Conteaza cum te imbraci, daca nu te vede nimeni?
In perioada asta, cele mai multe dintre noi lucram de acasa: ne-am reconfigurat programul, spatiul de locuit si cel personal, obiceiurile. In plus, nu primim vizite, nu mergem in vizite, am rarit pana si iesirile la supermarket.
In conditiile astea, conteaza cu ce te imbraci, daca tot nu te vede nimeni?
Pe facebook, cineva facuse chiar zilele trecute, un sondaj legat de asta, intreband cum ne imbracam stand atat de mult in casa. In haine vechi, uneori decolorate, deformate, al caror aspect e rusinos de deteriorat pentru a fi purtate pe strada? In pijamale de bumbac cu personaje din desene animate sau flanela in carouri scotiene? In haine comode dar ieftine, pentru ca simtim sa investim doar in hainele cu care ne vad altii imbracate? In desuuri sexy? In halat de baie si sosete? Sau in haine special cumparate pentru stat in casa?
Stiu cat e de tentant sa ramai imbracata in pijama sau sa tragi pe tine un hanorac si o pereche de colanti. Sunt atat de comode si merg numa’ bine atunci cand lucrezi de la masa din sufragerie, dar nu vrei sa te transformi in Hannah Horvath, nu?
Nu-mi propun sa te conving nici ca extrema cealalta, in care te imbraci in taior ca sa stai cu laptopul in brate, pe canapea – e o optiune rezonabila; suna mai curand a scena de film de comedie, nu a realitate.
Raspunsul la intrebarea mea de mai sus e unul intern si foarte personal. Are legatura cu felul in care te simti in ziua respectiva, iar alegerea tinutei fie iti va prelungi starea, fie o poate schimba.
In ceea ce ma priveste, sunt relativ obisnuita cu aceasta configuratie. Petreceam si inainte suficient de multe zile lucrand de acasa, asa ca am putut observa cum mi se modificau energia, starea, postura, concentrarea daca ramaneam „in papuci” (ok, nu in pijama, ci intr-o tinuta ultra-casual, de casa) fata de zilele in care ma imbracam mai… decent? de munca? Intelegeti ce vreau sa spun. Bref, lectia mea a fost: lucrez de acasa, ma imbrac adecvat.
Am descoperit, cu ceva vreme in urma, ca exista chiar motive psihologice reale pentru care, o data imbracate pentru orele de munca, ne simtim pregatite sa luam viata in piept. Toate stau sub titulatura Enclothed Cognition, un domeniu nou de psihologie sociala care studiaza felul in care hainele ne influenteaza starea de spirit.
Este vorba de asa-numitele senzatii psiho-corporale, insotite de modificari comportamentale. Altfel spus, procesul de imbracare si hainele alese ne pregatesc mental, fizic si sufleteste fie pentru o zi productiva si plina, fie pentru o zi de leneveala pe canapea. In situatia unui interviu de angajare, ca sa dau doar un mic exemplu, atentia si performanta ne vor fi la cote minime daca ne prezentam in tricou si pantaloni de training, spre deosebire de a ne prezenta imbracate intr-o tinuta structurata. Nu vorbesc aici despre adecvare la context si coduri vestimentare profesionale, acelea sunt implicite. Insa un sacou sau o rochie de birou ne dau aplomb. Ne simtim sustinute de linia clara a hainei, de tesatura ei limitativa. Corpul ne e activat, coloana vertebrala indreptata, simturile sunt treze. Idem in cazul altor contexte iesite din comun: o prima intalnire romantica, un discurs in fata publicului…
Lucratul de la domiciliu nu se compara cu un interviu de angajare, cu o prezentare in fata unui client, cu o sedinta importanta. Insa daca nu ai obiceiul de a lucra din confortul propriei locuinte, iti recomand sa nu minimizezi importanta outfitului. Cu atat mai mult cu cat e posibil ca, in perioada asta, sa te simti mai abatuta, descurajata, debusolata, lipsita de motivatie.
Voila, am facut si eu o recomandare, nu e o obligatie, nimic coercitiv aici 🙂 Daca te poti ocupa de un PowerPoint dificil dintr-o pijama moale si sosete flausate, nu schimba nimic.
Insa daca ai nevoie de o motivatie exterioara pentru a intra in ritmul muncii de birou, te invit sa te imbraci in ceva potrivit. Nu in rochie de matase, nici in taior, nici intr-un onesie caraghios, ci in tinute comode, prietenoase cu corpul si cu starea ta de spirit, care iti vor cere un minim de energie cand te ridici din pat.
Asadar, ce ai putea imbraca cand lucrezi de chez soi?
Evident, e dificil de generalizat: multe depind de profesia pe care o ai si de tiparele vestimentare ale fiecareia. Si de nivelul tau de confort!
Daca te simti bine in jeansi, acum e momentul sa abuzezi de ei. Poarta-i pana te plictisesti de ei, astfel ca atunci cand vor veni zilele de libertate, sa ai chef sa porti orice altceva. Pentru moment, iti recomand urmatoarea manevra vestimentara: in loc sa ii porti cu un pulover casual, de weekend sau cu primul tricou pe care pui mana, ridica nivelul de eleganta al jeansilor asociindu-le o bluza imprimata, un pulover fin, un top cu dungi marinaresti, un body din dantela peste care asezi o camasa lasata descheiata.
Daca intentia ta stilistica e in extrema cealalta – de a iesi din rutina purtarii de jeansi, de a nu apela sub nicio forma la pantaloni de training sau colanti -, am pentru tine cateva idei de tinute foarte simple.
Ce-ar fi sa incerci…
– o camasa din denim asortata cu un pantalon (sau culottes) bleumarin
– un pulover colorat purtat cu o pereche de pantaloni cu pense
– o camasa in carouri (sau cu un alt fel de imprimeu), peste un maieu si cu un pantalon colorat
– o helanca pe corp, langa o pereche de pantaloni tigareta sau chinos
– o rochie-camasa din bumbac, careia sa ii pui o curea colorata
– o rochie (aproape) maxi, cu un cardigan scurt pana in talie
– o rochie de zi inflorata sau o rochie-furou cu bretele, pe sub care pui un tricou cu maneci trei-sferturi
– o salopeta comoda, cu pantalonul tigareta sau larg
– un hanorac supradimensionat si o fusta plisata
– un pulover lejer si moale, cu o pereche de pantaloni din piele
La oricare din formulele stilistice de mai sus poti adauga un colier, cercei, 1-2 inele, cateva bratari… Cu orice accesoriu ales si purtat, tinuta devine mai armonioasa, mai completai aproape de ce ai purta daca ai iesi afara, intr-o zi obisnuita.
In sfarsit, ce ai de gand sa incalti zilele astea? Stai in sosete? Papuci imblaniti? Sandale Birkenstock? Balerini? Papuci marocani babouches? Tenisi din panza? Stai desculta, pentru ca ai incalzire in pardosea? Nu te indemn sa te asortezi la 4 ace sau sa porti tocuri in casa, dar daca tot depui efortul de a-ti construi si imbraca o tinuta, ea trebuie dusa la capat.
Indiferent de ce varianta de tinuta alegi sa imbraci in perioada urmatoare, nu e cazul sa te culpabilizezi nici daca nu ai chef sa o faci mai multe zile la rand, nici daca iti dati timp si te preocupi de constructia catorva tinute. Fiecare dintre noi avem modul propriu de a gestiona emotiile incomode si angoasele. Insa, zilele acestea chiar cred ca a vedea o imagine placuta reflectata din oglinda si senzatia unor haine curate, frumoase, pe piele nu au nimic frivol. Din contra.
La urma urmei, ritualurile noastre sunt cele care ne pun ordine in cap si calm in suflet, obiceiurile noastre ne alina si ne dau putere sa trecem pentru momente dificile. Fiecare alegem coconul preferat, acele lucruri care ne linistesc si ne hranesc (mental, vizual, emotional).
Ducand conversatia intr-o alta directie, ce-ar fi sa revezi cateva episoade din Sex and The City? Fiind jurnalista independenta, Carrie isi petrecea suficient de mult timp acasa bricoland la rubrica ei editoriala, in dreptul ferestrei si cu MacBook-ul deschis in fata ei. Sigur, Manhattan-ul anilor ’90 e cu totul altceva decat Bucurestiul lui 2020, nimeni nu isi imagina ca va veni timpul pentru distantare sociala si auto-izolare, iar preocuparile principale ale eroinei noastre erau Mr. Big si relatia lor toxica. Cu toate astea… eu zic ca ne putem lasa inspirate de tinutele ei ghiduse, colorate si foarte stylish, cel putin in zilele in care ne simtim si noi ghiduse!
Asa ca, poate intr-o zi imbracam o pereche de bermude cu un top voluminos, le adaugam sosete colorate si o esarfa in rol de batic. In alta zi, un tricou lung peste o mini-fusta si bascheti inalti. In cea de-a treia, un kimono exotic, peste jeansi si maieu, cu parul prins intr-un coc prin care trecem 2 creioane. In sfarsit, in ziua noastra de maxima efervescenta si indrazneala, asortam perle la pijamaua din satin, punem peste haina din blana, iar in picioare sandalele pastrate pentru o ocazie speciala. Pentru ca nu e zi mai speciala ca ziua traita azi, in prezent.
P.S: pentru ca tot vorbim despre tinute: am regandit programul meu online de self-styling – pentru a-ti fi in continuare ancora de normalitate, reper de creativitate si inspiratie, obicei bun pentru continuitate stilistica!
Asa ca acum el se numeste „30 days of styling”, are un orizont de timp realist si rezonabil (30 de zile) si un cost care reflecta ajustarea la aceasta perioada, pastrand acelasi principiu de a te ajuta sa:
iti fructifici la maxim garderoba
sa iti cultivi zilnic creativitatea
sa iti creezi tinute suprinzatoare din ceea ce deja ai in dulap
sa primesti zilnic o doza de frumos si educatie vestimentara
So, in semn de multumesc si din dorinta de a ramane in continuare impreuna, noul program online „30 days of styling”
costa 215 lei
incepe la 1 aprilie
si are, de ieri, usile deschise pentru inscriere!
Il poti oferi si sub forma de cadou femeilor dragi din viata ta, ale caror zile de nastere sunt in perioada urmatoare. E un alt fel de #payitforward.
Ca sa accesezi programul, te invit sa imi trimiti un mesaj scurt la inscrieri@imagematters.ro
Conteaza intotdeauna, indiferent de imprejurare. Chiar daca echilibrul ti-l iei din interior, nimeni nu e insensibil la influente senzoriale din ambient, accesorii etc. De aceea discutam si de aromaterapie, cromoterapie…Frumosul se regaseste in designul vestimentar la fel ca in oricare alta arta. Omul are nevoie de frumos ca sa prospere emotional.