Mitul „femeii reale”
Dupa ce o buna perioada de timp sfera modei a incercat sa se detaseze de subiect, iata ca acum se trezeste fascinata de conceptul de „realitate”, in particular de cel al „femeii reale”. Este o noua obsesie, ce da nastere unor demersuri care ii lasa pe multi perplecsi…
Contextul
Omniprezenta din peisajul modei (reviste, campanii de publicitate, social media) a manechinelor tinere si silfide a dat nastere unui val de crispari. Acuzate de incitare la anorexie, invinovatite de crearea complexelor de inferioritate in randul femeilor „normale”, suspectate de promovarea unor morfologii „nerealiste”, presa feminina si brandurile de moda au ajuns sa provoace reactii violente din partea cititoarelor si, evident, a consumatoarelor. Iar daca acuzatele incearca sa se adapteze, livrand din cand in cand o editie speciala dedicata manechinelor plus-size, o „black issue” sau alte variante similare consacrate unui anumit tip de fizic aflat in minoritate, manechinele sunt in continuare vazute drept prea slabe, prea inalte, prea androgine, prea lipsite de imperfectiuni, insuficient de voluptoase samd. Se pare ca problema ar trebui mai curand legata de statutul „model de profesie” al femeilor care sunt fotografiate in reviste, si mai putin de morfologia acestora.
Mesajul pare sa fi fost receptionat corect de unele reviste si case de moda de lux. Intitulata „The Real Issue: a model-free zone”, editia de noiembrie a Vogue UK prezinta in paginile sale doar femei „reale”. De partea sa, Dolce & Gabbana si-a multiplicat incursiunile IRL (in real life, pentru cine nu cunoaste abrevierea): pentru contul de Instagram sunt fotografiati muncitori adevarati, iar cea mai recenta campanie de advertising a fost facuta pe strazile din Napoli, cu manechine inconjurate de tinere localnice…
E o idee buna sau proasta?
Cu un mare potential de a gafa, aceste initiative traduc mai curand dorinta de a face „buzz”, de a naste controverse, si au mai putin intentia de a schimba realmente lucrurile. Spun asta cand ma gandesc la hastagul #realpeople, folosit de Dolce & Gabbana (care are o puternica nota de superioritate si de artificial), dar si la fotografiile campaniei de toamna-iarna 2016, cu manechine luxos imbracate alaturi de un grup de fete extaziate, imbracate in haine cat se poate de comune. In ambele cazuri, „oamenii adevarati” par terni, saracacios imbracati, iar mesajul poate fi interpretat drept „daca vrei sa iei in evidenta/ sa te deosebesti de gloata, ofera-ti Dolce”…
Alexandra Shulman, redactor-sef pentru Vogue UK, se felicita pentru inspiratia de a fi ales femei „reale” (vedeti cele trei fotografii de mai jos), insa rezultatul e departe de a fi fost receptionat pozitiv de catre toata lumea.
E suficient sa cititi articolul semnat de Hadley Freeman (pe care o ador!) care, inainte de orice, demonteaza argumentul suprem al industriei: “Non-real women” are models and “real women” are not models”. Poftim???
„I’ve been pondering long and hard over who this dichotomy insults more: the models with the insinuation that they’re fake women, or the non-models with the overt suggestion that they’re barely evolved peasants rolling in the mud at the foothills of the models’ golden palaces. And after much consideration, I’ve settled on the latter. Oh, pity us potato-faced proles, living alongside the perfect superhumans that are the models!” Hadley Freeman
Dupa ce continua articolul pe un ton la fel de sarcastic, Freeman concluzioneaza: „In the new Vogue, […] “real women” are represented by the impossibly beautiful 55-year-old Spanish-Vietnamese-American actor (and, ahem, model) Anh Duong, the ridiculously sexy 30-year-old playwright Polly Stenham and the gorgeous artist Phoebe Collings-James. Well, all I can say is, if these are “real women” then I must be a troglodyte.”
Cu alte cuvinte, vorbim despre Vogue, evident ca vor fotografia tot femei superbe, care sunt departe de a reprezenta o medie estetica sau diversitatea intregii populatii feminine! La ce serveste acest efort, daca doar inlocuiesti femei frumoase care fac cariera de pe urma fizicului lor ireprosabil, cu alte femei la fel de frumoase dar care au alte profesii?
Parerea mea
Utilizarea termenului de „femeie adevarata” ma agaseaza din ce in ce mai mult. Pana la proba contrarie, si manechinele sunt facute din carne, oase si sange, la fel ca toate celelalte femei. Este adevarat ca isi supravegheaza cu religiozitate numarul de kilograme, dar la fel fac anumiti atleti (boxerii, in functie de categorie), balerinele, dansatoarele, cosmonautii si jocheii; asta nu inseamna ca lor li se retrage statutul de „real”.
Ce inseamna, de fapt, o „femeie reala”? Unde locuieste, ce munceste, cu ce isi ocupa timpul? Cum arata o adevarata „femeie reala”? Pentru moment, mi se pare ca moda si marketingul folosesc etichete vandabile si usor de digerat, cu simplul scop de a vinde intreg tirajul unei reviste, de a creste expunerea unei campanii, de a face valva in jurul unui non-subiect.
Cat despre brandurile de lux, demersurile lor nu fac decat sa transmita un mesaj arogant si condescendent. Iluzia ca luxul este accesibil tuturor este fals.
Voi ce parere aveti despre demersul ultimei editii Vogue UK? Cum definiti o „femeie reala”?
Fotografii: dolcegabbana.com, vogue.co.uk
Mie mi se pare o falsa problema. Pentru ca amatorii de Vogue nu vor realitate. Vor vise frumos impachetate, divertisment, culoare, status social, etc. si revista le livreaza ceea ce platesc. Daca nu ar face asta ar dezamagi profund cea mai mare parte din clientela si cu ce rost? Penibil e ca astfel de reviste incearca sa mimeze valori cu ar fi simplitatea, seriozitatea, implicarea sociala, compasiunea, etc. si ca unii inca se mai lasa pacaliti. Ar trebui cu totii sa intelegem ca moda e o joaca. Un mod in care ne facem mai frumoase zilele celor 100 de ani cenusii si exasperanti pe care ii avem de trait. Si treaba asta functioneaza doar atat timp cat nu incepi sa te iei in serios. In momentul in care incerci sa ne convingi ca tu cu moda ta (nu tu, noi, astia, intelegi ideea) pui umarul la schimbarea lumii si ca demersul tau este altceva decat divertisment devi nesimtit si arogant. Pentru ca nu stiu ca Vogue, un mare fotbalist sau Madona sa fi descoperit principii fundamentale in medicina, un nou tip de energie ieftina, o metoda de a furniza apa potabila intregii planete, etc. Dimpotriva, moda promoveaza – fara sa-si propuna cu orice pret – risipa, consumul emotional, poluarea planetei, elitismul, lipsa simtului practic, etc. De aceea eu cred ca este o falsa problema…
Imi place parerea ta si remark ca ai surprins excelent cruda ironie din toata discutia. Manechinele nu sunt femei reale??? Say what?
Din punctul meu de vedere, toata discutia deschisa in legatura cu revistele, designerii etc este o modalitate superficiala de a cauta vinovati si o incercare de a arata cu degetul pentru minusurile proprii. Daca te accepti fix asa cum esti, atunci este foarte probabil ca nici nu te va deranja ca revistele afiseaza o anumita morfologie, tipologie etc. Mi se pare un fel de incercare de a obtine acceptarea societatii pentru propria persoana, prin intermediul revistelor/modei si in ritmul asta, tot timpul se va gasi cineva nesatisfacut :))) Anyways, noi sa fim sanatoase!
Teodora nu arata nimeni cu degetul pentru ca are minusuri proprii. Partea asta de fashion a devenit un film SF si cam atat. Apreciezi creativitatea, stralucirea si apoi te intorci la ale tale. Dar apar intrebari. Pana la urma care e rolul modei? Cui se adreseaza? Chiar asa ne limitam la fete tinere, necoapte, pe care si un sac peticit daca pui se aseaza bine, ca au prospetimea tineretii?
Revistele ar trebui sa armonizeaze frumos totul, sa ne incante, insipire pe toate? Si tu, si societatea si moda……toate sunt in miscare, in transformare. Mereu ai nevoie de ajustari, de adaptari in functie de varsta, mediul in care te invarti, profesie. De unde iti aduni aceste informatii, ca sa tii pasul si sa nu ramai in blugii purtati la 20 de ani sau sa adopti tinuta trista a femeilor de 50 de ani din epoca trecuta?
Eu cred ca asta e rolul modei/revistelor/…..sa ne ajute sa traim frumos, in pas cu societatea zilelor noastre. Daca ei si-au creat o lume a lor exclusivista, sa nu se supere pe noi, femeile reale, ca aratam cu degetul, ca refuzam sa cumparam reviste sau sa-i urmarim. Ei cu lumea lor, noi cu a noastra.
Am citit si eu articolul lui Hadley Freeman si mi se pare fenomenal, imi place foarte mult aerul ei! Nu cred ca genul asta de standardare, ca „femeia adevarata”, trebuie bagate in seama. Fiecare trebuie sa-si stabileasca telul, stilul si modul de a fi. Iar cel mai bun mod sa iesi in evidenta este sa fii tu insuti!