Treizeci (si doua) de reguli si recomandari pentru toamna 2017

Intre gestionat noi asocieri de culori, imprimeuri si texturi, probat si adoptat accesorii de sezon, vizitat expozitii si citit cele mai fascinante carti, intre re-invatat a purta piese clasice with a twist dar si a se obisnui cu volumetrii insolente si ornamentatii extravagante, am facut un tur de orizont al catorva recomandari de stil si lifestyle de luat aminte (cu amuzament sau in serios, dupa dorinta), pentru ca sa traiti toamna lui 2017 sub semnul cultivarii modei, frumosului, indraznelii stilistice…

1. Veti innoda la gatul puloverelor cu torsade o fina esarfa satinata, care abia sa se vada din decolteu (sau din gulerul rulat), pentru a le da o nota sofisticata …
2. Veti indrazni sa purtati imprimeuri cu flori de rododendron si petunii, din cap pana in picioare, la fel ca in colectiile Kenzo si Joseph, mai ales daca in vara ati incercat imprimeul tropical…

3.Veti rezista sa va tundeti „castron”, asa cum propun Balenciaga si Lanvin, pentru ca aveti simtul ridicolului…
4. Veti purta camasile bluzate si introduse in talia inalta a pantalonilor largi…

5. Va veti petrece lungile si singuraticele seri reci de toamna visand la Jon Snow, murmurand „the winter is coming” si bricoland la un cojoc in stil King of the North, pentru ca acum stiti ca blanurile lui sunt, de fapt, covoarele Skold si Vinter de la Ikea!

6. Veti inlocui in vocabularul vostru cinematografic referintele legate de filme fantasy si SF cu cele din lumea lui Wes Anderson. In plus, veti urmari The Deuce si Povestea Slujitoarei, pentru a intelege doua ipostaze ale feminitatii si feminismului…
7. Veti introduce masiv carourile Prince de Gales (Prince of Wales) in garderoba voastra autumnala…

8. Veti asorta botine-ciorap, ultra-mulate si eventual colorate, tuturor fustelor si rochiilor voastre midi…
9. Veti ceda inspitei si va veti delecta cu un cornet de inghetata infasurat in vata de zahar la Milk Train Cafe, la Londra, in ziua in care va veti fi saturat de broccoli gatiti la abur…
10. Veti opta pentru o solutie radicala in privinta gentilor, asa cum ati vazut in prezentarea Gucci, in speranta ca macar asa le veti gestiona continutul…

11. Veti economisi cateva sute bune de lei scotocind prin dulapul tatalui, sotului, unchiului sau bunicului si imprumutand de la ei un sacou masculin oversize, pe care il veti purta in nenumarate outfituri…

12. Veti adera la trendul tocurilor kitten, spre fericirea vertebrelor voastre…
13. Veti investi intr-o pereche de botine sau cizme rosii, in timp ce visati cu ochii deschisi la ultima colectie Fendi…
14. Veti inlocui sepcile, beretele, fedorele, caciulitele si mai ales palariile hippie, cu boruri moi si late, cu o palarie cloche (abajur sau cum veti dori sa o numiti)…

15. Veti continua sa purtati cercei neo-creoli, desi vi se pareau potriviti doar lunilor de vara…

16. Veti invata sa asortati, intr-o maniera cat mai estetica si in fata oglinzii, cat mai multe variante de imprimeuri in carouri
17. Va veti sublinia talia cu centuri foarte late

18. Veti relaxa si moderniza alura taiorului clasic, purtandu-l cu simple tricouri la baza gatului…

19. Veti petrece o saptamana la Paris, vizitand expozitia aniversara Dior de la Arts Deco si admirand fotografiile lui Irving Penn la Grand Palais….

20. Veti suprapune rochiile petrecute peste orice pereche de pantaloni lejeri sau largi detineti in garderoba…
21. Veti imbratisa din tot sufletul domnia pantalonilor largi, punand momentan la pastrare toti pantalonii si jeansii slim…
22. Veti opta pentru un trench amplu si cu o croiala „retro-conceptuala”, similar cu cele prezentate de Armani…
23. Veti abuza de combinatia sacou din tweed – tricou din bumbac – fusta din denim…

24. Veti devora fiecare pagina din tetralogia napoletana a Elenei Ferrante, in timp ce savurati un pahar de vin sau o cana de cacao…
25. Va veti satisface pasiunea pentru catifea, suprasaturandu-va garderoba si interiorul apartamentului cu aceasta textura decadenta, stralucitoare, in culori pretioase…

26. Veti purta buline, dar intr-o maniera non-conventionala
27. Veti scoate la plimbare, pe timp de zi, toate articolele vestimentare metalizate, stralucitoare, cu fir de lurex sau lamé, cu conditia sa le combinati doar cu tricouri simple si lejere…
28. Veti colectiona tricouri vintage (rock sau cu logo-uri), pentru a le infrati cu piesele voastre trendy si business…

29. Veti asocia fustele midi inflorate si vaporoase cu pulovere neaparat rosii…
30. Veti analiza costumatiile celor sapte personaje sudiste din The Beguiled, cel mai recent film al Sofiei Coppola, pentru a va pune la punct cu un capitol din istoria Statelor Unite (chiar daca intriga este previzibila, cvasi-plictisitoare si prezinta urme de rasism), iar apoi veti mai face un salt in timp si va veti delecta si cu vestimentatia tarziu-renascentista a personajelor din Febra Lalelelor...

31. Vei pune pe harta shoppingului noul brand lansat de imperiul H&M, Arket
32. Va veti inscrie la urmatoarea editie de 60 days of styling, din 1 octombrie, pentru ca in sfarsit sa puteti spune ca nu v-ati imbracat doar in pantaloni negri toata toamna…

Fotografii: styledumonde.com, pinterest.com, pandoram.ro,

Irina Markovits

Sunt creator de imagine, consultant de stil, jurnalist de moda si personal shopper. In ADN-ul meu se amesteca rafturile de carti cu umerasele de haine: asta e motivul pentru care biroul imi e plin de carti, reviste, haine colorate si pantofi splendizi. Prin Style Diary si munca de stilist personal transmit femeilor doua principii in care cred: stilul - la fel ca mersul pe bicicleta sau pe tocuri - este o aptitudine care se invata, prin exercitiu, cu perseverenta si urmand cateva reguli logice si de bun-simt, iar a te sti frumoasa si cu stil nu au nimic de-a face cu tendintele, cifrele de pe cantar sau din buletin, cantitatea hainelor din dulap sau pretul. Mai cred in puterea de transformare a hainelor si, mai presus de orice, ca o femeie frumoasa este neaparat educata, inteligenta si cu un interior bogat.

Postari asemanatoare

3 comentarii la acest post

  1. 1
    Andressa says:

    Uuuu, Am gasit sacou oversized cu carouri cum ne propui tu la Zara, la un pret foarte bun.
    Multumesc pentru inspiratie! 🙂

  2. 2
    Nora says:

    Eu am bifat numărul 24 încă de anul trecut. Mulțumim că ne reamintești de ea! Am început tetralogia tot la recomdarea ta. 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.