Cand exceptia devine regula

Daca ma uit la actualul peisaj al modei, constat cu claritate ca criteriile estetice care au domnit in ultimele doua decenii peste universul modei si frumusetii sunt pe cale sa explodeze. Mai jos, o incercare de analiza a fenomenului.

Pana de curand…

• Uniformitatea morfologica facea legea pe podiumuri. Regula era de a selecta si prezenta manechine foarte tinere (15-25 de ani), inalte si suple la limita anorexiei
• Fie ca era vorba de defilari de moda, reclame la diverse produse cosmetice, pictoriale de revista sau campanii ale unor branduri de moda, manechinele alese erau, in marea lor majoritate, albe, cu parul blond sau saten
• Folosirea Photoshopului nu era subiect de discutie sau controversa: ridurile, celulita, vergeturile si pistruii trebuiau sterse sistematic, fesele ridicate, taliile si pulpele subtiate, gambele si maxilarele alungite, ochii redimensionati, adaugat lustru podoabei capilare, luminat si uniformizat tenul, astfel incat imaginea persoanei fotografiate sa fie la superlativ (chiar daca rezultatul final nu mai avea legatura cu realitatea)
• Publicul feminin comenta alarmat fiecare centimetru de celulita detectat pe fesele unei manechine celebre
• Cu exceptia unei scurte perioade din anii ’90, cand top-modelele puteau avea o cariera de durata, se intampla rar ca pe podiumuri sa defileze sau in reviste sa fie fotografiate manechine care depaseau varsta de 30 de ani
• Fotografiile de street style publicate pe vogue.com si style.com prezentau doar femei suple
• Campaniile publicitare ale produselor de infrumusetare – creme pentru fata sau corp, vopsea de par, machiaj – alegeau, sistematic, fizionomii cu frumusete „clasica”
• Orice fel de handicap fizic si/ sau imaginea unei persoane dintr-o populatie minoritara (piele sau par de culoare diferita fata de norma, etnie, varsta, tip de silueta, proportii si/ sau numar de kilograme) erau considerate ca fiind antagonice notiunii de „glamour”

Astazi…

• Din ce in ce mai multe branduri de moda si beauty aleg sa integreze in castinguri, prezentari de colectii, campanii de advertising, look-book-uri manechine plus-size: Sephora, Glossier, Fenty Beauty, ASOS, Chromat, Aerie, Target, Nike, Lane Bryant, Prabal Gurung, Alexander McQueen, Vera Wang, Christian Siriano
• Din ce in ce mai multe reviste pun pe coperta manechine plus-size (la 9 ani dupa celebrele pictoriale „Curves ahead” din Vogue Italia, Elle si V Magazine)

• Manechinele cu trasaturi mai putin conventionale sunt din ce in ce mai prezente, deosebindu-se de uniformitatea celor din trecut

• Alaturi de femei si barbati, pe podiumuri au inceput sa fie prezente manechine transgender si non-binary
• Numeroase actrite refuza ca fotografiile pentru reviste sa le fie retusate
• Sedintele foto „no make-up” sunt deja generalizate
• Adut Akech Bior, o manechina de origine sudaneza, a fost aleasa in 2018 de Karl Lagerfeld sa prezinte look-ul final – cel de mireasa, cel mai prestigios – in prezentarea Chanel Haute Couture
• Anok Yai a deschis prezentarea Prada din februarie 2018 (au trecut mai bine de 20 de ani de cand un model de culoare a deschis defilarea brandului italian)
• Ugbad Abdi, o manechina de origine somaleza, a marcat o premiera pentru Fendi, fiind prima data ca o femeie musulmana si purtatoare de hijab defileaza pe podium pentru casa de moda (in sezonul toamna-iarna 2019)

• Adwoa Aboah, de origine britanico-ghaneza, a aparut pe coperta noului Vogue UK, sub „comanda” lui Edward Ennifield, pentru ca apoi sa apara in campanii pentru H&M, Marc Jacobs, Burberry si sa defileze pentru Chanel, Alexander Wang si Dior
• Hijabul nu mai e un obstacol pentru cariera unei manechine, asa cum demonstreaza ascensiunea Halimei Aden

• Femeile de peste 50 ani apar cu regularitate pe podiumuri si in look-book-uri (poti citi, separat, acest articol despre Graynaissance, fenomentul care incurajeaza si promoveaza frumusetea femeilor de peste 60 ani)
• Handicapurile fizice nu mai sunt o bariera in calea accesului spre universul fashion

• Marile branduri de beauty, cum sunt Sephora, MAC Cosmetics, nu mai ezita in a promova fizionomii extrem de variate, care ies din cadrul stereotipurilor din industrie
• Cele mai recente articole de street style din Vogue au inclus „derapaje” de la standardul morfologic agreat tacit in industrie

Cui se datoreaza aceste schimbari?

Moda este supusa principiului “balansoarului” sau “pendulei”: cu cat se merge mai mult intr-o directie, cu atat e de asteptat la un moment dat o miscare spre cealalta extrema, spre directia opusa. Dupa mai bine de 20 de ani in care a fost prezentata o singura versiune de frumusete fizica, un singur reper de estetica feminina, era firesc si logic sa vedem sistemul modei luand distanta de acestea. Este o volta care se inscrie in zeitgeist-ul momentului, la ora la care inclusivitatea si reprezentarea minoritatilor au devenit subiecte-cheie ale societatii.

Te intrebi de ce sau cat de semnificative sunt aceste schimbari? In ce consta nota de pozitiv a acestor demersuri?

Ca recunoastem sau nu, orice fel de imagine multiplicata – daca nu identic, cel putin in mod similar – ne construieste modele interioare, contribuie la definirea unor identitati si standarde, hraneste fantezii. Asadar, atunci cand inconstientul nostru (colectiv sau individual) este supus in mod constant unui singur tip de imagine, acesta incepe sa „creada” ca nu exista alt reper corect, normal, motivant si aspirational in afara esteticii propuse de respectivele imagini. In timp, devine dificil sa-ti accepti gambele musculoase, sanii plini sau mici, tenul masliniu sau pistruiat, circumferinta taliei si rotunjimea abdomenului, vergeturile si cicatricile post-sarcina, parul fin sau incretit, numarul de primaveri (sau toamne!) din buletin cand termenul tau de comparatie e o manechina alba de 16 ani, cu picioare interminabile de gazela si subtiri ca ale unui tantar, cu cearcanele ascunse de machiaj sau sterse de photoshop, pozand pentru o marca de lux…

Nu putem decat sa ne bucuram de recentul declin al acestei estetici discriminatorii si non-inclusive, care a saturat spatiul vizual exclusiv cu armate de fete-zeite ireal de frumoase. In sfarsit, peisajul modei incepe sa semene cu un patchwork: bogat, multicolorat, diversificat asa cum de fapt este si realitatea. Fiecarui tip de frumusete i se acorda spatiu si fiecare ocupa spatiul pe care il merita.

Lucrurile se misca incet, iar progresul abia se face simtit; scriam despre asta la inceputul anului trecut, cand intreaga industrie a modei cauta cu febrilitate sa-si integreze conceptul de „inclusion rider”. Important e ca se simte o schimbare de paradigma, zic eu, chiar daca provoaca reactii critice, ne obliga sa ne chestionam prejudecatile, ne forteaza sa redefinim termenii de acceptiune si toleranta.

Vor avea revistele curajul sa fotografieze mai des femei cu handicapuri fizice? Marcile de lux isi vor extinde liniile si colectiile, pentru a include marimi plus-size? Vor renunta designerii sa trimita pe podiumuri doar manechine si creatii talia 0? Se poate crea spatiu de reprezentare si pentru femeile care incadreaza „in medie” – adica cele care nici nu dau nastere unui buzz cum sunt cele plus-size, dar nici nu reprezinta categoria clasica de manechine skinny? Oare industria modei va lua in serios aceste schimbari si le va integra intr-un sistem functional, sau va considera aceasta revolutie drept o simpla tendinta, trecatoare si capricioasa? Vom vedea…