Imbracarea unei tinute: prilej de atentie, moment de meditatie matinala

Abia atunci cand tot ce etichetam drept „normal” este imprastiat in patru vanturi si devine subiect de conversatie nostalgica, incepem sa tanjim dupa familiar, simtim nevoia sa ne sprijinim in ceea ce cunosteam a fi stabil, ajungem sa pretuim rutina si tabieturile. Tot ceea ce inainte luam de bun – un gest firesc de-al nostru, un „ceva” facut din reflex – acum pare extraordinar, pretios, aproape un ritual. Imbracatul a devenit, pentru mine, o astfel de practica constienta si atenta.

Nu stiu cum decurgea pentru voi, pana acum o luna si jumatate, o zi „normala”, dar va spun cum se derula a mea. Incepea fara alarma sau snoozing. Da, sunt genul ala de persoana care se trezeste in functie de rimtul natural al corpului. Uneori mai leneveam in pat cateva minute, alteori nu. Deschideam fereastra si, in functie de cum simteam, cautam un anume playlist pe Spotify: in zilele cu soare si multa energie fredonam ceva cantece adunate in playlistul lunii respective (in fiecare luna imi creez un nou playlist, cu muzica nou-descoperita), in cele mohorate si in care ma simteam somnoroasa, ceva meditativ, o baie de sunete in ritm fluid. Ma indreptam spre baie: dus, spalat pe dinti, pieptanat, toate indeplinite cu un soi de inertie ghidata de memoria acestor gesturi facute deja de milioane de ori. Oficial, ziua mea abia acum incepea. Acesta era momentul in care eram pe deplin treaza, atenta, in sfarsit pregatita pentru prima „sarcina” constienta a zilei: alegerea unor haine. Abia dupa ce ma imbracam, verificam whatsapp-ul, instagram-ul, facebook-ul, emailurile, stirile…

La fel ca pentru majoritatea, tinutele mele se bazeaza pe o formula, o ecuatie stilistica, o uniforma. In cele mai multe zile, ma veti gasi in una din urmatoarele doua tabere: fusta si tricou/ pulover subtire sau rochie si accesorii. Numitorul fizic comun al celor doua este confortul: niciodata haine stramte, tesaturi rigide, detalii incomode, lungimi stanjenitoare. Norocul meu face ca in ultimii ani moda a facut din confort punctul focal al oricarei colectii, indiferent de sezon. De asta suntem acum obisnuite vizual (si stilistic) cu volumetrii, croiuri lejere si linii masculinizate. De asta rochia larga cu buline de la Zara a fost un succes global. De asta multora li se pare ca feminitatea s-a dus dracului – nu s-a dizolvat si nici nu s-a pierdut; doar acceptiunea traditionala, conform careia „femininitate” inseamna „a sublinia formele fizice”, a fost actualizata (feminitatea nu se rezuma la a-ti arata decolteul sau fundul si de fapt nu are nicio legatura cu fizicul, dar asta e o discutie pe care o las pentru un alt articol!)

Deci, la suprafata, formula mea stilistica parea un simplu proces de imbracare, but let me assure you: avea mai multe si mai complicate straturi decat o prajitura mille-feuille.

In zilele dinaintea distantarii sociale, tineam cont de nenumarate nuante date de context: urma o zi plina de intalniri prin oras, cu reprezentanti ai vreunui brand de moda? Ma intalneam cu o clienta in mall, pentru cateva ore de shopping? Cat de mult urma sa stau in picioare sau sa merg pe jos? Aveam programat un workshop, pentru care urma sa instalez (si apoi sa desfac) un stander plin de haine? O intalnire cu un director de Resurse Umane, pentru o discutie pe marginea unui cod vestimentar? Un interviu filmat? Sau lucram de acasa?

Suficient de des, chiar si cand imi raspundeam corect tuturor intrebarilor si cream un flow-chart la finalul caruia statea o tinuta, planul meu dadea nastere unor erori. Nu pentru ca mi se intampla ca pe parcursul zilei sa transpir, sa patez o haina sau sa ma doara picioarele, ci pentru ca imbracatul unei tinute tine in egala masura de emotii, dar si de confort.

Dincolo de aspectul lor fizic, concret, palpabil, hainele pe care le imbracam in fiecare dimineata nu sunt doar bucati de tesaturi cusute intr-un anume fel – sunt o extensie a noastra. O armura vestimentara, pe care o alegem astfel incat sa ne sustina de-a lungul zilei. Dar ca orice armura, are si un punct slab, o fisura prin care divulga celorlalti un aspect vulnerabil al nostru. In fiecare dimineata, in momentul in care alegem o tinuta, alegem si care fateta a noastra suntem pregatite sa o aratam lumii. Ce arma puternica avem la indeamana…

Ce se intampla atunci cand normalul nu mai exista, si rutina o data cu el?

In primele mele zile de work-from-home, am simtit o reala bucurie fizica: libertatea data de a sta intreaga zi imbracata intr-o pereche de de pantaloni largi de la Arket si un tricou alb din bumbac, tinuta rezervata de regula dupa-amiezelor lenese de weekend. Ce rasfat, ce deliciu sa stau desculta, sa nu am nevoie de sutien, sa nu simt nici o cusatura, nicio curea, niciun nasture, fermoar sau elastic! Ideea de a ma imbraca „asa cum trebuie” nici macar nu ma traversa periferic, pentru ca stiam ca nu urma sa ies din casa, nici sa ma viziteze nimeni o perioada, nu exista nici un stimul vestimentar extern. Eliberator si, recunosc putin jenata, catalizator pentru trandaveala.

Mi-am imaginat ca voi face un efort herculean pentru a reincepe sa ma imbrac cum o faceam inainte. De ce sa ma fortez sa compun o tinuta, cand in sfarsit e tolerabil social sa stai toata ziua in haine de casa?

Mi-a luat 4 zile pana m-am saturat de hainele „de casa”. Gaseam motive sa lenevesc, lucram mai putin, devenisem dezordonata, amanam sa fac lucruri, traiam tot felul de frustrari, ma simteam imprastiata si dezorientata. Mi-am pus starile pe seama torentului de stiri catastrofale si pline de anxietate, a incertitudinilor, a unor vesti proaste, a somnului intrerupt, a lipsei de soare si miscare fizica, a programului schimbat.

Desi fiecare dintre aceste lucruri contribuiau la starile mele, la un moment dat am realizat ca nu tineam seama de un detaliu al zilelor mele: hainele pe care le imbracam. Dupa cele 4 zile traite in „haine de casa” am inteles diferit (si inca o data!) de ce industria modei inseamna miliarde de euro cheltuiti si sute de mii de angajati, de ce exista mii de magazine in mall-uri, la colt de strada, in online si de ce, atunci cand ne simtim dezumflate, triste, plictisite, policele nostru arde de nerabdare sa apese pe o aplicatie de shopping, pe un cos de cumparaturi…

Pentru ca orice haina pe care o imbracam are puterea de a ne influenta starea de spirit. Nu vreau sa spun ca ne controleaza emotiile, dar ni le modifica.

Asa ca, din dorinta de a-mi regasi cel putin unul din pilonii normalitatii, am reconstituit pasii rutinei mele matinale, am lansat programul „30 days of styling” si am reinceput sa ma imbrac asa cum o faceam inainte. Nu oricum, ci tematic: azi o culoare, maine o piesa nepurtata de un an, poimaine un imprimeu punctat de un accesoriu, apoi o suprapunere, dar si o strafulgerare de paiete in plina zi, in sfarsit o reintoarcere la piese basic…

Camasa mea barbateasca oversize de la Marks&Spencer, cateva piese preferate in nuante de verde si albastru, dragile mele fuste imprimate pe care abia asteptam sa le port o data cu primavara, fusta roz din paiete purtata la Revelionul trecut: le-am simtit pe fiecare dintre ele ca amulete protectoare si talismane magice, langa mine – la propriu si la figurat – pentru inca o zi care se derula aproape identic cu cea de dinainte… cu exceptia tinutei.

In zilele care au urmat, alegerile mele vestimentare nu au fost nici cele mai indraznete, nici cele mai iesite din comun, dar au fost foarte „ale mele”. Le-am ales cu trup si suflet si minte clara, cum se spune. Mi-au oferit ce aveam nevoie. M-am regasit in ele. Nu mi-au construit nici imaginea (si iluzia) unei persoane care gestioneaza si controleaza situatia actuala cu detasare, imbracata intr-o tinuta la 4 ace, si nici a uneia complet debusolata si resemnata in fata starii de fapt, ascunzandu-se de realitate intr-o pijama pufoasa. In oglinda sunt tot eu, aproape aceeasi de acum o luna, adaptata la un normal nou si temporar, in care co-exista franturi de familiar cald si bucati mari de schimbare suportabila.

Gesturile simple sunt cele care, in perioada asta, ne aseaza in prezent. Simplul act al cumparatului de mancare, cu manusi si masca de protectie, este un reminder ca nu traim vremuri obisnuite. Simplul act de bunatate din partea unui prieten sau vecin este dovada ca nu suntem singuri. Simplul act al statului acasa e un mod de a salva cateva vieti – sau, cel putin, de a nu le pune in pericol. Simplul act al imbracatului decent in fiecare dimineata este un instrument care ne ajuta sa ramanem prezenti in fiecare zi, atenti la individualitatea proprie, conectati la noi insine.

Din 1 mai reincep o tura noua a programului „30 days of styling”. Asta inseamna ca primesti zilnic pe email, timp de 30 de zile, cate o tema de tinuta si o lectia (pastila) de stil. Separat si individual, primesti din partea mea feedback pentru fiecare tinuta postata pe grupul privat de facebook. Nu va fi nevoie sa faci shopping in aceste 30 de zile, ci doar sa iti explorezi propria garderoba, sa intelegi si sa aplici „lectia de stil” zilnica, sa te inspiri din fotografiile pe care ti le pregatesc ca ilustrare, dar si sa inveti din exemplele de tinute ale celorlalte femei care fac parte din grup. Eventual, iti poti face o lista de shopping pentru lunile viitoare, in functie de ce observi ca iti lipseste, ai avea nevoie sau ti-ar placea sa ai. Te duci la birou in perioada asta? Excelent, te ajut sa te imbraci diferit in fiecare dimineata si sa te reimprietenesti cu garderoba ta, de-a lungul unei luni intregi. Stai acasa inca o luna? Perfect moment, te ajut sa iti folosesti toate hainele din dulap, sa iti exersezi creativitatea si sa iti pregatesti 30 de tinute pentru zilele in care te vei intoarce la munca. Win-win… Inscrierile sunt deschise, aici gasesti toate detaliile programului, iti astept mailul la inscrieri@imagematters.ro.