(Inca) o dovada ca stilul nu are legatura cu marimea
Moda, in cele mai moderne, eclatante, flamboaiante, aspirationale si comerciale forme ale ei, e omniprezenta: in feed-urile noastre de social media, in campanii publicitare, practic peste tot in offline si online. Ceea ce numim „street style” – tinute deseori intentionat construite pentru a fi imortalizate ca promovare de brand, prezente alteori firesc alcatuite si dovezi de bun gust innascut – continua sa fie o directie ultra-populara in fotografie pentru ca, teoretic, infatiseaza femei ca mine, ca tine, ca noi, „surprinse” intr-o zi oarecare, cu deosebirea ca primele sunt permanent splendid imbracate.
Daca ar fi sa o spun altfel, intentia celor mai multe dintre imaginile de street style e sa ne prezinte umanitatea stilata si trendy in ceva mai multe variante decat cele fotografiate in paginile revistelor. Cu toate astea, ele contin, in majoritate, aceeasi tipologie: femei albe, inalte, subtiri, de cele mai multe ori blonde (sau, en fin, cu parul in nuante relativ deschise).
Lucrurile par insa sa se schimbe, incet-incet. Asa cum la inceputurile lui The Sartorialist, Scott Schuman fotografia anonimi si anonime bine imbracati, bloggerita Kellie Brown si-a dorit un cont de Instagram cu adevarat inclusive, dedicat tuturor celor carora stilul, actul de a se imbraca, gestul de a construi cu intentie si naturalete o tinuta provoaca bucurie reala. Intr-un recent interviu, Kellie declara: „Cum ar fi daca moda strazii ar redeveni ceea ce a fost, si nu ar conta ce marime poarta persoana fotografiata? Cum ar fi o fotografie cu o fata de marimea 14 sau 24, intr-o tinuta fantastica, alaturi de alta marimea 6 sau 8 sau zero? Cum ar fi sa apara fotografiate si femei de culoare, alaturi de fete albe, asiatice, Latinas si orice alta tipologie…?”
Demersul lui Kellie a prins viata in urma cu 2 ani, cand a lansat blogul (si contul de Instagram) And I Get Dressed. Filosofia ei e simpla: stilul nu ar (mai) trebui segregat. La un pol, Kellie a observat existenta conturilor clasice de street style, iar la polul opus sunt cele care sustin demersuri body-positive, prin imagini ale unor siluete supraponderale.
Acesta e unul din motivele pentru care am trait cu entuziasm descoperirea lui And I Get Dressed: pentru ca incearca (si reuseste) sa aduca cat mai multe tipologii in acelasi spatiu. Daca va faceti timp sa il studiati, veti gasi in feed si imagini cu femei albe, dar si femei de culoare, asiatice, magrebiene si metise; imagini cu femei suple, dar si obeze; imagini cu femei atletice, dar si cu handicapuri fizice; imagini cu femei cu sani mari si voluptosi, dar si imagini cu femei cu burtici si pulpe masive; gini cu femei inalte, alaturi de imagini ale unor femei mignone; imagini cu femei, dar si cativa cross-dresseri simpatici.
Insa motivul principal al incantarii mele a fost altul: fotografie dupa fotografie, imaginile sunt pline de bucurie, de pofta de viata, de creativitate, de placere traita deplin!
Fiecare dintre ipostaze transmite ca stilul este cel care conteaza, nu dimensiunea persoanei care a imbracat tinuta respectiva. Pentru ca daca reusiti sa treceti de judecatile strict fizice facute prin prisma conformismului social, veti descoperi diversitate, frumusete, spirit non-conformist, naturalete, asumare. Numitorul comun al tuturor este acelasi: tinute expresive, stralucitoare, dezinvolte, pur si simplu vii. AIGD este o sarbatoare dedicata stilului personal si bucuriei de a te imbraca – si, la urma urmei, nu asta ar merita sa fie emotia cu care si din care ne incarcam zilnic?
Well, sigur ca la final profit de acest articol ca de o ancora, pentru ca si eu cred din toata inima ca stilul este o platforma de care poate avea parte orice femeie (indiferent de silueta, dimensiune, varsta, buget si stil de viata). Mai mult de atat, ar trebui sa fie o bucurie pe care fiecare femeie ar trebui sa si-o ofere zilnic. Iar ca sa nu lungesc povestea, va aduc aminte ca am deschis inscrierile la prima editie de toamna a cursului Style Masterclass, el va avea loc in Bucuresti in 29.09, aici aveti toate detaliile – inclusiv oferta de pret early bird! (promit ca, pana la finalul anului, sa ne intalnim la Brasov si la Cluj pentru cate un Style Masterclass, asa ca stay tuned!)
Comentarii despre acest post