Rochia care declara „toamna”
Am avut parte de o toamna deosebit de… autumnala. Spre deosebire de verile si iernile copilariei – pe care ni le aducem aminte mai fierbinti, mai luminoase, mai lungi sau mai pline de zapada decat cele traite ca adulti -, toamna aceasta ne-a oferit mai multa frumusete, soare si culoare decat ceea ce asteptam de obicei de la acest anotimp.
A fost o toamna spectaculoasa, ca cele imortalizate intr-o fotografie de atmosfera, o butaforie minutios selectata si aranjata de un scenograf. O toamna cinematica, precum cea din afisul pentru „When Harry Met Sally”, un anotimp ca cele care iti apar in Pinterest cand cauti „frunze aurii” sau „peisaj de toamna”. Un sezon in nuante de aramiu si ruginiu, de stralucitor galben de miere, de profund maro castaniu, dulce caramel si bland cafeniu, care a facut ca intreagul oras si vietile noastre sa para scaldate in lumina unui filtru de Snapseed sau Instagram. Pana in weekendul acesta, oricand as fi iesit pe strazi intre 9 dimineata si 5 seara, vedeam cel putin 10 oameni nauciti de toamna din jurul lor, cu privirile atintite fie spre coroanele arzande ale copacilor, fie spre covoarele de frunze ruginii, fie spre peretii vreunei vile acoperita de iedera in flacari, cu telefoanele indreptate in toate directiile, cu ochi plini de bucurie si uimire, toti murmurand: „Ce lumina… Ce culori…!”
Zilele astea, la inceput de noiembrie, am sentimentul ca toamna a devenit anotimpul preferat al tuturor. Pentru ca e un sezon care trezeste toate simturile: vedem alte culori si o alta lumina ca printr-un caleidoscop, gusturile ne cer scortisoara, mere coapte si dovleac, pipaim catifea, casmir, blanuri si stofe, pielea noastra se acomodeaza cu alte temperaturi, auzul ne e atent la fosnetul frunzisului si la rapaitul ploii… Mana sus cine s-a reindragostit de plimbarile lungi prin parc, cu picioarele prin covorul de frunze si cu nasul adulmecand mirosul de fum. Sa recunoasca deschis cine si-a cumparat mici dovleci ornamentali pentru coltul sezonier al bucatariei de acasa si cine a tresarit de bucurie la reintoarcerea PSL-ului de la Starbucks. Sa faca un grup deschis de fb cele care au telefonul plin de fotografii cu dealuri ruginii si cer azuriu, de aranjamente cu frunze si ghinde, de layouturi cu cani de must si buchete de crizanteme. Sa faca un pas inainte cine a copt deja castane, dovleac si tarte cu nuci, scortisoara si pere (si sa share-uiasca si reteta, pls). Si nu enumar lucrurile astea cu cinism, din contra: toamna asta a fost de vis si a fost un vis. Nimeni nu poate face misto de o dupa-amiza insorita de duminica in noiembrie, nu-i asa?
Ceea ce ma aduce la subiectul meu de astazi.
Iubesc rochiile de toamna. Imi imaginez rochia ideala de toamna acoperita de un imprimeu cu frunze aurii si crizanteme visinii, intr-o croiala vintage: cel mai probabil plisata, cu un adanc decolteu in V si maneci lungi balon. Mi-o imaginez dintr-un material care, intr-o anume lumina sau la anume miscari, te lasa sa vezi cum un discret fir auriu sau de culoare bronzului straluceste in tesatura. Mi-o imaginez purtata cu un trench clasic, cu un sacou in carouri British, cu cizme din piele intoarsa si o geanta comoda de umar. „Hello, azi m-am imbracat in toamna!”, as putea spune in dimineata cand as imbraca-o.
Intre noi fie vorba, nu sunt mare fan a tinutelor cu tematica. Mi-ar placea sa colaborez cu un teatru, o casa de productie de filme sau un muzeu, iar mintea mea sa ruleze la nesfarsit concepte, referinte din pictura si literatura, coduri vestimentare – dar asta nu se intampla cand imbrac un simplu pulover si o fusta inflorata. Nu ma entuziasmeaza ideea costumarii de Halloween, dar m-as duce la un bal mascat. In sfarsit, ma amuza si gasesc caraghioasa ideea de a imbraca o piesa specific locala sau regionala cand calatoresc: o bereta rosie si dungi bretone la Paris, un kilt sau o esarfa in carouri ecosez la Edinburgh, o catrinta in rosu si negru in Maramures, un kimono in Osaka sau lederhosen prin Bavaria…
Revenind la rochiile de toamna, recolta acestui anotimp imi incanta privirile. Spre deosebire de anii trecuti, cand cele mai multor modele le lipseau manecile, rochiile acestei toamne au maneci: trei-sferturi sau lungi, raglan (tip kimono) sau clasice (urmand conturul si circumferinta bratului), cu mansete decorative, elastice sau de camasa.
Inca o veste buna: cele mai multe dintre rochii continua sa aiba buzunare, ce binecuvantare!
Continui in acelasi spirit: rochiile toamnei nu mai sunt doar negre, gri sau cafenii, ci ne sunt oferite intr-o foarte artistica paleta de culori si imprimeuri, toate preluate din cornul abundentei autumnale: verde inchis ca padurea de pini, portocaliu intunecat ca feliile de dovleac si focul din semineu, visiniu ca mustul, vinetiu ca strugurii brumati, galben ocru precum gutuile si crizantemele, maroniu in nuanta castanelor si ciocolatei amare, albastru stins fumuriu la fel ca ceata de dimineata, ruginiu ca scortisoara si frunzisul dintr-un parc…
In sfarsit, un asa-zis secret de styling: rochiile toamnei nu mai sunt croite din stofe groase sufocante si rigide, ci din materiale fluide, care incurajeaza layering-ul si asortarea cu alte piese trans-sezoniere. Le veti purta cu un cardigan pe umeri sau cu o helanca (sau un body) pe dedesubt, cu un sacou din stofa deasupra sau peste o camasa din poplin, cu dresuri groase si botine scurte, cu sosete groase si un pantof modern sau cu un dres fin si o cizma foarte inalta, peste genunchi.
Ceea ce ma face sa ma gandesc la inca un lucru minunat legat de rochiile acestei toamne: alese cu grija, veti lega cu ele o prietenie lunga. Nu stiu daca ele vor dura o viata intreaga (viata unei rochii este scurta, cand o cuantificam in ani umani), dar sigur nu va fi o relatie de un sezon.
Inainte de a va lasa cu selectia unor rochii de toamna care primesc „aprobarea” mea, va retin un moment.
Daca ati vazut postarile mele de saptamana trecuta, atunci stiti ca din cauza unei stupide greseli tehnice (mea culpa!), am pierdut toate adresele de email ale celor care se abonasera la newsletterul Style Diary de-a lungul timpului. So, daca doriti sa fim in continuare in legatura si sa aflati primele despre workshopuri, cursuri de stil, recomandari de branduri, lansari de programe online, articole noi pe blog samd, va invit sa va re-abonati cu un click aici. Celor care aleg sa o faca, le multumesc din suflet! Celor care prefera sa se rezume la citirea articolelor pe blog, le multumesc la fel de mult pentru vizita 🙂
(Modelele in dreptul carora vedeti un asterisc le gasiti in magazinele de brand din Bucuresti Mall).
Rochie Zara* din catifea: 249,90 lei | Rochie Mango*: 199,90 lei | Rochie Massimo Dutti*: 449,00 lei
Rochie Chemistry Studio: 550 lei | Rochie-camasa Lure: 450 lei | Rochie inflorata Lure: 500 lei
Rochie asimetrica Bluzat: 391 lei | Rochie COS: 650 lei | Rochie HM*: 229 lei
Rochie Topshop: 65 lire sterline | Rochie ASOS Y.A.S. : 65 lire sterline | Rochie Warehouse: 59 pounds
Wooow ce rochii frumoase! Iubesc sa ma imbrac in rochii… insa parca din ce in ce mai rar reusesc, munca, acasa, ai grija de copil.. la evenimente mult mai rarut. Acum tocmai mi-am luat o minunata rochie si trebuie neaparat sa o inaugurez undeva :))) abia astept