De Craciun, nu (mai) bifam reusitele de peste an

Am pentru voi o intrebare-test, cu raspunsuri multiple.

Care dintre urmatoarele cuvinte descriu cel mai bine realizarile si emotiile pe care le traiti in perioada asta, cand facem tranzitia de la 2017 spre 2018? Raspunsurile sunt:

A. Incantata
B. Logodita / Casatorita
C. Insarcinata/ Abia am nascut
D. Emily

(Wtf? Ce e stupiditatea asta, cum sa pui prenumele cuiva pe o astfel de lista?)

Well, well, well girls and boys, tweet-ul lui Emily Seawright a devenit viral la finalul lui noiembrie, cand a publicat fotografia pe care familia ei urma sa o transforme in felicitare de Craciun si sa o trimita tuturor cunoscutilor, prietenilor, rudelor. In acest moment are peste 60,000 retweet-uri, peste 350,000 like-uri si vreo 1,200 comentarii. Dupa cum vedeti in imaginea de mai jos. Emily arata spre camera un carton cu numele ei (optiunea D), in timp ce surorile ei, partenerii acestora si parintii arata cu mandrie cartoane pe care sunt trecute celelalte trei variante. (Acelea dintre voi pasionate de meme-uri isi vor aduce aminte de fotografia din 2016 a unei alte familii, in care „egg salad” este trecuta drept realizare majora a unuia dintre membrii familiei).

Si pe mine m-a facut sa rad fotografia, dar m-a facut sa ma gandesc si la obligatoriul audit care are loc la final de an calendaristic in mai toate familiile.

Imaginile pe care le asociem cel mai frecvent cu definitia Craciunului sunt cele ale momentelor festive petrecute cu familia, cu cei dragi – dar nu cumva in aer se simte si o tensiune ascunsa? La fel ca la inceputul unei ecranizari dupa Agatha Christie: stii ca cineva urmeaza sa moara. In mod similar, Craciunul da nastere acelorasi emotii traite in timpul unei sedinte cu managementul, cand toate departamentele sunt presate sa-si declare sefilor realizarile, pentru ca apoi fiecare sa isi poata negocia promovarile, maririle de salariu, bonusul…

La final de an, multe dintre noi nu putem pune pe tapet atingerea unor obiective spectaculoase si nici nu ne putem mandri cu depasirea unor obstacole tip „milestones”, acele repere de viata pe care le vom tine minte ani la rand. De cele mai multe ori, viata curge cat se poate de firesc intre ianuarie si decembrie. Sau, mai bine spus, viata curge cu problemele ei obisnuite – mari si mici-, pe care am invatat (cum) sa le lasam in urma.

Ne descurcam sa platim lunar chiriile, facturile si ratele la banca.  Am invatat sa ne detasam de relatii si locuri de munca in care eram nefericite. Stim sa ne umplem zilele cu mici victorii, cum ar fi mersul la culcare la o ora rezonabila, cititul unei carti destepte, legarea unei prietenii neasteptate sau acumularea a suficient de multe puncte pe un card de fidelizare incat sa ne putem cumpara, cu bucurie maxima, un bilet de avion cu pret ultra-redus.  Fara cinism sau tristete, am ajuns la concluzia ca in fiecare zi depasim chestii oarecare, absurde, iritante, dificile, stupide – iar daca supravietuim acestora si continuam sa zambim zilnic, este pentru ca am realizat „ceva” important.  Doar ca acel „ceva” nu incape pe un carton, nu devine titlu de tweet sau stire la ziar, nu este subiect fotografiabil pentru Instagram si nici tema unei felicitari de sarbatori.

Privind cu cativa ani in urma, jur cu mana pe inima ca pe cartonul meu ar fi fost scris „Emily” sau „Criza Existentiala”. Treceam printr-un divort care nu doar ma lasa naucita, dar ma forta sa reformulez in cheie proprie (si brusc maturizata) ce inseamna relatie, parteneriat, familie, luat viata in piept si asumat decizii majore, descurcat singura, perspective de viitor, trait in prezent, dar si singuratate, flirt, dating si alte chestii mai usoare sau mai grele. In aceeasi perioada, vedeam in viata surorii mele mai mici tabloul familiei perfecte: un cuplu fericit, cu optimism si speranta pentru viitor, roluri de parteneri egali in cuplu si parinti responsabili, 2 copii minunati si un al treilea pe drum. In timp ce prietenele cele mai bune imi povesteau despre bonusuri, traininguri si ascensiuni profesionale de cometa, eu ma intrebam daca are sens sa ma lansez in stilism ca freelancer sau mai bine ma angajez full-time undeva, oriunde. In perioada aceea mi-am pierdut cardul de banca de vreo 7 ori, nu am avut nicio zi de vacanta timp de 2 ani, sufeream de insomnii si, foarte probabil, depresie. A fost o perioada de aproape un an  si jumatate in care as fi vrut ca cineva sa ma sarbatoreasca pe mine. Nu de ziua mea de nastere, nici de sarbatori. Doar pe mine, ca eram inca pe picioare. Ma simteam descurajata, la pamant, absolut doborata de viata. Cu toate astea, at the end of the day, uitam de cat de multe lucruri – mai mici sau mai mari – as fi putut sa fiu mandra.

Locuiam sigura, pentru prima data in viata si invatam sa fac diferenta dintre singuratate si solitudine. Descopeream zilnic cine sunt, fie prin directa experienta cu viata, fie prin terapie. Decisesem sa imi redeschid biroul, sa nu renunt la blog si la meseria de stilism, ba mai mult, sa ma inscriu la alte cateva cursuri si specializari. Renuntasem sa fumez, incepusem sa fac economii, redescopeream placerea lecturii zilnice. Ma reconectam cu prietene, imi largeam orizontul activitatilor si preocuparilor. Invatam sa nu mai fac pe plac tuturor. Invatam sa fiu autonoma, libera, optimista, inteleapta, matura…

Revenind la fotografia si cartonul lui Emily, nu avem nici o dovada ca viata ei ar fi trista sau similara cu a mea, in acel an chinuit. Din ce am citit in presa online, fotografia respectiva a fost facuta in ziua in care Emily se intorsese dintr-o vacanta in Maldive si zbura spre Caraibe in ziua urmatoare. Nu stiu mare lucru despre ea – ar putea fi CEO-ul propriei companii, ar putea fi pe punctul de a semna un mega-contract pentru un roman, ar putea fi campioana nationala si statala la curling. Dar nu asta conteaza! Cuvintele inscrise pe cartoanele fiecarui membru al familiei ei sunt revelatoare, pentru ca ne indica – sumar, dar si concret – ce anume valorizam, prin ce ne validam si cu ce tip de realizari dorim sa fim asociate ca femei.

Asadar: daca urmeaza sa va casatoriti, se pare ca meritati un „certificat”; daca sunteti pe cale sa deveniti mama (sau parinti), atunci meritati o „diploma de merit”; daca tocmai ati castigat un milion de euro sau sunteti urmatoarea femeie-astronaut care va pleca in spatiu sau ati reusit de una singura sa eradicati SIDA si foametea, capatati o „mentiune”. Pentru orice altceva mai putin, primiti doar un carton si stati la rand, va rog. Cum spune Ariana Grande, „next please…”

Poate sunt cinica, poate glumesc…

Internetul a dat nastere tuturor acestor felicitari si meme-uri de Craciun si da, cele mai multe sunt ilare, caraghioase, ironice, amuzante. Dar tot internetul, fir-ar sa fie, pare sa fie responsabil pentru ca simtim nevoia sa ne umplem vietile doar cu evenimente fotogenice, fantastice si extraordinare.

Deformata de filtre de Instagram, emoji-uri si check-in-uri, valoarea realizarilor noastre nu mai este definita de volumul de efort depus, ci de felul in care alegem sa le documentam pentru ceilalti.

Cunosc multe femei care s-au luptat cu probleme de fertilitate, ajunse in pragul epuizarii emotionale si fizice din cauza procesului de a incepe o familie – insa daca ar fi sa ma bazez doar pe feed-ul lor de FB, as vedea doar un drum presarat cu roze. In toamna, o buna prietena a plecat singura in Bali, iar feed-ul ei de Instagram a devenit un izvor splendid curatoriat de temple, plaje, apusuri si cocktailuri. „Ai fost in aventura vietii tale! OMG, totul parea un vis exotic!„, i-am declamat entuziasmata cand ne-am intalnit, la intoarcerea ei. „Meh, dupa o vreme incepusem sa ma plictisesc. Si ma simteam teribil de singura. Locurile sunt frumoase, dar nu as mai merge de capul meu”, mi-a marturisit.

Social media ne incurajeaza sa ne sumarizam vietile si sa le privim si pe ale celorlalti printr-o lentila ingustata. Vietile noastre devin rapid un exercitiu de PR personal. „Cu ce altceva minunat ma pot mandri? Cat machiaj pot aplica mundanului, mediocritatii, obisnuitului pentru ca viata mea sa para exotica, palpitanta? Din ce unghi sa fotografiez coltul asta de camera de bloc, ca sa para bun de Pinterest?”

Ne pierdem pe noi insine, ne pierdem de noi insine, uitam sa reflectam la cine suntem si ce ne dorim de la viata, pentru ca traim intr-o anxietate permanenta legata de ce vom scrie de Craciun pe cartonul propriu.

Pe de alta parte, daca ati avut rabare sa cititi pana aici, va incurajez ca anul acesta sa fiti ca Emily. „Be like Emily”, ca tot vorbeam de meme-uri.

Daca ati avut rabdare sa cititi pana aici, pun pariu ca anul acesta ati depasit si supravietuit unui munte de probleme si schimbari aparent insurmontabile.

V-ati trezit in fiecare dimineata, ati imbracat copiii si, dupa ce i-ati spalat, hranit, mangaiat, pupat si imbracat, i-ati dus la gradinita sau scoala. Ati suportat certuri, disensiuni si scandaluri in familie, intre voi si soacre, intre voi si partenerul de cuplu, intre voi si parintii si fratii sau surorile voastre. V-ati sarutat partenerul de cel putin 365 de ori (si de tot atatea ori l-ati cicalit povestindu-i ce fel de zi ati avut). V-ati revenit, fizic si emotional, dupa un avort sau o sarcina pierduta. Ati reinvatat sa respirati dupa moartea unui parinte. Ati reusit sa va platiti toate ratele, facturile si cardurile la timp. Ati renuntat de cel putin 100 de zile la zahar si/ sau la alcool. V-ati luat permisul de conducere, ati sarit prima data cu parasuta, ati invatat sa inotati, ati plecat prima data singure in vacanta. Ati avut o prima confruntare cu seful. Ati eliminat din viata voastra o prietena „toxica”. Ati participat la protestele din strada. Ati schimbat cateva vorbe, zilnic, cu batranica singura din vecini.  V-ati decis sa nu mai tineti cure de slabire, ci sa va acceptati asa cum (sau cata) sunteti. Ati invatat sa schimbati singure cauciucurile la masina, sa puneti faianta in baie si sa asamblati mobilier de la Ikea. V-ati reparat dantura si acum puteti zambi, in sfarsit, cu toata gura. Ati avut sedinte in care ati avut idei stralucite si ati finalizat cele mai grele proiecte din firma. Ati donat sange, si nu doar o data. Ati avut zile in care parul v-a stat fantastic si ati aruncat zilnic gunoiul. Ati scris o carte. Ati citit 100 de carti. Ati renuntat la televizor si la contul de facebook. Ati adormit plangand, indiferent de motiv, si v-ati trezit a doua zi dimineata ca o pasare Phoenix, cu increderea complet refacuta in lume, in frumusetea si posibilitatile ei.

Anul asta, noi toate am putea fi Emily. Succesele noastre sunt atat de multe, frumoase, marete si complicate – la fel ca viata =, dar nu neaparat legate de relatiile cu ceilalti sau de chestii bifate de lista rezolutiilor de inceput de an. Nu suntem definite de acele relatii. Noi suntem propria definitie.

Asa ca haideti sa fim Emily, de fapt noi insene.

PS: lasand gluma la o parte, in afara prenumelui, ce sta scris pe cartonul Craciunului vostru din acest an?