Adauga in cos

Unii oameni isi construiesc mitologia propriei adolescente in jurul primului sarut, a primei tigari fumate la coltul liceului sau a primei betii. Versiunea mea implica shopping si o pereche de bascheti albi cu dungi violet si verzi, ochiti in vitrina unui magazin nou-deschis in cartier, pe cand aveam vreo 16-17 ani.

Am pus bani deoparte cateva saptamani la rand – urma sa fie primul lucru “frumos” pe care mi-l cumparam. Daca ma concentrez, mai ca retraiesc senzatia de extaz din momentul in care am deschis cutia, le-am desfacut sireturile si apoi i-am incaltat. Sentimentul de reusita. Zvacnetul dat de dopamina. Imaginea efemera din mintea mea, care-mi spunea ca viata mea e pe cale sa se schimbe…

Povestea mea se derula in primii ani de dupa 1990, cand inca nu fusesera schitate Carrie Bradshaw sau Rebecca Blomwood, iar preocuparea de a acumula haine si pantofi inca nu ne fusese prezentata drept incantatoare, substitut de lifestyle relaxat.

Cativa ani mai tarziu, cele doua personaje feminine intrau in cultura colectiva cu pas vesel-saltaret si cu bratele incarcate de pungi cu cumparaturi. Defectele lor erau parte din sarmul lor. Acelasi lucru poate fi spus despre multe dintre noi.

O buna perioada de timp dupa aceea, viciul meu a fost shoppingul, cu asteptarea ca imi va schimba viata. Haine, pantofi, creme, papetarie, portelanuri… poate ceva din toate astea urma sa ma faca mai inalta, mai fericita, mai inteleapta, mai organizata. Inca astept tenul luminos care mi-a fost promis, fericirea continua care imi fusese garantata si concentrarea impenetrabila de care auzisem. Any day now, cum se spune.

E adevarat, ocazional o achizitie imi face ziua mai buna. Alteori (si de cele mai multe ori), o lumanare parfumata e doar o lumanare parfumata.

***

Ma feresc de TikTok ca de ciuma.

Pe de o parte, pentru ca ma face sa ma simt ca Gandalf la un bal al bobocilor. Pe de alta, pentru ca nu mai vreau inca un canal de social media care sa imi acapareze putin timp ramas liber. Cu toate astea, TikTok-ul pare sa ma gaseasca el pe mine, prin repostari. In sfarsit, nu imi place nici din cauza ca impinge in fata, in forme subtile, un trend in care sunt ridiculizate femeile care se imbraca normal, intelegand prin asta femeile pentru care tendintele si moda nu sunt nici prioritare, nici interesante. Cum recunoasteti genul asta de reels-uri? Va spun imediat.

In cadru apare o femeie care danseaza – intotdeauna e si ceva coregrafie la mijloc! Din descrierea ei intelegi ca e „experta in stil personal” sau o influencerita „specializata” in moda si lifestyle; cu alte cuvinte, putem avea incredere in ea, stie ce vorbeste. Este imbracata intr-o tinuta perfect acceptabila: curata, prezentabila, inofensiva. Brusc, pe ecran apare un mare X rosu: tinuta e gresita, cum v-ati putut inchipui ca puteti iesi imbracate asa pe strada? Nu, nu nu, spune indexul ei miscandu-se stanga-dreapta si admonestandu-ne non-verbal.

In secventa urmatoare, aceeasi femeie reapare in acelasi outfit, ale carui proportii au fost usor ajustate. Jeansii sunt mai lejeri. Sacoul, o idee mai lung sau mai larg. Adidasii au fost inlocuiti cu o pereche de pantofiori. Uneori, nu stiu din ce motiv, poarta pe cap o sapca de baseball sau balangane o geanta minuscula in fata camerei… Se misca de pe un picior pe altul, se invarte pe loc sau repeta pasii de dans din prima parte a reel-ului.

Ideea e ca tipa e super energizata de stylingul excelent pe care tocmai ni l-a prezentat. Si apropo, in caz ca nu v-ati prins: ACESTEA sunt piesele corecte si de bun simt pe care ar trebui sa le aveti, acum, in sezonul actual – nu cele pe care le aveti in dulap. Asa ca nu mai stati pe ganduri, doar nu vreti sa rada curcile de voi? Aveti link-ul in text, nu uitati sa dati follow si contului meu, si paginii de LTK, vedeti ca v-am facut rost si de un cod de reducere!

„Aaargh..”, imi dau eu ochii peste cap, „gata cu imbecilitatile astea!” Noroc ca pe ecran imi apare urmatorul reel, probabil unul cu 15 puiuti pufosi de pisica. 30 de secunde de euforie.

Prin ce am scris pana acum nu vreau sa sugerez ca sunt nevinovata, neintinata de consumerism, niciodata complice in acest ciclu viciat.

Ce vreau sa spun ca si eu, si voi avem o relatie complicata cu consumul, in particular cu shoppingul de imbracaminte.

Traim intr-o epoca aparte, in care avem mici computere atasate permanent de palma sau incheietura mainii, intreaga lume ne este la un click distanta. Suntem bombardate de reclame din toate partile, reclame care ne incurajeaza sa ne reinnoim casele, infatisarea, garderobele… Nu ne sunt vandute obiecte, ne sunt infatisate stiluri de viata, roluri pe care le-am putea trai, la care se calculeaza si adauga costurile de transport si livrare.

„Ai chef de shopping?”, ma intreaba un articol care imi prezinta o selectie de pulovere subtiri si multicolore perfecte pentru primavara. Consumul ca invitatie, shoppingul ca emotie. Fie ca suntem in cautarea unei schimbari, a unei euforii de moment sau doar vrem sa ne umplem timpul liber, nu achizitia unui obiect oarecare este raspunsul. Este insa un raspuns – o actiune pe care o desfasuram – si poate fi dificil de ignorat.

Sunt constienta ca pentru a vinde un produs, nu mai e suficient sa il asociezi unei persoane interesante, magnetice, vag aspirationala – la modul ideal, prezinti consumatorului final imaginea unei persoane cu care se identifica (azi, acum) sau ale carei calitati (reale sau fictive) isi doreste sa le imprumute. Ceea ce cumparam si modul in care ne este vandut este indisolubil legat de identitate, devenind o punte intre cum ne vedem pe noi insine si cum ne dorim ca lumea sa ne vada.

Sunt constienta ca exista costuri asociate consumerismului – de mediu, financiare -, dar eu consider ca exista si un cost personal, intim. Dorinta permanenta si omniprezenta de acumulare. Lipsa linistii interioare. Sentimentul, dus pana la disperare, de a poseda: un anume obiect, orice obiect, toate obiectele!

Ironia face ca reclamele pe care mi le amintesc cel mai usor si cele pe care le-am gasit emotionante nu imi vindeau ceva anume. Mai bine spus, nu imi vindeau un produs, ci un aspect frumos al vietii. Conexiunea cu o alta persoana. Perseverenta. Sentimentul de triumf si reusita. Surpriza.

Daca sapam suficient de adanc, „a cumpara sau a nu cumpara” nu este adevarata noastra dilema. Poate ne-ar fi mai usor sa gasim raspuns formuland altfel intrebarea:

ce cautam, de fapt?
ce avem nevoie si ce ne dorim?
care este calea cea mai curata catre vietile si idealurile care ne sunt vandute?

Ma gandesc de multe ori la acel faimos citat al lui William Morris: „Have nothing in your house that you do not know to be useful or believe to be beautiful.” Sigur, e genul de citat care lasa loc pentru interpretari. Nu doar in legatura cu ce cumparam si ce pastram, ci mai important, in legatura cu cine vrem sa fim.

Cum arata, pentru fiecare dintre noi, frumusetea? Nimeni nu poate raspunde in locul nostru. Insa stim ca adevarata frumusete nu trece o data cu sezonul, asa cum incearca sa ne faca sa credem reels-urile dansante de pe TikTok.