De ce nu-mi mai cumpar haine noi inaintea unui mare eveniment

Saptamana asta ma pregatesc pentru un workshop de stil personal urmat de un interviu si o sesiune foto, apoi ma indrept spre Brasov pentru un curs de 2 zile de instruire a angajatilor din retail fashion si ma reintorc acasa pentru petrecerea de botez a baietelului celei mai bune prietene.

Una peste alta, fac bagaje si imi construiesc tinute pentru 6-7 zile cu evenimente total diferite, ca moment al zilei, prezenta, audienta, nivel de eleganta. Voi intalni persoane noi, voi intra in rol de „profesoara” si de invitat, voi pasi in fata unei camere de filmat si foarte posibil voi posta mult pe Instagram.

Cu ani in urma, in astfel de momente simteam ca am neaparata nevoie de shopping, de o haina nou-nouta; cele din garderoba pareau ca nu se ridica la intaltimea situatiei, sau parca le purtasem pe toate prea des…

Exista intotdeauna un soi de anxietate inaintea unei conferinte, a unei vacante speciale, a unei petreceri, a unei intalniri cu un client important. Ai simtit-o vreodata? Caruselul acela al vocilor interioare care iti spun ca va exista un fel de competitie ascunsa pentru premiul „Cea Mai Bine Imbracata”. Acelea sunt contextele cand o bluza noua devine mantia noastra de super-eroine, cand o pereche noua de pantofi ne inunda cu endorfine de buna-dispozitie, cand o rochie abia cumparata pare sa ne faca mai frumoase, mai realizate, mai puternice decat celelalte 20 de rochii pe care le avem acasa, agatate in dulap.

Evident, ca stilist, cred cu tarie in puterea hainelor si vorbesc despre cat de important e sa imbracam haine care ne potenteaza (sau ne aduc) starea de bine.

Insa ce spun astazi este ca, mai ales in astfel de momente – cand emotiile devin mai puternice decat ratiunea -, putem sa luptam impotriva dorintei de a imbraca musai ceva nou!

Impotriva ideii ca ceva nou-cumparat e mai bun decat ceva deja-purtat. Impotriva gandului ca a avea mai mult inseamna (ca ne va fi) mai bine.

Evident, daca te asteapta un eveniment special sau ultra-elegant si cu adevarat nu ai in garderoba o tinuta potrivita, mergi si cumpara-ti ceva! E important sa te simti frumoasa, eleganta, pusa la punct. Un exterior de care esti incantata iti va da un altfel de elan, un impuls de a pasi si zambi diferit; acea putere data de aspectul tau iti va sublinia increderea in tine (desi nu ti-o va crea, daca nu o traiesti deja!), iar siguranta capatata iti va permite sa abordezi un posibil mentor in business, sa privesti pe cineva drept in ochi, sa ai vocea mai sigura pe o scena, sa te lasi mai des fotografiata.

Insa…

Inainte de orice, ofera-ti timp sa iti vezi garderoba dintr-o noua perspectiva.

Pentru ca nimeni (in afara ta) nu ti-a vazut toate hainele. (Nici macar tu nu le-ai purtat pe toate, iti garantez!). Iar cei care stiu cum te imbraci – de pilda, colegele zilnic, familia si prietenii in weekend, anturajul la ocaziile speciale – te apreciaza oricum si se bucura de prezenta ta, nu isi pun problema cum te-ai imbracat si cat de trendy sau noua iti este garderoba.

Acesta e motivul pentru care, de cativa ani de zile, eu nu mai fac shopping din panica, inaintea evenimentelor speciale.

Imi spun: „Nu, Stop. Gata. Not happening. Nu vei merge la shopping. Acasa ai dulapul plin.”

Ma gandesc ca economisesc bani, timp, stres – si, personal, simt acelasi val de endorfine cand creez o tinuta noua, din ceea ce deja am in dulap, sau reiau la purtat o piesa incantatoare, de care uitasem, si careia ii ofer o ocazie de a fi purtata intr-o zi oarecare.

Te invit sa faci acelasi lucru.

Pentru ca am convingerea ca ceea ce imbracam, conteaza.
Pentru ca am incredere in puterea hainelor.
Pentru ca stiu ca dificil sa te simti zeita, amazoana, printesa, binecuvantata sau iubitoare a omenirii, cand nu te simti frumoasa.

Dar la fel de mult cred ca ne putem cultiva creativitatea in loc de a apela constant la shopping.

Pentru ca stiu ca cea mai reusita, feminina, sexy, splendida, magnifica tinuta a ta poate fi una pe care ai purtat-o deja, candva, la un moment dat.
Pentru ca am descoperit ca increderea in tine poate reaparea, mai puternica, in acele momente cand vezi si intelegi ca ceea ce esti si ceea ce ai este suficient.

Pentru ca, fie ca esti intre femeile care iau parte la „60 days of styling” sau doar te gandesti sa te inscrii (urmatoarea editie incepe luni, 15 mai, peste o saptamana), pariez ca ai de partea ta indeajuns de multa intelepciune, motivatie, feminitate si creativitate incat sa realizezi tinute nemaipomenite. Nu esti in competitie cu nimeni. In fiecare zi, prezinti lumii versiunea ta la superlativ. Iar asta va fi intotdeauna bine, frumos si suficient.

PS: In caz ca nu ai apucat sa afli despre „60 days of styling”, programul meu online de 2 luni te incurajeaza sa iti fructifici intreaga garderoba, sa ii explorezi potentialul, sa iti exersezi zilnic talentul stilistic si creativitatea, fara sa dai fuga la shopping cand crezi ca nu ai ce imbraca. Citeste aici toate detaliile despre „60 days…” si participa si tu, din 15 mai! Te poti inscrie in urmatoarele 7 zile, scrie-mi la inscrieri@imagematters.ro.

Irina Markovits

Sunt creator de imagine, consultant de stil, jurnalist de moda si personal shopper. In ADN-ul meu se amesteca rafturile de carti cu umerasele de haine: asta e motivul pentru care biroul imi e plin de carti, reviste, haine colorate si pantofi splendizi. Prin Style Diary si munca de stilist personal transmit femeilor doua principii in care cred: stilul - la fel ca mersul pe bicicleta sau pe tocuri - este o aptitudine care se invata, prin exercitiu, cu perseverenta si urmand cateva reguli logice si de bun-simt, iar a te sti frumoasa si cu stil nu au nimic de-a face cu tendintele, cifrele de pe cantar sau din buletin, cantitatea hainelor din dulap sau pretul. Mai cred in puterea de transformare a hainelor si, mai presus de orice, ca o femeie frumoasa este neaparat educata, inteligenta si cu un interior bogat.

Postari asemanatoare

2 comentarii la acest post

  1. 1
    Oana says:

    Wow!!! Am citit bine? Vei veni în Brașov? Ințeleg că e un eveniment cu circuit închis? Mi-aș depune repede CV-ul acolo, să am șansa să particip! Vorbind serios, dacă crezi că există o variantă pentru extra-guests, dă-mi, te rog, de știre cum să procedez. Poate ai nevoie de o local personal assistant? Mulțumesc anticipat!

  2. 2
    Teodora says:

    Oare vreau sa imi amintesc de cate ori am facut shopping inainte de un eveniment? :))) Acum aplic o metoda atunci cand pregatesc outfiturile pentru vacante si evenimente. Deschid dulapul si repet in cap „am cu ce sa ma imbrac. e nevoie doar sa imi pun imaginatia la contributie”. It works wonders.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.