In locul tocurilor inalte… ce port?

Le iubiti, stiu, insa nu va mai impacati cu ele. Visati la ele, dar nu le mai puteti purta. Le probati si, cu toate astea, in picioarele voastre sunt ca pantoful de clestar al Cenusaresei (chinuitori, stramti, insuportabili de incomozi!). Cand trageti linie, ii regretati – pentru ca ati crescut stiind ca pentru a fi elegante, feminine, cochete aveti neaparat nevoie de tocuri inalte.

Well… gresit.

Tocurile inalte isi au locul lor, fara indoiala. Estetic, schimba alura intregii tinute. Fizic, ne schimba postura trupului si ne altereaza mersul firesc. Stilistic, modifica proportiile tinutei. Din multe alte perspective ne limiteaza si, fara sa divaghez, va lansez cateva intrebari. De ce sa (ne) fie feminitatea definita de un tip de incaltaminte? Cu ce aspect al feminitatii asociem tocurile inalte? Ce semnifica pentru voi tocurile inalte: putere personala, statut, ambitie, un anumit stil de viata? Va las aici un link catre un articol interesant din The Guardian, pentru ca sa inchei divagarea si sa ajung la tema articolului…

Dupa un an de zile in care am purtat sandale, tenisi, sneakersi, botine si cizme fara toc, m-am trezit de curand ca imi e greu sa ma intorc la multele mele perechi de pantofi cu tocuri inalte. Acum oscilez, inainte de a iesi din casa, si aleg confortul si naturaletea unui pas lejer in locul alurii inaltate. Ma bucur ca in perioada asta workshopurile si cursurile le tin de acasa si nu mai sunt obligata sa tin prezentari de cate 2 ore, stand pe tocuri de 10cm. Imi place (din ce in ce mai mult) sa stau desculta.

Nu sunt singura. Intrebarile legate de „incaltaminte comoda, frumoasa dar fara toc inalt” sunt intre cele mai frecvente pe care le primesc. (Ce bine ca am si raspunsuri!)

Silvia, o clienta mai veche, a trait cu durere (fizica) si regret despartirea de tocurile inalte. Operata din cauza unui hallux valgus (monturi, in limbajul curent) si a unei degradari osoase, ajunsese sa nu isi mai poata indoi talpa piciorului drept. „Am preferat sa sufar si sa strang din dinti timp de cativa ani, pentru ca stiam ca dupa operatie imi va interzis sa incalt pantofii care imi placeau atat de mult. Toata tineretea mea am mers numai pe tocuri de 9, 10 si chiar 12 centimetri, mi-a fost greu sa renunt. Chiar daca acum nu mai am dureri, tot vad situatia drept o pedeapsa.”

Cazul ei este extrem, dar am intalnit si cliente pe care profesia le obliga sa poarte incaltaminte fara toc: asistente, doctori, educatoare. Fiecare ora lunga de munca este petrecuta in picioare. Altele, aproape la fel de numeroase, au ales ca tocurile inalte sa nu faca parte din stilul lor: nu le „spun” nimic, stilul lor penduleaza intre androgin, tomboy sau ultra-casual. Cateva, nu prea multe, se simt nesigure pe orice e mai inalt de 5 cm. Am intalnit si femei care, temporar, pe perioada sarcinii, au preferat incaltamintea comoda si joasa. Toate, indiferent de motivul pentru care nu poarta tocuri, raman la fel de feminine, elegante, bine imbracate, frumoase.

Asa ca, pentru a ne reconcilia cu absenta tocurilor inalte, putem incepe prin a face o mica distinctie: sa nu confundam incaltamintea plata, cu tocuri joase, cu lipsa de stil (sau de feminitate).

Moda nu a abandonat incaltamintea plata, din contra. Ultimii ani ne-au adus o multitudine de modele, de la espadrile flatforms, ghete cu talpi zimtate si adidasi cu talpa supradimensionata, la babouches (papucii marocani), cizme de cowboy, balerini-opinci, pantofi oxford masculini si delicatii kitten heels.

Nu inseamna ca pot fi purtati oricum si oricand: ii alegem cu aceeasi atentie la forma, proportii, culori pe care o acordam si escarpenilor eleganti. Nu sunt papuci de casa, ca sa primeze doar confortul; latura estetica este la fel de importanta.

In plus, nu ii asortam la intamplare, cu orice fel de tinuta, sub pretextul ca sunt „neutri” – pentru ca nu sunt.

De pilda, nu asortati balerinii cu talpa subtire la un pantalon drept si lung care ii acopera, la jeansi boyfriend, la fuste creion care acopera genunchiul sau la rochii foarte voluminoase. Cu cat tinuta voastra are volum, cu atat incaltamintea potrivita are nevoie de o talpa vizibila, mai groasa; e o chestiune de restabilire a proportiilor.

In schimb, la piesele de mai sus purtati adidasi cu talpa semi-groasa, espadrile, tenisi sau oxforzi flatforms, chiar o pereche de basketi sau de slip-ons cu talpa de 2-4 cm.

Incaltamintea masculina: o pot asorta cu orice tinuta?

Derbies si oxforzii sunt doua din modelele masculine pe care le gasim si in sectiunile de incaltaminte pentru femei, pentru ca sunt la fel de usor de asortat ca tenisii Converse si basketii. Fac pereche buna cu orice tip de jeansi, cu pantalonii largi, drepti si tigareta, dar bucura ochiul si cu o rochie mini lejera care, in felul asta, e mai putin provocatoare. Cu lungimile midi – fie ca e vorba de o fusta plisata, de o fusta closata sau de o rochie -, modelul acesta de incaltaminte e in elementul sau. Singura conditie pentru ca tinuta sa fie reusita este ca pantoful sa nu fie „timid” sau batranesc. Asadar, alegeti un model din piele cu patina, piele colorata, piele metalizata sau irizata, piele cu imprimeu…

Modelul universal valabil se apropie foarte mult de pantoful clasic masculin. Forma lui nu va fi nici ultra-moderna, nici prea cuminte. Cu cat bombeul (varful) este mai rotund, cu atat pantoful va parea copilaros sau demodat; cu cat este mai alungit, cu atat copiaza o tendinta a anilor trecuti.

Ce alte modele pot purta?

Mocasini sau skimmers (balerini cu bombeul migdala sau ascutit), daca stilul tinutei este clasic si croielile (de pantaloni, rochie sau fusta) urmeaza linia corpului. Fara sa transform recomandarea intr-o regula generala, am observat ca mocasinii si skimmersii arata bine cu tinute structurate, ca de business.

Bocanci, tip combat boots, Dr. Martens sau biker boots, daca inclini catre tinute casual moderne, adica rochii cu volum, pantaloni si jeansi largi, pulovere supradimensionate, salopete utilitare.

Botine sau cizme western, cand vrei sa dai o nota boema rochiilor si fustelor (maxi si midi). Le poti purta si la jeansi, cu pantalonul bagat in carambul cizmei. Arata bine si cu rochii si fuste tricotate, suficient de lungi cat sa acopere putin cizma. Arata fantastic cu rochii lejere din dantela si, mai ales, cu rochii simple albe.

Adidasi multicolori sau tenisi (din piele, panza sau inlocuitori de piele), la absolut orice tinuta de zi: de la rochii-furou si fuste plisate, la costume cu pantaloni, fuste evazate din denim, pantaloni tricotati lungi si rochii inflorate. Idem pentru tenisi New Balance, basketi Converse sau orice brand similar ca stil.

Pantofi si botine cu toc gros, de max 5 cm, la pantaloni cu croieli si lungimi moderne, la fuste midi, la jeansi cu volum, dar si la pantaloni slim, rochii si fuste pe langa corp.

In concluzie, nu are sens nici sa va simtiti lipsite de feminitate, nici de stil, nici de optiuni cand sau daca nu purtati tocuri inalte. Lumea e in permanenta schimbare, la fel si atitudinile fata de ce era candva considerat „feminin”, „elegant” sau „modern”. Pana acum cativa ani, nicio editoare de moda recunoscuta nu ar fi indraznit sa participe la o Saptamana a Modei incaltata in tenisi. Astazi, o pereche de sneakersi sunt considerati la fel de trendy cu o pereche de sandale scumpe. Te poti desparti amiabil de tocuri…

Irina Markovits

Sunt creator de imagine, consultant de stil, jurnalist de moda si personal shopper. In ADN-ul meu se amesteca rafturile de carti cu umerasele de haine: asta e motivul pentru care biroul imi e plin de carti, reviste, haine colorate si pantofi splendizi. Prin Style Diary si munca de stilist personal transmit femeilor doua principii in care cred: stilul - la fel ca mersul pe bicicleta sau pe tocuri - este o aptitudine care se invata, prin exercitiu, cu perseverenta si urmand cateva reguli logice si de bun-simt, iar a te sti frumoasa si cu stil nu au nimic de-a face cu tendintele, cifrele de pe cantar sau din buletin, cantitatea hainelor din dulap sau pretul. Mai cred in puterea de transformare a hainelor si, mai presus de orice, ca o femeie frumoasa este neaparat educata, inteligenta si cu un interior bogat.

Postari asemanatoare

Comentarii despre acest post

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.