Ce mai inseamna azi o rochie neagra?

Hubert de Givenchy s-a stins din viata saptamana trecuta. Avea 91 de ani.

„Habar n-aveam ca mai traia”, posta cineva pe fb in acea zi. Cruda remarca, intr-adevar, dar subliniaza un punct de vedere valid. Nu multi dintre designerii varstei de aur a modei se bucura de privilegiul unei vieti atat de indelungate: Azzedine Alaïa a murit anul trecut la 77 si Hervé Léger la 60, tot in 2017; Oscar de la Renta acum 4 ani la 80; Andre Courreges la 92 si Sonia Rykiel la 86, ambii in 2016. Lasand deoparte varsta inaintata, discretia si izolarea auto-impusa a lui Givenechy sunt doua din lucrurile care au contribuit la estomparea prezentei lui in ultimii multi ani. Remember, people, e si asta o „morala” a vietii moderne: doar pentru ca nu sunteti active pe Instagram, nu inseamna ca sunteti moarte sau disparute.

Givenchy a fost mereu opusul filosofiei Instagram, pentru ca Givenchy a insemnat permanent „eleganta”, iar eleganta nu vinde intotdeauna, eleganta nu e stridenta, eleganta nu se construieste cu haine multicolore, ultra-trendy si sufocate de logouri stralucitoare care tipa „uita-te la mine! am valoare, sa moara mama!” Creatiile lui Givenchy au fost mereu rezervate, gratioase, un omagiu adus bunului gust pastrat in cheie conservatoare (chiar daca, la inceputurile casei de moda, in ’52, au fost considerate inovatoare si moderne). Este adevarat ca nu el a creat prima rochie neagra (nici Chanel, de fapt; ea doar a avut sansa ca crochiul unei rochii negre de cocktail semnate de ea sa apara in editia de octombrie 1926 a Vogue), insa Givenchy isi asociaza numele cu cea mai cunoscuta rochie neagra: cea purtata de Audrey Hepburn, in 1961, in „Breakfast la Tiffany”.

Descrisa de casa de licitatii Christie’s ca „rochie fara maneci, cu tiv lung pana la pamant si partea de sus ajustata, cu spatele decoltat si ornamentat de decupaje distincte, in forma de semiluna”, rochia din film este personificarea elegantei simplificate. Cand a fost scoasa la licitatie in 2006, Christie’s se astepta la o cota de 84-85,000 dolari. In final, a fost cumparata cu 655,500 dolari de un cumparator anonim (sper din tot sufletul ca nu Kim Kardashian!). In orice caz, imi imaginez ca, de-a lungul ultimilor 50 de ani, milioane de femei si adolescente au cautat in zadar rochia neagra perfecta, inspirate de aparitia lui Audrey. Unele continua si azi…

„In rochiile lui Givenchy ma simt eu insami. E mai mult decat un simplu designer – e un creator de personalitate”, spunea despre el Hepburn, care l-a lasat sa o imbrace aproape intreaga ei viata, din 1953 pana cand a murit, vreo 40 de ani mai tarziu. Acest citat despre „creatorul de personalitate” este fascinant pentru ca, in multe feluri, o rochie neagra poate fi definitia anti-personalitatii vestimentare. Rochia ramane neutra, atata vreme cat purtatoarea nu ii insufla note din propria viata.

Rochia neagra, mica sau mare, mini sau maxi, de zi sau de cocktail, este un passe-partout stilistic: se potriveste oricarei chei stilistice, oricarui cod vestimentar. Puse in fata unei seri incomode – o petrecere la care nu avem chef sa mergem, un eveniment la care nu stim sa decodam concret dress code-ul – , apelam la eterna rochie neagra. Mica, pentru ca asa ii spune numele. Sau mare, dupa caz. De fapt, nu dimensiunea e cea care conteaza, ci faptul ca e neagra. Simpla. Sigura. Conturata. Flatanta, la superlativ.

Pe langa aceste atribute pozitive si incurajatoare, putine rochii sunt atat de democratice cum este o rochie neagra. Orice femeie, indiferent de evantaiul de imperfectiuni si defecte percepute in oglinda, va imbraca cu sufletul usor o rochie neagra. Surprinzator, cele mai multe dintre aceste rochii, o data accesorizate cu gust, vor parea mai scumpe decat pretul afisat pe eticheta. Sigur, putem cheltui mii de euro pe o rochie semnata de un designer si ornamentata cu lacrimi de inorog si praf de stele, dar ne putem descurca bine si intr-un magazin, al carei colectie este la o calitate rezonabila. Spre deosebire de surorile ei colorate in roz fucsia, turcoaz sau rosu incandescent, de multe ori o rochie neagra va parea intotdeauna mai mult decat suma partilor ei.

Givenchy s-a retras din moda in 1995, casa de moda ce ii poarta numele fiind cumparata de LVMH cu cati ani inainte. I-au succedat o serie de designeri, unul mai stralucit si creativ ca celalalt: John Galliano, Alexander McQueen, Julien Macdonald, Riccardo Tisci si, in momentul de fata, Clare Waight Keller, prima femeie-designer pusa la carma creativa a brandului.

Intre noi fie vorba, mi se pare ca e nu doar de bun augur, ci si simbolic ca o femeie sa conduca artistic Givenchy. Recent, datorita curentului Time’s Up, rochiile negre au fost repozitionate: nu mai sunt piese vestimentare neutre, ci imagini ale solidaritatii si vocilor feminine, a puterii unui protest. Imi pot imagina cum, dupa ce o viata intreaga a imbracat femei-simbol de talia unei Audrey, Grace sau Jacqueline, Givenchy a privit aprobator parada de rochii negre de la Golden Globes de anul acesta. Si, cine stie, poate s-a gandit la toate rochiile negre care vor dainui, in eternitate, mult timp dupa ce el va fi murit.

Credit foto: vogue.com, pinterest.com