatica de altfel a fost: „ah, il am de vreo 3 ani, e costumul meu preferat dar sotiei nu prea ii mai place; ar trebui sa imi mai fac unul similar, in costumul asta nu ma mai simt bine si oricum nu mi-a spus nimeni ca mi-ar veni bine…” In acele momente eu ma gandeam: „well, daca pui asa problema, nici nu ma mir ca nu te simti bine in el…” – dar m-am aplecat spre el si i-am soptit: „asculta-ma, asta ar trebui sa fie micul tau secret, bucura-te ca exista cel putin o persoana care astazi ti-a facut un compliment.” S-a indreptat de spate si mi-a zambit.
A doua zi m-am intalnit cu o prietena: o frumusica, mereu zambitoare, luminoasa si cocheta. Nu ne mai vazusem de mult si i-am spus cat de mult imi place noua ei tunsoare, esarfa multicolora pe care o purta in ziua respectiva si, mai ales, faptul ca purta o rochie galbena! A inceput sa imi spuna ca nu a apucat sa se spele pe cap de cateva zile, ca rochia o strange putin in talie, ca dimineata i-a fost greu sa se hotarasca intre esarfa asta si o alta, ca nu stie daca a asortat-o bine… Din nou: astea ar fi trebuit sa ramana micile ei secrete…
Here’s the deal.
Cand cineva – femeie sau barbat – va face un compliment, luati-l drept sincer si acceptati-l. Nu-l minimizati, nu il acoperiti de povesti, pretexte, frustrari. Nu va mai mirati cand cineva va observa si va apreciaza. Bucurati-va de compliment. Nu va auto-insultati negand cuvintele de apreciere, nu va calcati in picioare si putina incredere in sine pe care o aveti, doar pentru ca ati invatat ca „da bine” sa fiti modeste.
Ce credeti, sunteti in stare sa acceptati un compliment asa cum ar trebui sa o faca o femeie, fara sa va simtiti ca o fetita stanjenita? Ia incercati si spuneti-mi in zilele urmatoare cum v-ati simtit…
Inscrie-te la newsletterul nostru!
Primesti saptamanal mini-lectii de stil, tips& tricks pentru garderoba ta, idei de outfituri, direct in inbox!
Fotografii: pinterest.com
Buna dimineața!
Acum ca mă gândesc mai bine cred ca sunt in categoria prietenei cu rochie galbena 😊 mereu zic ca nu voi mai face asa….dar parca cercul nu se rupe..
Cu curaj pornesc la vânătoare de complimente pt a mă antrena 😊
O zi frumoasa va doresc!
Sunt cam dezamagita de mine fiindca acum mi-am dat seama ca fac parte dintre persoanele, care pana incearca sa minimalizeze complimentul…dar, pe urmatorul il voi primi asa cum trebuie! Mi-a fost tare de folos acest articol! Multumesc!
Cat de trist, dar cat de adevarat. Si este valabil si in cazul cadourilor. X primeste un cadou, dar in loc de multumesc, ce spune? Vai, dar nu trebuia sau Aoleu, ce ai facut aici? Ce am facut? O greseala pe care evident ca nu-mi mai vine sa o repet. Nu? 😀
Imi pare bine ca ai scris acest articol spot on. Ma simt excelent cand spun multumesc si zambesc la un compliment. Mai demult aveam exact atitudinea despre care vorbesti si dupa ce am schimbat foaia…pfff, ce bine a fost! Ce-i drept lumea din jurul meu inca este surprinsa de o astfel de atitudine degajata 🙂
Multumesc Irina pentru aceasta postare. Ne prinde foarte bine multora! Apropos de comment-ul Irinei, poate ne povestesti cate ceva despre cum se primeste un cadou, reactie, il despachetez sau nu in fata celuilat… Nu demult discutam cu una dintre prietenele mele despre diverse obiceiuri, in culturi diferite, de a primi un cadou. Concluzionam amandoua, ca trebuie sa te pliezi si sa cunosti traditia dintr-o anumita cultura, pentru a sti cum sa reactionezi cand primesti un cadou si a nu se interpreta gresit gestul tau. Exista un cod al bunelor maniere care sa exemplifice acest lucru in cultura romaneasca? In aceasta privinta s-au schimbat lucrurile fata de cum stateau odinioara, in comunism. Toate bune!
Amanda, cu drag! Cat despre protocolul primirii cadourilor, iti marturisesc ca, din experienta si educatia mea, stiu astfel: cadourile ar trebui deschise de fata cu musafirul (cel care ti-a oferit cadoul) si ideal este sa nu stricam bucuria celui care ne-a oferit cadoul protestand sau comentand ca „a fost prea scump”, ca „nu trebuia” samd. 🙂 Dar iti spun sincer, nu stiu daca „regulile de eticheta” s-au schimbat in ultimii ani…
Multumesc, Irina!
Foarte adevarate cele comentate in articol si si le impartasesc intrutotul. Dar, eu m-am confruntat cu o situatie in care complimentele pot deveni deranjante. Daca nu te-ai mai intalnit de ceva vreme cu cineva sau va aflati la un eveniment deosebit cand si aparitia ta este una speciala, diferita de cea de zi cu zi, sau, pur si simplu ai o zi in care iesi din tiparele obisnuite, inteleg rostul complimentelor. Astfel de situatii le dau autenticitate si le garanteaza, sa zic, sinceritatea. Dar cum sa eviti complimentele daca nu zilnice, oricum, foarte dese, de la persoane cu care te vezi in mod obisnuit (colegi de serviciu, de exemplu). La un moment dat devin agasante, te intrebi daca nu cumva ti-a fost pusa sub urmarire garderoba, daca nu cumva are doar preocuparea sa vada ce faci cu banii, cate toalete ti-ai mai cumparat si de unde… Pentru ca de multe ori remarca „Ce rochie frumoasa ai si ce bine iti vine!” e urmata si de „De unde ai cumparat-o?”, „Cat ai dat pe ea?” Repet, este vorba de unele persoane care parca asa saluta, adica fac complimente aproape din reflex, oricand. Fireste, e vorba de o atitudine exagerata si, ca orice lucru dus la extreme, nefireasca si deranjanta.