Pot sa (mai) port botine la inceput de iunie?

M-am ferit sa scriu „inceput de vara”, pentru ca, nu-i asa?, anul acesta primavara a aparut doar in cateva weekenduri – pline de lalele, liliac si soare -, iar in anii trecuti nu am mai simtit toamna, care se transformase intr-o vara interminabila.

Din punct de vedere vestimentar, anotimpurile si garderobele noastre de sezon ajung sa se suprapuna – ceea ce in ultimele saptamani e de bun augur. Altfel, incaltate in sandale fine sau gladiatori, am fi mai tot timpul cu picioarele ude si inghetate.

Pot sa (mai) port botine la inceput de iunie?

O solutie buna pentru moment sunt botinele de vara – asa numitele low-boots (cu bombeul sau cu calcaiul decupat, sau deloc), ghetele santiags (de inspiratie western, dar scurte), ghetele de motociclist reinterpretate (cu barete laterale, multe catarame, decupaje sau cu multe perforatii). Nu este obligatoriu sa fie din piele intoarsa sau perforate, desi aceste detalii le dau aerul „de vara”, dar ar trebui sa fie din piele naturala (sau panza, in nici un caz piele ecologica)! In plus: este de preferat sa fie botine scurte cu carambul in dreptul gleznei, pot fi in nuante naturale (bej natural, cafeniu deschis, gri deschis) sau colorate (galbene? albastre?) – poate chiar si negre…

Asadar, cum le asociem imprimeurilor bucolice, pastelurilor si tinutelor vaporoase?

Le putem purta cu orice pantaloni de vara, din materiale mai mult sau mai putin subtiri: pantaloni imprimati, chinos colorati din doc, jeansi subtiri, jeansi slim albi sau bleu… Adaugam o camasa lejera sau un t-shirt comod, o esarfa casual, un sacou din bumbac/ o geaca din denim/ o jacheta din piele subtire et voila!

Pot sa (mai) port botine la inceput de iunie?

Le putem asocia mai tuturor rochiilor de vara – din dantela (acestora le dau o nota boem-romantica), jerseu de bumbac, poplin, cu imprimeuri florale minuscule sau cu buline -, de orice lungime (mini, maxi sau midi), dar cu conditia sa fie vorba de rochii relaxate, cu croieli relaxate (nu tailored). Da, le puteti purta cu sosete colorate si da, sosetele pot depasi linia carambului, desi nu arata grozav. In zilele ploioase, mai e nevoie doar de o umbrela colorata si un trench sau o jacheta subtire deasupra.

Pot sa (mai) port botine la inceput de iunie?

Botinele dau un suflu nou si fustelor plisate si modelelor clos care pot fi, uneori, prea retro. Asadar, purtam botinele in locul balerinilor sau escarpenilor clasici. Adaugam un blazer scurt si niste accesorii.

Pot sa (mai) port botine la inceput de iunie?

Le mai putem purta la rochii-tricou, pantaloni scurti si salopete, rochii minimaliste scurte… Voi la ce le purtati?

Fotografii: pinterest.com

Inscrie-te la newsletterul nostru si vei fi prima care primeste idei de tinute si recomandari de shopping, afla despre concursurile cu premii si citeste articolele de pe Style Diary!

Irina Markovits

Sunt creator de imagine, consultant de stil, jurnalist de moda si personal shopper. In ADN-ul meu se amesteca rafturile de carti cu umerasele de haine: asta e motivul pentru care biroul imi e plin de carti, reviste, haine colorate si pantofi splendizi. Prin Style Diary si munca de stilist personal transmit femeilor doua principii in care cred: stilul - la fel ca mersul pe bicicleta sau pe tocuri - este o aptitudine care se invata, prin exercitiu, cu perseverenta si urmand cateva reguli logice si de bun-simt, iar a te sti frumoasa si cu stil nu au nimic de-a face cu tendintele, cifrele de pe cantar sau din buletin, cantitatea hainelor din dulap sau pretul. Mai cred in puterea de transformare a hainelor si, mai presus de orice, ca o femeie frumoasa este neaparat educata, inteligenta si cu un interior bogat.

Postari asemanatoare

2 comentarii la acest post

  1. 1
    Alexandra says:

    Irina, ce tinute office ne propui pentru zilele ploioase, friguroase si innorate de vara? Din pacate pentru toata lumea am ajuns sa ne confruntam foarte des cu aceasta dilema…Multumesc 🙂

    • 1.1
      Irina says:

      Alexandra, n-as complica lucrurile (tinutele) doar pentru ultimele saptamani au fost ploioase. Basically, ti-as recomanda sa imbraci la birou aceleasi tinute pe care le imbraci la sfarsit de primavara (o rochie, un top+fusta, chiar un pulover subtire si pantaloni), eventual sa ai la indemana un sacou sau un cardigan subtire, iar in locul sandalelor – poate un pantof peep toe sau un escarpen? Don’t overthink it 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.