Mitologie vestimentara
Exista doua tipuri de vesminte: cele pe care le purtam noi insine, si cele pe care le vedem „traind” pe ceialti. In ceea ce ma priveste, cele din a doua categorie sunt, fara indoiala, cele care imi suscita interesul, imi marcheaza ziua, ma ajuta sa imi construiesc propria mitologie stilistica. Acelasi lucru se intampla si in cazul vostru, desi poate nu le dati aceeasi importanta sau nu le observati la fel. Insa multe dintre hainele purtate de ceilalti v-au definit gusturile, v-au hranit imaginarul, v-au ajutat sa cartografiati propria estetica…
Bluzonul din piele purtat de un tata
Imaginati-va un tata care iarna nu poarta pulovere. In diminetile reci de decembrie, de ani de zile are obiceiul sa imbrace un bluzon din piele peste camasa. Cand te pupa pe obraz dimineata, gulerul ii miroase a piele, tutun si after shave. Geaca isi reia locul in dulap abia in primavara, cand soarele apare zilnic. Pentru tine – fetita sau adolescenta -, geaca asta din piele moale, cu gulerul ridicat, este o carapace: protectoare, virila. Cand credeai ca nu te vede nimeni, iti treceai degetele peste captuseala matasoasa, iti afundai mainile in buzunarele adanci in care gaseai de fiecare data o bomboana, o probai in oglinda desi te pierdeai in ea… Nu te incanta si astazi acel melanj delicios de masculin dintre piele, apa de colonie si tutun?
Mantoul din vizon purtat de o bunica
In copilarie o vedeai rar, insa vizitele ei ti-au ramas gravate in memorie. O revezi cu ochii minti, masurand cu pasi mici curtea casei in care te-ai nascut sau in cadrul usii de la intrare, purtand o toca miniaturala si o fusta plisata impecabila, silueta ei mica infasurata in ceea ce mai tarziu aveai sa afli ca este un mantou din vizon. Va saruta pe frunte pe fiecare dintre voi, iar apoi o imbratisa pe mama ta. Astepta apoi ca tatal tau sa ii ia de pe umeri mantoul; abia dupa aceea va imbratisa. Mai tarziu, cand adultii discutau in sufragerie iar fratele si sora ta se jucau in alta camera, te strecurai spre cuierul de la intrare. Priveai cu un strop de teama obiectul acela ciudat si fascinant si, intr-un final, mangaiai pe furis hainele acelei femei care, intre eleganta, distinctie, severitate si raceala, te intimida si fascina.
Fusta hippie multicolora purtata de o matusa
O tii minte perfect: tivul se oprea la un centimetru deasupra solului, iar desenele ei orientale – astazi stii ca se numesc paisley! – se asezau intr-un patchwork de benzi orizontale. Matusa ta o primise chiar din India, de la o buna prietena, jurnalista si fotograf, a carei profesie ii permitea tot felul de calatorii exotice. La vremea respectiva ti se parea cea mai frumoasa fusta din lume: vaporoasa, usoara, multicolora, neobisnuita. Nu mai stiai pe nimeni care sa aiba sau sa poarte o astfel de fusta! Iar matusii ii venea atat bine… De altfel, o purta in fiecare an, cat era vara de lunga: isi strangea parul ondulat intr-o coronita impletita, isi punea la gat margele colorate, iar in picioare niste saboti de lemn adusi din Olanda. De-a lungul anilor, desi culorile fustei s-au sters, in ochii tai ele au ramas la fel de stralucitoare, vibrante, magice…
Baschetii de skater purtati de un frate
Asezat pe un scaun din bucatarie, fratele tau cel mare isi incalta cu nerabdare cadoul de Craciun: o pereche de bascheti negri, purtati la vremea aceea (in anii ’90) de baietii pasionati de skateboarding. Ii reperase cu cateva luni in urma intr-o revista, din care tu pastrai posterele cu actori si cantareti de care erai indragostita. Baschetii erau masivi: o talpa groasa, sireturi late din care se nasteau funde si noduri surprinzatoare, si niste benzi diagonale fluorescente pe lateralul ghetei. Very bad boy, te gandeai atunci, studiindu-i de la departare. Tu preferai balerinii lacuiti, cu fundite. Insa, de fiecare data cand il vedeai pe fratele tau suindu-se pe placa, luandu-si avant si pasind cu sfidare proprie baieteasca in baschetii negri cu talpa groasa, iti doreai sa fii un baiat cool. Macar pentru o zi.
Voua ce piese vestimentare va trezesc amintiri? Cu ce haine asociati copilaria sau adolescenta? Va aduceti aminte ce purtau parintii, bunicii, fratii, vecinii vostri? Va ganditi vreodata la povestea hainelor vintage?
Fotografii: pinterest.com
Articolul tau mi-a amintit de ciorapii cu dungi galbene si negre din fimul Me Before You 🙂
Eu imi amintesc de fustele plisate pe care le purtam cand eram mica, si imi amintesc cum ma invarteam pana ameteam..
Bunica mea avea o haina neagra, de iepure de angora. Mi-am luat si eu, cand am crescut, una identica, dar de iepure autohton, pe care o port ca pe o amintire, in contrast total cu ideile mele despre felul in care ar trebui tratate animalele. Dorul de bunica, cea care m-a crescut din fașă, a fost mai mare decat puterea convingerilor mele de ecologista…
Eu imi amintesc cu mare drag de doua perechi de saboti cu toc ascutit ai mamei, una cu piele crem si una cu piele alba. Tocul si talpa erau din ceva tare culoarea mierii. Cred ca i-a purtat multe veri la rand, se intampla in anii 80. Imi imaginam cum ii voi purta eu pe strada cand voi creste suficient. In vremurile alea ma multumeam sa-i port , fara stirea mamei, doar prin casa :)))) Aaa, si alt obiect vestimentar care m-a fascinat a fost o bluza mov (tot a mamei) cu maneci scurte din mohair . La un moment dat, am purtat-o si eu prin anii 90, la blugi. Imi placea mult de tot. Si acum o mai am dar nu stiu cum sa o mai port.
Ciudata ‘fiinta” mai e memoria noastra, mi-ai amintit, prin randurile tale pline de nostalgie si farmec, de pantofii mamei, din lac moale, cu barete, de o frumoasa culoare mov-bleumarin, cu un toc elegant (cam ca in genul celor purtati de dansatoarele de flamenco) si pe care grozav ii admiram (si ii si incercam, pe ascuns). Mi-am promis ca, atunci cand voi fii mare, primii mei pantofii vor fi precum aceia. Bine-inteles, nu am mai intalnit niciodata acel model, si nici culoarea, si nici calitatea (erau Guban – aveam sa aflu mai tarziu). Dar mi-au ramas in memorie ca idealul meu de eleganta si bun-gust in materie de pantofi.
Eu mi-am amintit de tata, cum purta iarna mereu, camasi peste care suprapunea cate un pulover de lana de culoarea bej sau grej. Cred ca tocmai tata m-a inspirat sa port si eu asa uneori acum, ca adult. De bunica-mea in schimb imi amintesc cel mai mult, cu baticele ei si buclele naturale ce-i ieseau pe sub batic 🙂 (acum cativa ani i0am luat un astfel de batic din garderoba si uneori il port la gat). Tot de le aceeasi bunica am primit cadou o caciula de blana de vulpe argintie. Chiar daca nu mi-as cumpara niciun fel de obiect de blana, aceasta caciula o port cu mare drag, pentru ca a fost a ei si pentru ca si-a dorit mult „sa-mi lase si mie ceva”.
Eu nu am amintiri de genul acesta cu mama, bunicile sau matusele, pentru ca in familia mea hainele sau cochetaria nu au ocupat niciodată un loc prea important, si acesta este singurul lucru pe care mi l-as fi dorit „altfel” in copilarie.
Pentru ca apoi toata adolescenta mea am fost frustrata ca nu am modele de stil, ca stilul nu imi vine cumva natural, ci doar facand un mare efort, pentru ca nu vazusem asa ceva in copilărie.
Insa am o amintire care ma bantuie si acum: aveam vreo 7, 8 ani si de Paste am primit o pereche de pantofi rosii, pe care ii dorisem tare mult, si nu prea se gaseau atunci. Era dupa revolutie. Erau ca o mica bijuterie, din piele rosie, minunata, cumva in stilul botinelor frantuzesti de epoca, cu un toc micut si comfortabil, botul ascutit. Mi se parea ca-s Dorothy din Vrajitorul din Oz. Am fost tare suparata cand mi-au ramas mici. Dar nici pana acum nu mi-am mai cumparat pantofi rosii, nu stiu de ce.
La capitolul amintiri, îmi lipsesc băbuțele cu rochii înflorate și sort cu buzunare, din satul bunicilor. Erau frumoase, senine, simple, cu mâini muncite și cu o blândețe fireasca. E deprimant când vezi pe străzile Bucureștiului, bătrâne cu pantaloni negri și haine închise, triste, par tuns scurt………….vreau băbuțe înflorate!