De Irina Markovits 06 decembrie 2017 in Fashion Industry Insider

Deci, ce parere aveti despre noul Vogue UK?

Coperta este superba: eleganta, distinsa si distincta, simpla, cu o nota vintage care face referire la editiile „varstei de aur” ale revistei. Toti cei intervievati din industria modei sunt unanim incantati si deloc suprinsi de alegerea tinerei Adwoa Aboah, faimoasa la 25 de ani nu doar pentru trasaturile ei fizice, ci mai ales pentru activismul social si platforma digitala creata pe principii feministe, Gurls Talk. Pentru noul Vogue, Adwoa este muza perfecta. Fotografia de pe coperta este in sine o declaratie, chiar si fara lista lunga si impresionanta de nume din dreapta ei (Zadie Smith, Naomi Campbell, Sadiq Khan, Steve McQueen, Grace Coddington, Gwendoline Christie, Salman Rushdie, John Galliano, Glenda Jackson!). Tagline-ul editiei? Simplu si la obiect: Great Britain.

Mai mult decat pictorialele din interior semnate Steven Meisel, mai mult decat stylingul facut chiar de Edward Enninful (noul redactor-sef), mai mult decat machiajele realizate de Pat McGrath, mai mult decat titlurile insirate pe coperta (care creaza, de fapt, un soi de Who’s Who multi-rasial al Marii Britanii moderne, dar fara a mentiona vreun brand, o geanta statement, vreun trend sau o lista de must-have-uri ale sezonului), atentia mi-a fost mentinuta de linistea si focusul copertii. Intr-o lume in care suntem hyper-grabiti, consumam in exces si ni se ofera in surplus, e din ce in ce mai dificil sa gasesti lucruri care „sunt” pur si simplu – fara ornamente, fara zgomot.

Pentru ca asa ar trebui sa arate si asta sa transmita toate copertile bine facute. Din ce in ce mai des, revistele arunca pe coperta fotografia cate unei celebritati si o acopera de titluri bombastice, de teme repetitive si cel mai adesea stupide, in speranta ca vor fi cumparate. E de inteles. Tirajele sunt in scadere peste tot in lume, vanzarile la fel. Un articol in The Guardian mentiona ca in august 2017 vanzarile Vogue UK scazusera cu 3%, iar Condé Nast anuntase implementarea strategiei digital-first pentru Glamour UK (editia in print va fi tiparita bi-anual).

Perioadele disperate necesita masuri de urgenta. Cu toate astea, prima editie coordonata de Edward Enninful, #Newvogue, este opusul disperarii si urgentei. Mie imi pare o editie echilibrata, inovatoare, care isi pastreaza aerul glam dar pluseaza pe nivelul de intelectualism si diversitate. Este o revista care doreste sa demonstreze propriul punct de vedere.

Cu ocazia asta pun si lucrurile in perspectiva: de ce este dedicat „Marii” Britanii? Ganditi-va la ultimii doi ani. Britanicii au trecut prin dezastre, sociale, financiare si politice: cinci atacuri teroriste, catastrofe politice, Brexit, manifestatii de protest legate de fondurile dedicate pensiilor si asigurarilor de sanatate, ascensiunea miscarilor separatiste din Scotia si cererile lor pentru un nou referendum, tragedia incendiului din Grenfell Towers… Noul Vogue este repozitionat, isi doreste sa devina mai mult decat cea mai cunoscuta revista de moda. De altfel, in editorialul lui inaugural Enninful a spus ca „misiunea noii redactii este sa faca si declaratii politico-sociale, nu doar estetice”.

FYI: Edward Enniful are 45 de ani, este nascut in Ghana, dar crescut si educat la Londra. Dupa o scurta perioada in care a cochetat cu modelling-ul, la 18 ani devenea fashion editor pentru i-D Magazine. Cativa ani mai tarziu era fashion & style director pentru W si editor-coordonator pentru Vogue Italia, unde a ajutat la redactarea faimoase editii „Black Issue”, in care apareau doar manechine de culoare (revista s-a vandut atat de rapid, incat a fost necesara tiparirea unui tiraj suplimentar de 60,000 de copii). Despre Enninful se stie ca nu vede moda drept un turn de fildes, rezervat elitei industriei, ci o platforma inclusiva, deschisa multora.

„Fashion is a conversation, the continual dialogue between you, the Vogue reader, and the times we live in, fusing fashion with art, politics and society. These days, that conversation does not end with the magazine. But be sure of this: my Vogue will be the fashion bible.”

Revenind la revista propriu-zisa: ce se poate spune despre continutul ei?

Prima mare schimbare, observabila imediat, este ca promisiunea redactiei cu privire la diversitate a fost respectata, ba chiar i s-a adaugat o cireasa pe tort. In sfarsit, paginile revistei sunt populate de manechine din toate rasele: de la cuprins, pana la fotografiile din paginile de final. Admirabil, nu-i asa?

La fel cum admirabil este interviul semnat Naomi Campbell, in conversatie cu Sadiq Khan, primarul Londrei. Sa apreciem si efortul de a extinde „audienta” revistei dincolo de Londra si zonele ei posh. In „Love Letters to Britain”, Zayn Malik vorbeste despre copilaria si adolescenta petrecute in provincialul Bradford, iar Daphne Guiness isi aduce aminte de perioada ei de formare in nordul Midlands si de anii in care minele de carbuni se inchideau pe rand, iar somajul atingea cote de 80%. In rubrica „Back to my roots”, Galliano reflecta la copilaria petrecuta in sudul Londrei, Christopher Bailey priveste cu nostalgie la Yorkshire-ul natal si Simone Rocha viseaza la viata din Dublin. Intr-un incantator eseu intitulat „Mrs. Windsor”, Zadie Smith aduce un omagiu reginei. Gwendoline Christie (o stiti drept Brienne of Tarth din GoT, dar stiati ca este partenera lui Giles Deacon?) scrie despre stereotipiile caracteriologice ale personajelor feminine, in cinematografia si televiziunea contemporana. In „In the Spirit”, Salman Rushdie povesteste despre cum este sarbatorit Craciunul intr-o familie multi-religioasa.

Limitele dintre moda, social si cultural continua sa fie permeabile, lucru care se vede foarte bine in campaniile publicitare din Vogue, nu doar in continutul editorial. Annie St. Vincent, fotografiata minimal machiata, poarta cateva siraguri de diamante in reclama pentru Tiffany’s. Zoe Kravitz apare in reclama pentru Saint Laurent. Exista chiar si un advertorial pentru Primark. Iar ad-ul pentru Valentino plaseaza manechine in rochii de seara si tocuri stiletto langa modele in slapi de plastic si pantaloni de training.

Altfel, Noul Vogue nu se diferentiaza prea mult de Vechiul Vogue. Pe prima pagina de editorial troneaza cizmele Chanel acoperite de cristale, la pretul de £1220. Cateva pagini mai incolo, avem dovada ca Vogue ramane Vogue: un pictorial in care o manechina pe nume Olympia este fotografiata intr-o padure, purtand o rochie de bal de 3590 lire sterline, alaturi de un alt model – nud -, calare pe o vaca.

Una peste alta, este un Vogue suficient de diferit cat sa atraga atentia. Este cool si fabulos, este diversificat si cu multe subiecte de conversatie valabile. „Know where you come from, but be free to make new traditions”, spune sumarul unui articol, frazand astfel ceea ce ar putea fi insasi mantra noului Vogue. Asadar, sa ne bucuram si sa apreciem aceasta noua traditie a inclusivitatii. La urma urmei, diversitatea chiar asta inseamna: sa te straduiesti sa reprezinti toate varstele, religiile, etniile, rasele si da, toate clasele sociale. Vogue nu va multumi niciodata pe toata lumea si nu se va adresa niciodata tuturor demografiilor posibile, de la „vladica pana la opinca”.

Daca gasiti noul Vogue la un chios de presa, cumparati-l, mai ales daca iubeati vechiul Vogue. Si cu atat mai mult, daca nu.